Urmează anunţarea valului 5 de sancţiuni împotriva Rusiei. În ce climat de solidaritate SUA-UE?

Nu numai europenii vor lansa sancţiuni, foarte posibil mâine sau joi, americanii vor face acelaşi lucru în momentul când opinia publică internaţională este profund marcată de imaginile ororilor care s-au produs în câteva oraşe ucrainene.

Urmează anunţarea valului 5 de sancţiuni împotriva Rusiei. În ce climat de solidaritate SUA-UE? Crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid condamnate unanim de liderii ţărilor din spaţiul occidental care declară că sunt gata să treacă la o penalizare exemplară a liderilor săi politici şi militari din Federaţia Rusă.

Nu există niciun fel de îndoială că vor exista asemenea sancţiuni dar marea întrebare este dacă se va forma, dincolo de vorbele frumoase ale politicienilor, şi un real climat de solidaritate care să implice ca măsurile decise să fie şi aplicat unitar de către toate Statele Membre, cu asumarea efectelor adverse uşor de imaginat dar extrem de greu de suportat.

Dincolo de extinderea sancţiunilor luate până acum - spre exemplu interzicerea accesului la sistemul SWIFT pentru câteva bănci şi instituţii din Rusia - discuţia despre ce-ar putea însemna acest Val 5 al sancţiunilor se concentrează acum asupra punctului cel mai sensibil, nevralgic deoarece condiţionează în mod direct o mare parte a capacităţii de supravieţuire a unora dintre economiile europene reprezentative: se sugerează că acum a venit momentul cel mai potrivit pentru „opţiunea nucleară", adică un embargou european total asupra importurilor de gaze naturale, petrol şi cărbune din Federaţia Rusă. Decizie politică care într-adevăr ar putea fi luată sub presiunea evenimentelor din Ucraina dar, dincolo de asta, nimeni nu poate încă să calculeze costurile care se prefigurează enorme şi pe timp relativ îndelungat.

Oricum, sancţiuni vor fi, ne asigura cancelarul german Olaf Scholz care spunea că „în următoarele zile vom decide între aliaţi asupra noilor măsuri... Preşedintele Putin şi susţinătorii săi vor avea de suferit consecinţele". Jean Yves Le Drian, şeful diplomaţiei franceze a transmis că "o presiune economică şi cu caracter internaţional cât mai puternică posibil trebuie să fie menţinută şi întărită la adresa Rusiei pentru a sili autorităţile de acolo să pună capăt războiului de agresiune". Prim-ministrul britanic a promis şi el că britanicii vor întări la rândul lor nivelul sancţiunilor împotriva Rusiei deoarece „actele mârşave ale Rusiei îndreptate împotriva unor civili nevinovaţi la Irpin şi Bucea sunt o dovadă suplimentară că Putin şi armata sa comit în Ucraina crime de război".

Preşedintele francez spunea că masacrele provocate în Ucraina „impun luarea unui nou set de sancţiuni şi măsuri foarte clare... în acest sens, în zilele următoare, ne vom coordona cu partenerii noştri europeni, în special cu Germania". Charles Michel, preşedintele Consiliului European spunea ieri că „sunt pe drum mai multe sancţiuni şi ajutor pentru Ucraina".

Dar, cu toate astea, nimeni nu intră în prezentarea unei liste posibile de măsuri cu toate că am văzut câteva propuneri care pesemne că vor intra miercuri în discuţia Colegilor Comisarilor. Ministrul de externe ucrainian a fost foarte clar în privinţa nivelului maximal de aşteptare de la Kiev: „Cer ACUM noi sancţiuni devastatoare din partea celor din G7: embargou asupra petrolului, gazului natural şi cărbunelui, închiderea tuturor porturilor şi navelor comerciale din Rusia şi deconectarea de la SWIFT a tuturor băncilor ruseşti". De aici încep perspective diferite de joc ale europenilor.

Dacă Statele Baltice au declarat că încetează cu efect imediat orice import de gaze naturale din Rusia, rămâne însă practic nerezolvată situaţia generală de dependenţă a unora dintre marile state industrializate şi, la modul general, al dependenţei la nivel strategic a UE faţă de Rusia, 40% în cazul gazelor naturale, 25% în cazul petrolului şi 46% în cazul cărbunelui. Sunt ţări, precum Ungaria, despre care e foarte greu să-şi imagineze cineva că ar dori sau ar avea resursele să rupă contractele super-avantajoase cu Rusia, Austria exprimă un refuz similar, la fel cum o serie de analişti exprimă dubii serioase asupra posibilităţii ca unele ţări occidentale, chiar în frunte cu Germania (dependenţă de aproximativ 55% faţă de livrările de gaz natural din Rusia), să se asocieze unei aproape imposibile ruperi de contract cu efect imediat. Ieri, Christian Lidner, ministrul german de finanţe, a declarat în mod foarte clar că ţara sa, „pe termen scurt" nu se poate lipsi de aceste livrări din Rusia: „trebuie să avem în vedere noi sancţiuni, dar, pe termen scurt, livrările de gaze din Rusia nu sunt posibil de substituit", adăugând că asemenea sancţiuni „ne-ar face nouă mai mult rău decât Rusiei".

Există însă şi poziţia dură a premierului polonez Mateusz Morawiecki care a s-a adresat foarte supărat omologilor săi europeni: „Sancţiunile nu funcţionează. Întrerupeţi alimentarea cu oxigen a genocidului făcut de ruşi! Destul cu tacticile de evitare şi cu gesturile false. Destul!".

Situaţie „aproape imposibilă" deoarece scenariul unei asemenea situaţii limită există, aşa cu declara Bruno Le Maire, ministrul francez al Economiei: „Se poate să existe o situaţie în care, de mâine... să nu mai avem gaze din Rusia... noi trebuie să pregătim aceste scenarii şi să ne pregătim pentru ele". Perspectivă direct legată de cerea rusească de a se efectua toate plăţile în ruble dar care se poate extinde în condiţiile noi de acum.

Rusia anunţă că mizează în continuare pe imposibilitatea solidarităţii europene în materie de sancţiuni maximale care să afecteze definitiv dependenţa energetică strategică de acum faţă de Moscova. Vom vedea dacă au dreptate sau dacă, de-abia de acum, începe războiul real cu toate consecinţele ei nenorocite.

România ce set de măsuri susţine, oare chiar n-ar trebui să avem o poziţie anunţată public, nu doar să aşteptăm să ne supunem doar la ce ne transmit alte centre de influenţă şi decizie, fie ei şi cei mai buni parteneri strategici ai momentului? Este în joc un principiu de supravieţuire naţională şi viziunea noastră asupra propriului nostru nivel de ambiţie. Dacă se poate.

Cristian Unteanu