Uitaţi dolarul şi euro. Atenţie mărită la aur!

Cum aurul a irumpt brutal pe prima scenă a actualităţii economice după crizele Covidului şi ale vaccinurilor, după invazia rusă din Ucraina declanşată la 24 februarie 2022 şi, mai ales, după cererea lui Vladimir Putin de a i se plăti Rusiei gazul în ruble (rubla sprijinită pe aur), merită să ne informăm îndeaproape şi la zi despre "banii poporului de milenii, aurul" (dixit Alasdair Macleod, site-ul Goldmoney). Nu e deloc exclus ca în timpul următor aurul să devină, cel puţin pentru o vreme, moneda de referinţă în schimburile internaţionale, dar şi în afacerile interne ale ţărilor.

În 2012, rezervele de aur ale băncilor centrale din întreaga lume erau estimate la 30.000 de tone, adică 20% din stocul de aur cunoscut al planetei. În iunie 2021, rezervele oficiale ale băncilor centrale erau estimate la aproximativ 35.000 de tone. Astfel, Zona Euro ar deţine 10.776 tone, SUA 8.133,5 tone, Germania 3.359,1 tone, FMI 2.814 tone, Italia 2.451,8 tone, Franţa 2.436,4 tone, Rusia 2.298,5 tone, China 1.948,3 tone, Elveţia 1.040 tone, BCE 504,8 tone etc.

România se găseşte în lista principală de aproape 40 de state care deţin peste 100 de tone, cu 103,6 tone. Comparabile cu România sunt Coreea de Sud, cu 104,5 tone, Grecia 114 tone, Mexic 119,9 tone, Africa de Sud 125,4 tone, Suedia 125,7 tome, Brazilia 129,7 tone. Surprinzător e faptul că Marea Britanie nu deţine decât 310,3 tone, nu mult mai mult decât Spania (281,6 tone), iar BCE şi BRI (Banca Reglementelor Internaţionale) posedă doar 504,8 tone şi, respectiv, 102 tone (vezi Réserve d'or, Wikipedia).

Într-un lung articol publicat încă din 2020, Alasdair Macleod, unul dintre principalii experţi mondiali în aur, scria despre piaţa aurului fizic: "În ultimii ani, cererea de aur fizic a fost foarte mare. Până azi, cumpărătorii chinezi şi indieni din sectorul privat au acumulat circa 17.000 tone, pe baza livrărilor către seifurile lui Shanghai Gold Exchange, respectiv aproximativ 24.000 de tone, după declaraţiile directorului de la WGC Somasundaram PR, citat de varianta indiană a lui Financial Express din luna mai [2019 - n.n.].

Se crede, în general, că o creştere a preţului aurului va descuraja cererea viitoare din aceleaşi surse, în majoritate ele fiind clasate ca simple bijuterii. Dar aceasta este viziunea occidentală, bazată pe credinţa că devizele guvernamentale au o valoare obiectivă, iar aurul are o valoare subiectivă. Această viziune ignoră însă faptul că, pentru asiatici, aurul e cel care are o valoare obiectivă. În Asia, bijuteriile de aur sunt achiziţionate ca rezervă de valoare pentru a evita deprecierea monedei guvernamentale şi tezaurizate ca element central de acumulare a bogăţiei unei familii pe termen lung. Prin urmare, nu e sigur că preţurile mai mari vor compromite cererea asiatică. Într-adevăr, cererea nu s-a modificat în India odată cu preţul care a crescut de la 300 de rupii uncia la mai mult de 100.000 de rupii astăzi, după eşecul lui London Gold Pool, şi aceasta în ciuda măsurilor disuasive ale guvernului şi chiar în pofida interdicţiei de a cumpăra aur. Mai mult, din 2008 încoace, băncile centrale au acumulat peste 4.400 de tone, ducând astfel rezervele lor oficiale la 34.500 tone. Băncile centrale cele mai active pe piaţa aurului sunt cele asiatice şi, din ce în ce mai mult, cele din Europa de Est şi Europa Centrală. Există două motive pentru această evoluţie. E vorba mai întâi de un element geopolitic, Rusia înlocuind dolarii din rezervele sale cu aur şi China preluând deliberat controlul pieţelor mondiale ale livrării de aur fizic. În al doilea rând, europenii se tem că rolul dolarului ca monedă de rezervă e compromis sau nu mai e adaptat la o lume care se schimbă. De altfel, creşterea puterii celor doi hegemoni ai Asiei, China şi India, continuă să împingă mai bine de două treimi din populaţia mondială dinspre dolar spre aur" ("Gold's Outlook for 2020", goldmoney.com, 2.01.2020).

În articolul său, Macleod aduce şi alte precizări: "Goldmoney estimează că există aproximativ 180.000 de tone de aur extras în lume, din care o mare parte nu poate fi clasat ca monetar - "monetar" nu în sensul definit prin declaraţiile statistice ale vămilor -, ci în sens larg, în aşa fel încât să cuprindă toate lingourile, monedele şi bijuteriile de aur pur acumulate în vederea beneficiilor lor pe termen lung, pentru zile albe şi negre. Producţia minieră anuală adaugă între 3.000 şi 3.500 tone, ceea ce face ca raportul între stoc şi producţia sa anuală să fie mai mare de 50. Altfel spus, creşterea anuală a cantităţii de aur e comparabilă cu creşterea populaţiei mondiale, ceea ce-i conferă aurului o mare stabilitate ca monedă de schimb" (Idem).

Neaşteptata pretenţie a guvernului rus de a-i fi achitat gazul în ruble (sau în aur) scoate la suprafaţă o altă problemă, ignorată sau doar marginalizată. Aurul ţărilor din NATO se găseşte în cea mai mare parte depozitat la Londra, la Bank of England, sau la New York, la Federal Reserve. Cel puţin teoretic. Pentru că acest aur nu a mai fost auditat şi confirmat de foarte mult timp. Şi nimeni nu poate azi garanta că el mai există fizic: "Noile exigenţe ale Rusiei, care cere de-acum plata în ruble sau în aur pentru bunurile sau serviciile ei, vor declanşa negreşit un război major al aurului între Regatul Unit şi UE, care va duce, fără îndoială, la prima confruntare frontală în sânul NATO. După al doilea război mondial, ideea era să fie păstrate lingourile de aur ale Europei în siguranţă, ca măsură de precauţie, departe de fosta Uniune Sovietică a lui Iosif Stalin. În urmă cu câteva decenii, statele care au devenit membre ale UE şi-au depus, astfel, cea mai mare parte din aurul lor sub paza lui Bank of England, la Londra. Acum, Regatul Unit îşi va permite să utilizeze ca arme aprobarea cererilor de repatriere a aurului UE şi alte subiecte legate de aur şi va folosi acest instrument de negociere foarte convingător pentru a reglementa probleme de primă importanţă încă neclarificate legate de Brexit. Astfel: 1. Whitehall [sediul guvernului britanic - n.n.] va putea să amâne la nesfârşit livrarea aurului către UE în condiţiile în care temele disputate în materie de Brexit nu sunt soluţionate în favoarea Regatului Unit; 2. Sau, pur şi simplu, Bank of England nu va înapoia niciodată acest aur ţărilor din UE, aur despre care se crede că ar fi fost păstrat în ultimele decenii, pentru că ar fi putut şi să fie parţial sau total vândut, împrumutat sau gajat [...] - fostul prim-ministru James Gordon Brown cunoaşte prea bine acest subiect.

Dacă examinăm precedentele din istorie, ostilităţile vor izbucni imediat ce statele-membre UE vor cere, cu titlu individual sau colectiv, fiind în dreptul lor, un audit detaliat perfect independent şi efectuat după cele mai bune norme în vigoare al aurului UE care se presupune că se află sub "paza" lui Bank of England" (Jorge Vilches - "La guerre interne de l'OTAN pour l'or...", lesakerfrancophone.fr, 3.04.2022).

În timpul următor e de presupus că se poate declanşa şi scandalul aurului-hârtie negociat de COMEX (principala piaţă a contractelor la termen şi a opţiunilor pentru comerţul cu metale precum aurul, argintul, cuprul si aluminiul), aur care, la rândul său, nu există fizic, iar achiziţiile au crescut exponenţial în ultimul timp. Aurul-hârtie poate fi, totuşi, recuperat în bani-hârtie, dar aceştia nu încetează să se devalorizeze.

E cunoscută şi experienţa dureroasă a Germaniei, care nu a reuşit să-şi recupereze, la capătul a cinci ani, aurul său stocat la Londra şi la New York (cu excepţia a 300 t repatriate în 2017 de la New York). Şi-a recuperat, în schimb, integral aurul depozitat la Banca Franţei (374 tone, adică 11% din rezervele sale). Abia în 2017, Germania a reuşit să-şi atingă primul obiectiv: 50% din rezervele sale de aur se găsesc depozitate la Bundesbank (Buba), faţă de 13% în 2013, anul în care ceruse repatrierea rezervelor sale. Azi, 1.710 tone de aur german se află la Frankfurt, la Buba, 1.236 tone la New York (36,6%) şi 432 tone la Londra (12,8%). Rezervele de aur ale Germaniei erau estimate în 2017 pe poziţia a doua din lume, după cele ale SUA. Dar în ultimii ani rezervele de aur ale diferitelor puteri au evoluat foarte mult. China, Rusia, India au cumpărat masiv aur.

Franţa a reuşit să-şi repatrieze, între 2013 şi 2016, întreaga cantitate de aur depozitată la Londra, 221 de tone (din cele 2.436,4 tone). Între 2004 şi 2009, sub impulsul lui Nicolas Sarkozy, atunci ministru al Economiei, Franţa a vândut 572 tone de aur, adică 20% din rezerve. În 2011, preţul aurului se dublase (deci, încă o idee catastrofală pentru Franţa de trecut în contul lui Sarkozy...).

În 2015, Austria deţinea 280 de tone de aur, din care 80% la Londra, 17% în Austria şi restul de 3% în Elveţia. Banca Naţională a Austriei (OeNB) şi-a propus să ridice până în 2020 la 50% rezervele deţinute pe propriul sol şi 20% să fie stocate în Elveţia. Într-adevăr, în 2018, Austria a reuşit să repatrieze 90 de tone de la Bank of England. Astfel, în 2020, OeNB şi subsidiarele sale din Austria deţineau 140 de tone. 84 de tone de aur au rămas la Londra, iar depozitul din Elveţia a fost ridicat la 56 de tone. În ianuarie 2022, cantitatea de aur deţinută de Austria era neschimbată: 280 tone.

În 2018, Magyar Nemzeti Bank (MNB) a cumpărat 28,4 tone de aur, multiplicându-şi de zece ori rezervele, care erau de doar 3,1 tone. În martie 2021, Ungaria şi-a mărit din nou rezervele de aur, cumpărând 63 de tone. Astfel, rezervele Ungariei se ridică la 94,5 tone şi o clasează pe vecina noastră pe locul 56 mondial al ţărilor deţinătoare de aur. România s-ar afla pe locul 36.

În 27 aprilie 2021, Camera Deputaţilor a României a respins legea prin care Liviu Dragnea, fostul lider PSD, cerea repatrierea rezervei de aur. Legea fusese iniţiată de deputaţii Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae. "Acest demers de a repatria parte din aurul depozitat la Londra este un proiect împotriva României" (sic !) (Dan Vâlceanu, PNL). "Domnilor de la PSD, [...] continuaţi cu astfel de iniţiative populiste, care nu au nici o legătură cu politica fiscală" (sic !) (Liviu-Ionuţ Moşteanu, USR).

În lunile şi în anii următori se va vorbi mult despre aur. Despre cine îl produce, cine şi cât posedă şi, mai ales, despre valoarea lui pe Bursă, care, deşi azi e foarte ridicată (aproape 2 000 de dolari uncia), ar putea creşte chiar înzecit. Pentru că, dacă nu există destul aur pentru a acoperi banii de hârtie, problema se poate rezolva prin mărirea valorii unciei de aur, care ar putea ajunge, după unii experţi, până la 20.000 de dolari.

Petru Romoşan 
(preluat din Bursa)