Schița unei resetări geopolitice generată prin războiul ucrainean
Postat la: 02.10.2025 15:46 | Scris de: ZIUA NEWS

Vă reamintesc tuturor, inclusiv celor mai bine informați și celor care nu ați ținut socoteala evenimentelor geopolitice în ultimii ani că anume în luna iunie a anului 2021, la Geneva, echipe de câte 200-300 de oameni, ale lui Vladimir Putin, președintele Rusiei, respectiv Joe Biden, președintele Statelor Unite, s-au întâlnit pentru a negocia dosarul viitorului conflict dintre SUA și Rusia.
Se știa deja că există iminență de război ucrainean. Se știa că America dorește, prin proxy-ul numit Ucraina, să pună probleme Rusiei. Și atunci s-a încercat, în vara anului 2021, vă repet, eram încă în plandemie și noi am comentat la GoldFM aceste lucruri, să se facă o acomodare a acelui conflict, să nu se ajungă la război. Ce nu știa opinia publică, în iunie 2021, acum patru ani? Nu știa că trupele ucrainene erau deja desfășurate, prin diverse avanposturi, la granița Ucrainei cu Rusia. Nu știa opinia publică occidentală, cel puțin, că batalioanele neonaziste, de tip Azov, erau antrenate deja de câțiva ani, foarte bine dotate din punct de vedere militar și gata de atac. Nu știa opinia publică că existau deja, de câțiva ani, sub coordonarea Victoriei Nuland, subsecretar de stat aparținând rețelei Familiei Rothschild, laboratoare cu potențial de armă biologică, în Ucraina, în număr de câteva zeci. Nu știa că existau și antenele de atac energetic pe teritoriul Ucrainei, apărute oficial chiar pe site-ul ambasadei SUA de la Kiev, dar nimeni nu le-a consultat. Toate aceste treburi au fost recunoscute ulterior, inclusiv de Victoria Nuland.
Ce nu știau, însă, americanii lui Biden, fiind foarte orgolioși la întâlnirea cu rușii lui Putin, la Geneva, în iunie 2021? Nu știau care mai era forța reală a așa-zisei „Armate Roșii" a Rusiei, una mult mai mare decât cea pe care ei o evaluau. Nu cunoșteau avansul tehnologic militar substanțial al Rusiei față de America, deja la acel moment. Nu au perceput cât de mare este parteneriatul cu China și cât de tare este acest parteneriat, cât de solidă este înțelegerea Rusiei cu China, respectiv a lui Putin cu Xi Jinping. Și n-au dedus ageamiii din echipa lui Biden cât de bine este pregătită economia Rusiei pentru a evolua înspre o industrie de război, care să susțină economic țara, dar și efortul militar. Nimic din toate acestea.
Ei bine, șapte luni după, așa cum a promis, exact după Olimpiada de Iarnă de la Beijing, din februarie 2022, Putin a atacat, pentru că americanii n-au dorit să retragă trupele ucrainene de la granița lor, batalioanele Azov de tip neonazist. Și de acolo încolo filmul deja vă este mai cunoscut. Putin a vrut pace, a vrut să stopeze războiul după două luni. Și Zelenski a vrut pace, a vrut și el să stopeze războiul. Trebuiau să se întâlnească în Turcia, la Istanbul, cu gazdă sultanul Erdogan, ce încă nu fusese reales. Era important acel eveniment pentru el. Însă, ZeleVogue, fostul și actualul președinte al Ucrainei (atunci era legitim, acum a devenit ilegitim, că n-a mai fost reales) a fost „răzgândit", forțat, să nu mai dea curs negocierilor de pace de către Boris Johnson, incompetentul, zurliul premier al Marii Britanii, un emanat al Familiei Rothschild; aveau în comun coordonarea de către familia Rothschild, el și Zelenski. După cum bine știți, fondul aparținând familiei Rothschild, Franklin Templeton, din anul 2017, era, de fapt, „adevăratul premier" al guvernului Ucrainei, cumpărând datoria suverană a Ucrainei, lucru pe care vi l-am spus și vi-l tot repet. Așadar, războiul din Ucraina putea dura doar două luni, cât de curând va împlini, din păcate, patru ani și nu știm câte sute de mii sau milioane de morți ucraineni, îndeosebi, dar și ruși.
Pentru a asigura viabilitatea rezolvării temei pe care v-o propun astăzi, vă spun pe scurt consecințele acestui război. Rusia a fost upgradată la un nivel de superputere militară, astăzi când vorbim, probabil prima putere militară a lumii ca eficiență și ca tehnologie. A devenit liderul informal al BRICS+, organizație care astăzi este luată în seamă ca fiind cea mai puternică în plan mondial. Rusia, între timp, a căpătat o economie în creștere accelerată, în acești aproape patru ani de război. A căpătat, în plus, și un mare prestigiu internațional, pe care și l-a elevat și l-a ridicat la maximum, prin fel de fel de metode, șmecherii, binevenite din punct de vedere diplomatic, cea mai importantă și recentă dintre ele fiind întâlnirea cu Trump, de pe teritoriu american, din Alaska, de la Anchorage, care, practic, a repus la un loc de sus, din top 3, prestigiul geopolitic al Rusiei, dar, de fapt, l-a proiectat pe Vladimir Putin ca cel mai important lider politic mondial al momentului.
Nu poate să fie depășit de către nimeni; poate să ia Donald Trump și trei Premii Nobel pentru Pace, nu doar unul, iar Xi Jinping nu are asemenea ambiții și nici măcar talent pentru a deveni acest cel mai important lider mondial. Locul îi este rezervat lui Putin. În contrapartidă, și ca să ajung la tema noastră, cu Uniunea Europeană, aceasta, în acest interval de aproape patru ani, a fost decăzută într-o postură de irelevanță geopolitică. A căpătat între timp statutul de Uniune condusă de către lideri slabi, lideri șantajabili, lideri racordați capitalului Marii Finanțe Occidentale, cel pe care eu îl descriu pe scurt ca fiind Familia Rothschild. Asta aveți răspuns atunci când vă referiți la Ursula von der Leyen. Asta aveți răspuns când vă referiți la lideri precum Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Donald Tusk. Toți sunt din insectarul Familiei Rothschild, deci a Marii Finanțe Occidentale. Aceeași UE apare astăzi ca o entitate al cărui succes economic a pălit. Nu mai are resurse de tip uman suficiente, este văduvită de resurse energetice care s-o facă competitivă la nivelul producției industriale.
Energia de care dispune Uniunea Europeană este una foarte scumpă și greu accesibilă. E doar o problemă de timp până când va decădea aproape total industria din Occident. De ce spun că pericolul rusesc este mare pentru nevolnica UE? Pentru că, în mod evident, în acest context pe care l-am deschis mai devreme și după umilirea de la Casa Albă a liderilor UE, care a dublat, practic, umilirea impusă din taxele pe care le cere acum Trump pentru importurile din Europa veți vedea că multe țări din cadrul UE vor fi împinse din nou de nevoia economică în brațele Rusiei. Resursele vin din Rusia, iar aceste țări vor avea posibilități de salvare doar dacă recurg la aceste resurse energetice rusești mult mai ieftine, doar dacă recurg la parteneriate cu China prin investiții sau comerț. Aici vă rog să pricepeți că această grilă după care vor fi alese țările UE, care vor fi salvate prin investiții și comerț cu China, va fi agreată și arbitrată mai ales de către Rusia, în baza parteneriatului strategic și, hă-hă-hă, pentru următorul secol pe care Putin și Xi Jinping l-au pus laolaltă. E limpede pentru mine că, în noua negociere care se pune la cale și care va fi agreată până la începutul primăverii lui 2026, rușii, de data asta, vor fi extrem de riguroși și selectivi. Cu alte cuvinte, la Kremlin sau la sediul Ministerului de Externe a lui Sergey Lavrov, se vor tăia bonuri de ordine, cu precădere pentru țările europene care vor vrea să beneficieze de gaz ieftin, petrol ieftin, împrumuturi ieftine sau parteneriate economice cu China mai ales, pentru că Rusia se va ocupa de partea militară.
Ca să ajung la România, vă dau exemplul Moldovei de după alegeri. S-a vorbit de pericolul în Moldova, așa și? A fost? N-a fost. L-ați găsit? Nu l-ați găsit. A vrut ceva Putin de la Moldova? N-a vrut. Acolo au fost șefi oamenii din intelligence-ul românesc, care, pe niște butoane pe care le-au exersat în alegerile românești, au cântat în mod impecabil, stabilind un rezultat neverosimil, necredibil de peste 50% pentru partidul Maiei Sandu, cel mai blamat din istoria recentă a Moldovei. Este un mare succes al intelligence-ului românesc, unul de care nu trebuie să ne jenăm să-l acceptăm, pentru că nu mai e democrație niciunde în Occidentul Colectiv. Așa că, dacă în plus, într-o țară post-sovietică, cum este Moldova, s-a făcut acest experiment, care e problema? Și de aici ajungem la România. Ce este România pentru Rusia? Este o țară, într-adevăr privită cu îngăduință, doar pentru că există două tipuri de frății: frăția de tip post-comunist, că am fost cu toții în lagărul socialist și noi, și rușii, și frăția de tip ortodox, care este, însă, una mai complexă. Aceste două frății îi fac pe ruși să ezite încă să ne atace într-un mod de care ar fi foarte în stare să-l execute și să fie decisiv, cvasi-letal la adresa României. Dar România mai este pentru ruși o țară fără lideri, o țară fără potențial militar, o țară ce e scoasă la înaintare de către Occidentul Colectiv, pe modelul ucrainean, ca un proxy, dar mai degrabă o țară ce e scoasă la înaintare precum sunt scoși la vânătoare gonacii. Știți ce sunt gonacii? Aceia care se duc și agită vânatul, mai mult sau mai puțin periculos, de la vulpi, căprioare, până la mistreți și urși, ca să vină în bătaia puștii acest vânat a vânătorilor care îi așteaptă.
Numai că România e un gonac de tip african. De ce? Pentru că în Africa, la vânătorile care se organizează, acolo sunt vânători de lei, de alte animale periculoase, nu se dau garanții, spre exemplu, că leul nu te papă, că leul nu îl rănește sau îl omoară pe gonacul respectiv. Așa suntem și noi acum. Ne ducem să fim gonacii Occidentului în a stârni ursul rusesc, dar nu avem nicio garanție că acest urs nu ne va distruge. De ce? Pentru că, vă reamintesc, miza dominației geo-militare la Marea Neagră este una uriașă, o miză pe care Putin a negociat-o cu Trump și i s-a acordat acest drept. Priviți Georgia. Georgia, care este de partea cealaltă a Mării Negre, a avut un guvern pro-occidental, foarte pro-occidental. De câțiva ani are un guvern, să spunem naționalist, dar pro-rus. A avut un președinte pro-occidental, în timp ce avea un guvern pro-rus, și președintele a fost reales și este un președinte patriot, dar pro-rus. Acolo rușii, într-adevăr, au intervenit, pentru că aveau interesul. În România n-au intervenit. Ar fi fost cineva care să poată să câștige alegerile prezidențiale sau guvernamentale, dacă rușii s-ar fi mobilizat, și la fel și la Chișinău. Dar priviți și Bulgaria. Aveți impresia că Bulgaria are o orientare foarte pro-europeană? Lăsați asta cu aderarea la zona euro. I-ați auzit pe bulgari, pe modelul românilor, înjurându-i pe ruși din sculare în culcare, demonizându-l pe Putin sau pe alți lideri? Nu. Și acum, spre comparație între Georgia și Bulgaria și alte țări, analizați România și această modalitate de tip kamikaze pe care practic se oferă pe tavă în fața acestui pericol rusesc. Adică pericolul gonacului în fața unui urs pe care îl tot ațâță. Cum se poate sfârși această aventură? Cvasi-letal pentru România. Cum? Lăsați de izbeliște, e limpede că se va întâmpla asta, nu există solidaritate occidentală, acolo domină interesul financiar. Lăsați de izbeliște, așadar, noi, românii, dar și la cheremul unor asasini economici internaționali, după cum ați văzut exemplul cu Fondul Proprietatea, care, brusc, într-o zi, a fost preluat de sub influența statului român, direct sub influență unor sloveni, unguri, nici nu știm cine sunt ăia, un capital difuz, repet, în spatele cărora se ascund niște asasini economici.
În încheiere, vă pun următoarea problemă: v-ați gândit vreodată ce prevăd cu adevărat înțelegerile Trump-Putin-Xi, care e limpede că sunt pe masă, pentru regiunea noastră? Vă răspund tot eu. Din punct de vedere militar, regiunea noastră va fi dominată de Rusia. Punct. Cu garanții pe care Putin le va da către aliații aleși de către SUA, de tip Polonia, garanții că nu vor fi atacați, garanții că nu vor fi șicanați în niciun fel. Dar ce se fac ceilalți, care nu sunt garantați de către SUA, aliații, așa-ziși, din NATO, precum România? SUA nu garantează nimic legat de România în fața rușilor. Și întreb și eu retoric: de ce ne-ar apăra SUA, când n-au nimic de câștigat de la noi? Exact ca și întrebarea: „De ce ar vrea Rusia Moldova, când n-are nimic de câștigat din Moldova?". Și s-a văzut. N-a dorit Moldova, n-a luat-o. Interesul SUA, vă spun eu, nu mai este la Marea Neagră. Asta au cedat-o Rusiei ca influență militară. Interesul SUA este în zona baltică, că acolo, da, se vor mobiliza și acolo, da, s-a ajuns la înțelegere ca zona baltică să fie dominată de către Statele Unite ale Americii, chiar în perspectiva preluării Groenlandei. Și, revenind în zona Uniunii Europene, cu ce și cum să ne apere pe noi UE în fața Rusiei, prieteni goldiști, când e clar că acest Occident Colectiv european nu se poate apăra pe sine momentan? Potențialul militar al întregului Occident Colectiv, fără America, bineînțeles, nu este nici o treime din cel al Rusiei. În plan nuclear, nu este nicio zecime din cel al Rusiei. Atunci ajungem la concluzia pe care am expus-o în titlu: pericolul rusesc, în felul în care noi ne comportăm, poate deveni, de data asta, cvasi-letal pentru România. Iar azi v-am oferit doar schița acestei resetări geopolitice care a fost generată prin războiul ucrainean. Analizele le vom face de acum inainte.
Cozmin Gușă