Trei situații de la alegeri care ne zic clar că România nu prea mai e o democrație

Postat la: 28.09.2020 09:31 | Scris de: ZIUA NEWS

Trei situații de la alegeri care ne zic clar că România nu prea mai e o democrație

Cei doi copii ai mei, deși studiază în străinătate, doresc să se întoarcă în România să lucreze. Așadar, la fel ca mulți dintre voi, am datoria nu doar să mă implic să fie mai bine-n țară, dar trebuie să și explic ce se-ntâmplă cu adevărat aici și cum arată viitorul. Azi arăt 3 situații de la alegeri care demonstrează afirmația dură din titlu:

1. Iohannis a încălcat legea ca să-și impună candidatul la bucurești, iar instituțiile statului i-au cântat în strună.

Episodul chemării la Cotroceni a lui Nicușor-Plicușor în scopul de a-i bloca prăbușirea electorală sub povara acuzelor dovedite de corupție, a fost și-un semnal dat de Iohannis instituțiilor statului să se alinieze voinței sale, respectiv presei miluite și instituțiilor de sondare că dacă se opun le va "merge rău". Evenimentul paralel, cu deschiderea dosarului Nicușor-Câine la DNA, a fost doar de fațadă, așa cum am menționat chiar atunci, și va avea doar rolul să mai "scurteze lanțul" lui Nicușor-Plicușor, în caz de indisciplină în fața președintelui în funcție.

Presa n-a comentat, ba chiar și institutele de sondare s-au conformat prudent, dând un rezultat al exit-pollului mult exagerat, care să-i ferească de belele și să dea un somn bun locatarului de la Cotroceni. Iohannis a dovedit că nu uită și nu iartă, Gabi Firea a plătit acum pentru campania din 2014 când a fost purtătoarea de cuvânt a lui Pontache în războiul electoral cu Iohannis (care KWI, în timpul campaniei, a trasat sarcina de "depandelizare" a bucureștiului). În aceeași notă, "scalpurile" celor doi dușmani vechi ai lui KWI, marii perdanți ai acestor alegeri, Tăriceanu și Pontache, stau și ele atârnate de cureaua neamțului în urma acestor alegeri.

2. Mulți români au votat corupți, defecți, ba chiar și-un mort.

Lista corupților dovediți votați de către români ieri este lungă și transpartinică, dar asta nu mai e o știre. Cetățenii noștri i-au votat cu entuziasm și pe primarul care a făcut sex cu minore în primărie, dar și pe cel care și-a abuzat fiica psihic și fizic. La Deveselu, locul de "nebunii" al soldaților americani, oltenii de-acolo ne-au demonstrat că într-adevăr trăim într-un ospiciu numit românia, votându-l cu 70% pe primarul care-a murit acum aproape 2 săptămâni. Nimic de comentat în plus, românii normali au rămas muți.

3. Mangalia, caz tipic pentru un stat eșuat: poliția și presa au colaborat fructuos pentru fraudarea alegerilor.

Mangalia, locul devenit celebru în campanie prin candidatura independentului Murad, dar și prin acuzele dovedite despre corupția primarului în funcție, favoritul Lu'COVID, a fost ieri ca un teatru de război de gherilă urbană. Cu polițiști în civil dar cu pistoalele la vedere (!), care defilau demonstrativ pe străzi, dar și cu un episod ca-n filme, pe care vi-l relatez:

Unul dintre responsabilii campaniei lui Murad, a fost oprit în trafic de șapte mașini de Poliție pentru faptul că avea geamurile mașinii acoperite cu folie; fără mandat din partea vreunui procuror, polițiștii-milițieni l-au încătușat și l-au dus la secție, unde au început să-l amenințe dur, neaceptând prezența vreunui avocat; după vreo 2 ore omului i s-a făcut rău, fiind cardiac și cu un atac de cord la activ petrecut acum câțiva ani; abia atunci polițiștii au cedat și l-au dus rapid la spital unde l-au și abandonat fără explicații.

Episodul absurd a fost suficient însă pentru ca "presa miluită" de Lucovid să inventeze un fake-news, care a rulat începînd cu 16.30 pe vreo 14 site-uri de știri naționale și locale, plus Facebook, prin care ni se spunea că chiar Murad, candidatul independent, ar fi fost arestat! Primarul și viceprimarul Mangaliei au postat pe conturile oficiale cum că Murad ar fi fost dus la secție, să le dea de înțeles mangalioților ce vroiau să-l voteze pe acesta, că nu mai are rost să se ducă la vot, că nu mai au pe cine vota.

Așadar procesul de vot a fost fraudat pentru patru ore și jumătate, exact intervalul în care votanții tineri și mai educați ai lui Murad s-ar fi dus la vot. Dacă vă mai zic că cca 10% din voturile exprimate au fost anulate (!), majoritatea dintre ele prin aplicarea unei a doua ștampile pe buletinele unde a fost votat Murad, aveți imaginea reală a monstruozității de la Mangalia (alte dedesubturi puturoase cu trădări din partea unor viitori consilieri locali în favoarea primarului, devin deja detalii).

La Mangalia încă se numără voturile (la ora la care scriu acest text), mai e o secție unde s-au găsit multe buletine de vot în plus, cu ștampila "votat" aplicată în căsuța primarului, iar oamenii lui Murad sunt amenințați să se conformeze fraudei. În mod normal și legal alegerile din Mangalia ar trebui repetate, dacă s-ar dori măcar păstrarea aparenței de democrație, dar nu pariez nici pe asta.

Ăsta e tabloul real al alegerilor de ieri, și-n aceste condiții ne pregătim de Parlamentare cu "cântec înainte marș, și cu stângul pe tobă"! În rest, vorba băbuțelor de la țară: ferească Dumnezeu și să ne scuipăm în sân...

Cozmin Gușă