Un vaccin pentru Simona!
Postat la: 04.11.2020 06:59 | Scris de: ZIUA NEWS
Pandemia de Covid-19 nu ne mai slăbește, o realitate serioasă și îngrijorătoare, care ne obligă pe fiecare dintre noi să ne păzim de virus, respectând cu strictețe regulile stabilite de autorități.
Nu e de joacă și nici nu mai e loc de aberații conspiraționiste! Boala lovește continuu și lovește năprasnic, iar lumea sportului nu e ocolită nici ea. Sunt de notorietate infectările prin care au trecut nume celebre, ca Ronaldo, Neymar, Ibrahimovici, Usain Bolt, Kevin Durant, Djokovici și Cristina Neagu, pentru a veni acum, din păcate, și rândul Simonei Halep! Dacă Nole a greșit când și-a asumat riscul petrecerii de după turneul organizat de el însuși şi dacă la sporturile de echipă infectarea e cumva explicabilă, în cazul Simonei - care știm bine cât de disciplinată și de atentă e în viața de zi cu zi - lucrurile au părut șocante.
Tocmai de aceea, Ilie Năstase a reacționat furibund, făcând reproşuri autorităților, în timp ce Ion Țiriac, panicat la rândul său (are, totuși, 81 de ani!), cere importarea vaccinului... rusesc: "Toată lumea «ha, ha, ha», «hi, hi, hi» cu vaccinul rusesc. Nu, nene! Mâine dimineață, dacă mi-l dau, eu îl iau. Nu mai aștept să-l am pe ăla chinez, american, tătăresc sau românesc. Ăla care a dat vaccinul și pare că e în regulă, sprijiniți-l să facă pentru întreg globul! Unde suntem?
Suntem acum într-o «ciorbă» cu toții (...) Eu cred foarte mult în vaccinul ăla rusesc. Nu sunt membru al niciunui partid, chiar dacă nimeni nu crede asta. Nici nu împart lucrurile în ruşi, americani sau chinezi", a adăugat Ion Ţiriac.
Sigur, subiectul e discutabil, cel puțin atâta timp cât comunitatea științifică internațională nu recunoaște și nu validează eficiența vaccinului Sputnik V. În același timp însă, dată fiind concurența acerbă dintre producătorii tradiționali ai "Big Pharma", pentru patentarea mondială a primului vaccin anti-Covid-19, nici varianta rusă nu poate fi scoasă din calcule, după ce a avut rezultate, chit că a fost testată doar două luni de zile!
Cert e că la noi situația e alarmantă, inclusiv în lumea sportului, unde cazul Simonei Halep(însănătoșire grabnică!) e departe de a fi singular. Fotbalul autohton ne oferă aproape săptămânal noi și noi infectați, dar e de reamintit situația CFR Cluj de astă vară, când campioana României a avut, la un moment dat, nu mai puțin de 26 de pozitivi, jucători și staff deopotrivă! Iar zilele trecute, Pablo Cortacero, marele finanțator al dinamoviștilor, a transmis din Spania că nu mai are miros, fiind deci suspect de Covid-19, ceea ce i-ar impune, conform regulilor, o izolare de vreo două săptămâni. Necazul face ca simptomele sale să apară exact când Contra și jucătorii din Ştefan cel Mare așteptau cu sufletul la gură măcar prima tranșă din banii promiși, dar care întârzie să intre în vistieria clubului.
Guriță, aflat în continuare pe făraș, n-a primit încă niciun euro, iar clubul tocmai a fost somat corect și oficial de Nicolae Badea să-și schimbe denumirea din FC Dinamo, în SC Dinamo 1948 SA. Vremuri grele pentru câinii roşii, pentru că să fii penultimul din Liga I, să n-ai nici bani și să ți se ia și numele echipei, în plină pandemie, sună deja cam trist...
Am lăsat pentru final știrile de ultimă oră, care ne informează că însuşi președintele FIFA, Gianni Infantino, are Covid-19 și e în carantină, veste însoțită de una și mai îngrijorătoare pentru noi: se spune că, speriată de amploarea molimei, UEFA ar vrea să renunțe la organizarea EURO 2020 în cele 12 țări, printre care și România. Și unde credeți că ar intenţiona forul european să mute întregul turneu final? Ați ghicit: exact în Rusia vaccinului Sputnik V!
Horia Alexandrescu
(preluat din Romania literara)