SUA-China-Rusia, la Abu Dhabi: o reuniune a neputinței, gonflată senzațional ca pe TikTok

Tot felul de titluri bombastice anunță discuțiile dintre cele trei puteri, derulate în inima Emiratelor. „O nouă Yalta”, „Redesenarea sferelor de influență”, „Reîmpărțirea lumii” etc.

Toate sunt bombastice și doar atât. Titluri senzaționale și subiecte de șpriț pentru dependenții de micile ecrane ale telefoanelor. Mici de tot! Trecând peste amatorismul cronic al presei românești, care nu e în stare să coboare mai jos de titlu, dar ce să împartă rușii, chinezii și americanii? Ce mai e de cucerit în lumea asta? Sau de împărțit?

Lumea s-a globalizat deplin! Conflictul din Ucraina a statuat acest fapt! Conflict care, pe cât de mărunt se arată, bagă în faliment bugetul Marii Federații a Rusiei. 

Conflict care, tot așa mărunt, regional cum ar zice chinezii, îi aduce-n sapă de lemn bogații Europei, mă refer la state.

Apoi, războiul lui Trump din Iran aruncă în aer toate economiile dezvoltate, inclusiv pe a sa, provocând cele mai bulversante alegeri intermediare din istorie. Iar dependența Chinei de piețele occidentale riscă să-i gripeze motoarele economice, printr-o simplă taxă pe coletele mici.

Deci, încă o dată, ce să împartă acești lideri, în condițiile în care economiile lor sunt atât de interdependente între ele și, la rândul lor dependente de alte piețe mai mici, care furnizează materii prime sau tehnologie de înaltă generație?

Nu este nimic altceva decât o reuniune a neputinței. Neputința de a prelua frâiele lumii. Statele Unite, aflate într-un declin accelerat, nu mai pot fi Jandarmul Planetei, Hegemonul universal. Și de aici vine problema, fiindcă că China singură nu e capabilă să dea lumii un sens. Nici măcar sub formă de BRICS (adică cu Rusia alături) nu sunt în stare să pună un proiect coerent pe masă. 

Se vorbește de Yalta. Păi, fraților, Yalta a dat lumii o direcție post-război. Brutală, condamnabilă, ziceți-i cum vreți, dar a funcționat 50 de ani. Pentru că a avut coerență. Și pentru că a fost adaptată vremurilor de atunci. Acum, însă, inadaptații vremurilor noastre sunt incapabili să înțeleagă efectele globalizării pe care, culmea, tot ei au generat-o, după Malta '89.

Este o contradicție în termeni să mai vorbești de sfere de influență într-o lume globalizată. Până și feudalii de la Kremlin au priceput asta, din moment ce, brusc!, sunt dispuși să negocieze. Și neavând ceva valabil de pus pe masă, îi dau înainte cu eterna placă postsovietică, cu granițele NATO din 1997, cu arhitectura de securitate europeană etc. De parcă i-ar încurca cu ceva, în mod real, granițele actuale ale Alianței...

O altă contradicție în termeni vine din negocierile dintre americani și ruși pe subiectul Ucraina. De parcă nu americanii au agitat spiritele la Kiev, provocându-i ostentativ pe ruși, încă din 2008, de când au vrut să bage Ucraina în NATO, la summitul de la București. Și de parcă nu rușii în loc să le răspundă în forță americanilor (diplomatic evident!) au intrat cu tancurile peste ucraineni.

Culmea!, și Lavrov, și rubedeniile lui Trump, ridicați la rang de negociatori mondiali, încearcă să scoată Europa responsabilă pentru toate experimentele politico-militare pe care le-au derulat ei în Ucraina. Sigur că UE e năucă, sorosizată și fragilizată, fiind la limita de jos a existenței sale geopolitice, dar oricât ar încerca ei să coafeze realitatea pe TikTok, Meta sau Yandex, până și periferia de la Abu Dhabi a priceput că singura zonă tampon între ruși, americani și chinezi rămâne Europa. 

De aici panica și impostura întregului demers. Fără Europa nu se poate! Pentru că oricât de nesemneficativă și slabă ar părea, geografia, dar mai ales geoeconomia, au plasat-o fix între cele trei mari puteri. Mari, dar castrate prin globalizare.

Peste toate aceastea, dacă post-Ucraina se va reusi reluarea fluxurilor economice și de materii prime dintre UE și Rusia, geopolitic vorbind, se conturează un pol de putere mondială care ar putea lăsa fără obiectul muncii și SUA, și China, la pachet. 

Pentru că adevărata putere a lumii de astăzi nu este nici militară, nici politică și nici financiară. Ci tehnologică! Ori tehnologia are nevoie de creiere și metale rare. Iar o nouă-veche axă dintre Europa și Rusia, reluată post-Ucraina, este ceea ce se încearcă să se blocheze la Abu Dhabi.

Dar stați să vedeți titluri și muschi umflați, într-o butaforie a imposturii și neputinței, derulată în vocalizele muezinilor care-și cheamă fundamentaliștii la rugăciune de cinici ori pe zi... 

Ciprian Purice