Tucker Carlson anunță c-ar putea candida la președinția SUA în 2028. CIA se sesizează!
Postat la: 16.03.2026 14:41 | Scris de: ZIUA NEWS
Dacă vă amintiți, acum câteva săptămâni, într-o emisiune cu Bogdan Comaroni, aici (Gold Fm - n.red.), comentând despre Tucker Carlson, am emis ipoteza că el ar putea să fie un candidat extrem de nimerit și de succes la viitoarele alegeri din 2028, din Statele Unite.
Ei bine, tot Bogdan Comaroni mi-a confirmat, ieri, că, într-o emisiune cu britanicul Piers Morgan, Tucker Carlson, vrând să-i pună la punct pe anumiți potențiali candidați republicani la prezidențiale, dintre care Ted Cruz, și având o părere proastă despre aceste candidaturi, a zis că, măcar la modul demonstrativ, ar putea să se gândească serios să devină candidat la președinția Statelor Unite.
El consideră că cei care s-au anunțat a fi candidați din partea Partidului Republican nu reprezintă interesul real al Americii profunde (și nu avem cum să nu fim de acord cu Tucker Carlson), că se subordonează unor cercuri subterane sau ilegitime de putere, cum ar fi cele de tip universitar, sau, referindu-se clar la regimul Trump, Carlson a spus că este impardonabil să te subordonezi doar intereselor Israelului și să faci asemenea greșeli care, îl citez aproximativ pe fostul moderator de la Fox News, „vor pune Imperiul American în genunchi de tot"; Carlson spune că, într-adevăr, imperiul american este într-o decădere, dar nu este chiar pe moarte și încă ar putea să fie salvat, dar nu în acest fel.
Recunoscând, repet, că vrea să candideze la prezidențiale, cu atât mai importantă apare confirmarea, realizată acum de către Carlson, că s-a întâlnit de trei ori cu Donald Trump, în ultimele două săptămâni dinaintea atacului împotriva Iranului, și a încercat să-l convingă, cu toate argumentele posibile, să nu meargă la acest război, care este unul ce poate să pună pe butuci economia lumii, lucru care, de altfel, s-a și întâmplat.
Vestea candidaturii lui Tucker Carlson este una bună pentru oameni: este foarte simpatizat, acționează extrem de normal, este una foarte bună pentru mediul de presă, este un confrate de-al nostru care își asumă o candidatură; e limpede că, cel puțin, libertatea de exprimare, dacă nu prosperitatea, va fi mai bine valorizată în America dacă el va câștiga, și eu cred că are șanse. Părere proastă, însă, are CIA-ul.
De ce? Pentru că CIA-ul, dintr-odată, l-a amenințat, iar Carlson vorbește despre niște preparative, ca și cum ar urma să fie pus sub acuzare ca fiind agent extern, pentru a fi decredibilizat. Este posibil și asta, dar eu mai am încă o ipoteză: anume aceea că o parte din CIA, mai patrioată (dacă există așa ceva) îl ajută prin aceste acuzații pe Tucker Carlson, de fapt, să se victimizeze într-un moment în care are nevoie de notorietatea candidaturii.
Fiind atacat de CIA într-un mod nedrept, va părea cu atât mai mult ca fiind anti-Sistem. Nu e ceva de acuzat, dar subliniez că eu cred că Tucker Carlson este foarte apropiat de CIA prin tatăl lui, Dick Carlson, fost ambasador și director al Vocii Americii, cu care eu am avut o prietenie lungă, de vreo 15 ani; era un mare ofițer acoperit al CIA. Asta mi-a mărturisit-o mie, chiar când l-am invitat în vizită la București, în 2009. Și, cum „așchia nu sare departe de trunchi", s-ar putea întâmpla să fim în acest caz. Dar asta nu înseamnă deloc că pune în umbră în vreun fel candidatura posibilă a lui Tucker Carlson.
Cozmin Gușă