Un nou hobby: să pui președinți de țară

În lipsă de conținut, campania electorală de pe malurile Dâmboviței debutează cu o dezbatere sterilă, inițiată la palatul poleit de pe aleea Alexandru, colț cu bulevardul Aviatorilor. Și, gata, a și început lălăiala care a ocupat agenda televiziunilor în urma dialogul de mare taină (de care a aflat toată lumea), pe care cuplul comic-fantezist Hrebe și Gigică l-a purtat la o cafea. Căci ce altceva să vorbească Hrebe cu Gigi la cafea decât despre pasiunile fiecăruia, Gigi având ca hobby să pună antrenori, se știa, iar Hrebe să pună președinți, iată, s-a aflat acum. Și, cum stăteu ei amândoi și se uitau ba la fotbal, ba la politică, Gigi zice: hai, bă, să-l băgăm pe Alibec în repriza a doua! Dar zice și Hrebe, în dreptul lui (nu că i-ar cere voie lui Gigi, dar așa, ca între prieteni, să pară că-l consultă): Hai, bă, să-l băgăm pe Simion în turul doi!

Atâta le-a trebuit "catindaților" noștri! Ce dezbatere de idei, ce programe, ce soluții pentru deficitul bugetar, altele decât sufocarea mediului de afaceri. Pericolul întoarcerii guzganului rozaliu la butoane i-a alarmat pe ei. și s-au și lansat în dezbateri, salvați fiind de corvoada prezentării unor programe credibile, prin care să scoată țara din impas și să faca viața oamenilor mai ușoară.
În primă frază, toată povestea m-a amuzat. Apoi m-a îngrijorat. Teribil m-a îngrijorat faptul că Ciucă stă cu dușmanul la masă! E nevoit să stea căci, nu-i așa, guvernarea trebiuie să meargă înainte, pentru stabilitate. De fapt, toată construcția PSD-PNL a fost făcută pentru stabilitate, în contextul internațional, generalul reservist Ciucă fiind pus la conducerea PNL și în fruntea Guvernului tocmai pentru că, la granițe, Rusia țăcănea armele. Așa s-a justificat, de la Cotroceni, nu? Dar ce să mai înțelegem acum din declarațiile belicoase ale liderului liberal? Că Ciolacu, alături de care acum conduce țara, e blat cu rușii, adică tocmai cu dușmanul împotriva căruia au făcut ei, liberalii, alianța? Aici recunosc că m-am încurcat. Sau poate nu mai înțelegem noi bine tâlcul vorbelor rostite de politicieni la pupitre sau prin studiourile emisiunilor de divertisment pe care le preferă în locul tribunelor de dezbateri electorale.

Un lucru însă e cert, iar aici am pretenția că am priceput bine. Din culise s-a înțeles că dezbaterea asupra taxării, în orice direcție ar fi dusă, nu acoperă un bazin suficient de mare pentru a conta în ecuația alegerilor, așa că emoția trebuie canalizată în altă parte. Frica de ruși pare să fie mai de folos în lupta electorală decât frica de taxe. În fond, noi am cam votat mai mereu de frică. Cu Iliescu, de frică să nu ne vindem țara, cu Constantinescu, de frica comuniștilor, apoi iar cu Iliescu, de frica țepelor din piață, anunțate de Vadim, cu Băsescu, o dată de frica aroganței lui Năstase și a doua oară de frica țepelor trase Vântu, iar cu Iohanis de frica PSD=PCR. De această data, cum prin țară nu prea mai găsim adversari politici mai de soi, progresiștii dându-și singuri cu stângu-n dreptul, iar PNL vs PSD nu mai e credibil după atâta PNL+PSD egal love, s-a trecut la dușman de import. E drept, instabilitatea creată de Putin în lume este îngrijoarătoare, dar, cu toate astea, noi nu pentru că nu ne place ce se întâmplă la Kremlin trebuie să votăm, ci pentru ce ne-ar plăcea să se întîmple în țară. Într-o țară în care să putem trăi decent, o țară în care, da, să ne putem permite chiar și un hobby. Mai puțin acela de a pune președinți...

Inocențiu Voinea