Un neant provizoriu

Odată cu victoria zdrobitoare a lui Donald Trump, a trumpiștilor, a conservatorilor, a republicanilor în America, alegerile din România, pentru preșidinție, pentru parlament, au devenit irelevante, anacronice, în contratimp. Pe cine mai interesează dacă va fi președinte în România Marcel Ciolacu, George Simion, Nicolae Ciucă sau Mircea Geoană? Iar noua administrație care se va instala la Washington în ianuarie 2025 nu se va amesteca în niciun fel în alegerile noastre. După mai multe surse beton.

Atât noul președinte cât și noua majoritate care se va degaja în Parlamentul României după alegeri aparțin deja trecutului, aparțin unui timp deja revolut. România politică este deja o țară a umbrelor. Așa cum a fost de altfel în ultimii cel puțin 20 de ani. Atât că această realitate paralelă nu era văzută de cei mai mulți. De o majoritate a românilor care se încăpățâna să voteze. Și e de înțeles. Românii aveau dreptul să spere că viața lor e reală, să se iluzioneze că democrația, chiar imperfectă, s-a pus în mișcare și pe meleagurile noastre carpato-danubiene-pontice. Astăzi, miracol, foarte mulți pot percepe că s-a trăit într-o ficțiune îngrozitoare, într-o halucinație.

Dar și americanii, la fel ca tot Occidentul Colectiv, ar trebui să fie sâcâiți de o întrebare simplă: de ce trebuie să trăim în 2025 ceea ce ar fi trebuit să trăim în 2021? Ce a fost această bizară paranteză de 4 ani, cu Joe Biden, cu Victoria Nuland, cu războiul din Ucraina, cu cei probabil peste un milion de morți, ucrainieni și ruși (și aproape trei milioane de răniți, unii foarte grav), cu distrugerea acestei foarte întinse țări, Ucraina, cu dezastrul din Israel, din Gaza, din fosta Palestină?

Și cum va rămâne cu lupta pentru climat, cu acordurile de la Paris, cu progresismul, cu "cultura Woke", cu LGBT+, cu transgenderii, cu cei care au apucat să își schimbe sexul, să devină din bărbat femeie și invers, cu moartea asistată etc?

Occidentul (condus de S.U.A.), din care și noi facem parte, deși suntem în cea mai mare parte o civilizație veche orientală, urmași ai Bizanțului, creștini ortodocși, nu își poate reveni la un început de normalitate decât după recunoașterea, foarte dificilă, a înfrângerii în războiul din Ucraina. Iar cu Israelul sau Palestina lucrurile par încă mai complicate, e greu de prevăzut o soluție bună pentru toată lumea. Iar lumea arabo-musulmană (aproape 2 miliarde de suflete) nu și-a spus încă ultimul cuvânt.

Alegerile din România, din noiembrie și din decembrie 2024, pot fi acum privite senin ca o imensă piesă de teatru, ca un film suprarealist, ca un spectacol de marionete la scară naturală, la scara 1/1. Nu mai are niciun rost să ne batem capul pentru cine ar fi bine să votăm. Schimbările care se prefigurează transformă aceste alegeri, pentru cei mai mulți, și nu numai pentru România, în chiar ceea ce sunt: un neant provizoriu.

Petru Romoșan