Se extinde războiul pe moțiune din PSD

Miza este uriașă. Inclusiv în plan intern. Moțiunea de cenzură upgradează lupta pentru putere din cele două tabere rivale existente atât la nivel central, cât și la nivel local. Tabăra lui Marcel Ciolacu pe de-o parte și tabăra lui Eugen Teodorovici pe de altă parte. Marcel Ciolacu ar dori ca moțiunea de cenzură să fie propusă și votată în Parlament după Congresul PSD. Susținătorii lui Teodorovici preferă contrariul. Moțiunea înainte. Cum de a ajuns moțiunea o miză atât de importantă?

La vedere, Marcel Ciolacu suferă presiuni din mai multe direcții. Prima este cea a electoratului PSD. A bazinului electoral al acestui partid. A cetățenilor care sunt profund nemulțumiți de modul, apreciat drept iresponsabil, în care Guvernul Orban doi și jumătate se preocupă de sănătatea publică și de combatarea efectelor crizei economice. Această stare de nemulțumire a crescut exponențial, începând din momentul în care a devenit clar că punctul de pensie nu va crește cu 40%, iar alocațiile de stat pentru copii nu se vor dubla. Desigur, mai multe legi și decizii ale Curții Constituționale sunt încălcate în acest fel. Mă îndoiesc însă că opoziția unor segmente tot mai largi de populație față de Guvernul Orban doi și jumătate are la origini principii de acest fel. Milioane de seniori se uită în propriul portofel și milioane de părinți ar fi dorit ca cele mai mici alocații de stat pentru copiii din Europa să crească. Prin urmare, din această direcție a populației, nemulțumirea are motivații în primul și în primul rând materiale.

O altă direcție a presiunii pentru răsturnarea cât mai grabnică printr-o moțiune de cenzură a Guvernului Orban doi și jumătate vine din partea majorității primarilor și consilierilor PSD din teritoriu. Aceștia sunt supuși unor presiuni formidabile, în special sub forma unor șantaje materiale legate de bugetarea diverselor proiecte, de către Guvernul Orban. De multe ori, acești aleși locali au opțiunea fie de a rămâne cu buza umflată și de a îngheța proiectele destinate comunităților pe care le reprezintă, fie de a ceda presiunilor și de a trece cu arme și bagaje în tabăra PNL. Acest fenomen este într-o asemenea măsură escaladat, încât până și un liberal de frunte, primvicepreședintele PNL Rareș Bogdan a sărit ca ars zilele trecute, protestând împotriva mișcărilor pe care le face Ludovic Orban pentru a încuraja traseismul politic. Este evident că dacă este inițiată o moțiune de cenzură câștigătoare, acest fenomen încetează sau se atenuează în funcție de opțiunile pe care le are președintele Klaus Iohannis. Acesta poate nominaliza un alt candidat de premier sau poate alege ca România să fie condusă de la Guvern de un premier castrat de către Parlament, cu puteri reduse și care s-ar putea numi Guvernul Orban trei și jumătate.

În fine, există și o presiune semnificativă care vine din interiorul conducerii lărgite a partidului și care are în vedere punerea lui Marcel Ciolacu în situația de a nu mai tergiversa până după Congres moțiunea de cenzură și, implicit, de a-și angaja răspunderea încă înaintea Congresului. Să nu uităm că acesta a făcut o afirmație fermă, în sensul că își asumă întreaga răspundere pentru succesul la vot al moțiunii de cenzură. Dacă moțiunea de cenzură nu trece, în mod normal, într-un partid cu coloană vertebrală de mărimea PSD, situația liderului ar trebui să fie tranșată. Iar Marcel Ciolacu ar urma să piardă bătălia internă de la Congres. Eugen Teodorovici, calificându-se astfel pentru poziția de președinte PSD.

Ezitările lui Marcel Ciolacu, legate de introducerea unei moțiuni de cenzură înaintea Congresului, nu sunt neapărat generate de vulnerabilitățile acestuia. De teama sa că nu va reuși să adune numărul necesar de voturi asociindu-i acestei operații și pe partenerii tradiționali ai PSD. Ciolacu nu știe ce să facă și are ezitări dintr-un alt motiv. Nu a primit încă o comandă fermă din direcția statului subteran. Klaus Iohannis nu i-a comunicat până acum, nici direct și nici prin intremediari, care este opțiunea sa. Adevărul este că președintele, la rândul său, este nehotărât. Nu a găsit încă o soluție post-Orban. Și decât să nu mai aibă deloc Guvernul său, înclină să-l țină pe Ludovic Orban în salonul de terapie intensivă.

Și iată cum devine decisiv nu atât documentul moțiunii de cenzură și actul politic în sine, cât momentul care urmează să fie ales pentru acest demers. Nu este deloc exclus ca, de această dată, voința majorității populației să-și spună cuvântul. Majoritatea populației speră că, după o moțiune de cenzură și dacă va fi instalat un alt Guvern, punctul de pensie va crește cu 40% și se vor găsi suficienți bani și pentru dublarea alocațiilor pentru copii. Iar acum această speranță este cea care contează. Din acest jar s-ar putea hrăni mârțoaga PSD, transformându-se astfel într-un aprig armăsar.

Sorin Rosca Stanescu