Schimbare de ștafetă la timp. Sau cu frâna trasă

Este o săptămână decisivă. Vineri, conform angajamentului public asumat, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă urmează să demisioneze din poziția de premier. Iar săptămâna viitoare am putea avea un nou Executiv bătut în cuie. Cu un nou premier, în persoana lui Marcel Ciolacu. Legat ombilical sau nu de Sorin Grindeanu. Sau nu vom avea. În caz că Ciolacu refuză să-și poarte crucea.

Indiferent cât de abil a jucat cartea opoziției la putere fiind, Marcel Ciolacu a ajuns în pragul unei decizii cardinale pentru cariera sa politică și pentru situația PSD. El este părtaș la toate deciziile, bune sau rele, luate de Guvernul Ciucă. Sau de majoritatea parlamentară. Jucând mai bine sau mai rău cartea opoziției, el s-a putut distanța până în prezent de o serie de decizii impopulare sau ineficiente. Dar analizând situația cu toată luciditatea, nu putem să tragem altă concluzie decât că PSD în general și Marcel Ciolacu în special sunt parte a tuturor deciziilor. Asta în primul rând. În al doilea rând, este nevoit să prea ștafeta. Și să-și poarte crucea. Să îndrepte ceea ce e de îndreptat. Să deconteze ceea ce este de decontat. Să scoată bani din piatră seacă, pentru a cârpi găurile bugetare și sindicale. El semnalizează însă că ar putea da înapoi.

Rareori oamenii politici țin cont cu adevărat de interesul național. Dar interesul național există, fie că e ignorat sau nu. Acum interesul național este să se asigure continuitatea la guvernare. Să avem un nou Guvern cu puteri depline, nu provizoriu, nu cu atribuții limitate. Prin urmare, ezitările lui Ciolacu ar trebui să înceteze. Dacă vineri, așa cum a anunțat, domnul Nicu demisionează, tot vineri domnul Marcel are obligația să-și anunțe disponibilitatea pentru preluarea poziției de premier. Coaliția trebuie să îi acorde întreaga susținere, așa cum de altfel a promis, iar președintele Klaus Iohannis urmează să constate că liderul PSD este susținut de o majoritate solidă și să îl propună pentru poziția de premier. După care Marcel Ciolacu încheie negocierile cu celelalte două partide politice, anunță care este programul de guvernare și componența viitorului Guvern. Iar Parlamentul, unde majoritatea este dețintă de senatorii și deputații coaliției, va omologa această preluare a ștafetei. Asta ar trebui să se întâmple dacă partidele politice joacă pe cartea interesului național.

Dar este posibil și altfel. Am mai avut guverne cu atribuții limitate pentru că premierii jucau în prelungiri. Fiind interimari. A fost rău, pentru că, în conformitate cu Constituția, Executivul nu avea posibilitatea să ia o serie întreagă de decizii importante. Dar dacă istoria se repetă, va fi și mai rău. Pentru că fostele guverne interimare nu jucau cartea politică nici în vremuri de criză, nici în vremuri de război. Acum le avem pe toate. Prin urmare, Marcel Ciolacu trebuie să-și poarte crucea.

Nu e o treabă ușoară. Există un protocol, care în mod normal trebuie respectat ad literam. Pentru că este legea părților. Respectarea întocmai a protocolului i-ar scuti pe membrii coaliției de toate bătăile de cap pe care le-au avut până acum. Pe care de fapt și le-au creat singuri, încercând să ocolească prevederile protocolului. Marcel Ciolacu ar trebui să treacă cu bine peste o încercare. Respectând protocolul, este silit să renunțe la Sorin Grindeanu, în favoarea căruia statul subteran a făcut nenumărate presiuni. Va avea coloana vertebrală să o facă? Dacă se cramponează de Sorin Grindeanu, atunci întreg algoritmul puterii e dat peste cap. Iar protocolul trebuie rupt și renegociat de la zero. Ceea ce îl conduce inevitabil pe Marcel Ciolacu într-un cerc vicios.

La capătul acestei săptămîni sau cel târziu în prima parte a săptămânii viitoare, vom afla dacă la putere avem numai zdrențe sau dacă mai există și bărbați de stat.

Sorin Rosca Stanescu