Tupeu fără frontiere

Postat la: 20.01.2021 10:17 | Scris de: ZIUA NEWS

Tupeu fără frontiere

După episodul cu Sebastian Colțescu, urmat și de mizeria suferită de Șumudică în Turcia, ar trebui să ne apărăm infinit mai serios emisarii sportului românesc prezenți în arenele internaționale, indiferent că sunt sportivi, antrenori, arbitri sau oficiali.

În egală măsură, se cuvine să sancționăm și orice eventual derapaj al acestora, având în vedere că ei nu se reprezintă doar pe sine, ci în dreptul lor scrie întotdeauna România. Și mă opresc astăzi asupra acestei idei pentru că agențiile de presă străine tocmai ne semnalează cazul unei tenismene românce care face valuri la Antipozi, în preajma debutului Openului Australiei. Avem înscrise în competiție mai multe jucătoare, în frunte, desigur, cu Simona Halep, dar zarva nu vine de la ea, ci de la Sorana Cârstea, care nu se află nici pe departe la primul asemenea derapaj regretabil.

În ciuda pandemiei de Covid-19, australienii au decis să organizeze tradiționalul turneu de Grand Slam, care va demara lunea viitoare. Pentru a proteja sănătatea sportivilor, organizatorii au luat măsuri draconice, astfel încât la momentul de față se află în carantină liber consimțită nu mai puțin de 47 de jucători și jucătoare! Pentru aceștia, cele 14 zile de strictă izolare reprezintă o povară greu de suportat, în condițiile în care celor aterizați la Melbourne li s-au suspendat chiar și cele 5 ore de antrenament zilnic, promise de gazde la data înscrierii la turneu.

Ce n-au putut anticipa însă australienii au fost surprizele neplăcute: din aeronavele care au adus de la Los Angeles 24 de tenismeni și de la Abu Dhabi alți 23, la testul făcut pe aeroportul din Melbourne au fost depistate câteva persoane infectate, drept care toți pasagerii au fost considerați contacte directe și obligați la intrarea în carantină! Evident, supărarea a fost mare pentru cei supuși acestei constrângeri, dar nume mari ale tenisului mondial, ca Victoria Azarenka, Sloane Stephens, Bianca Andreescu și Angelique Kerber, ca și japonezul Kei Nishikori, au înțeles și au acceptat disciplinați rigorile.

În schimb, Sorana Cârstea (locul 80 mondial) a explodat de-a dreptul pe rețelele sociale și, într-un dialog cu altă supărată, kazaha Putințeva (28 mondial) - care se întreba de ce nu li s-a spus dinainte ce se va întâmpla dacă se găsește un pozitiv în același avion - jucătoarea noastră a replicat: "De acord. Dacă ni s-ar fi spus această regulă înainte, nu aș mai fi jucat în Australia! Aș fi rămas acasă. Ne-au zis că zborurile vor fi la 20% capacitate și că vom fi considerați contacți apropiați doar dacă cineva din echipă sau anturaj e pozitiv".

Au venit, prompt, reacțiile userilor: "Păi, du-te acasă! La 25 de milioane de oameni nu le pasă că ești aici și ar prefera să nu riște să fie infectați!" i-a transmis unul dintre ei, la care Sorana a replicat cu un tupeu incredibil: "Federația voastră de tenis ne-a adus aici, pentru că aparent face bani pe spatele nostru. Plec cu plăcere, dar nu am voie momentan. Poate îmi poți pune o vorbă bună ca să ajung acasă mai repede. Aș aprecia!"

Miștocăreală ieftină dar, dincolo de toate, realitatea tristă că o jucătoare din România, care are și experiență internațională, se face și ne face de râs până și în îndepăratata Australie. Păcat, dar noroc că e acolo, - tot în carantină, dar disciplinată, la Adelaide - și Simona Halep, de la care așteptăm să dreagă busuiocul, ștergând impresia jenantă lăsată de colega sa. Succes, Simona!

Horia Alexandrescu
(preluat din Romania literara)