Sârma pe care aleargă Mircea Geoană

Lovit din mai multe direcții, Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, aleargă literalmente pe sârmă în tentativa sa de a a-și lua revanșa după ce i-au fost furate voturile de către Traian Băsescu și de a obține un mandat prezidențial. Fără ca, pentru moment cel puțin, să fie susținut în această cursă de un partid cât de cât relevant. Poate tocmai fiindcă este atacat din ambele flancuri, reușește să-și menține echilibrul și să meargă înainte.

Le reamintesc celor care au bunăvoința de a citi analizele mele că nu sunt un globalist. Dimpotrivă, sunt suveranist. Deci nu cred sub nicio formă că este benefic pentru un stat cum e România să renunțe la părți importante din substanța sa națională, pentru a intra în corul acelor state care și-au făcut religie din ideologia globalismului. Una este globalizarea, care este un proces firesc, și alta este globalismul, care este o ideologie în opinia mea periculoasă. Iar Mircea Geoană, dacă va participa la cursa prezidențială, dat fiind backgroundul său, se va manifesta fără doar și poate ca un adept al globalismului, un curent ideologic susținut la greu și în mod interesat de Statele Unite, unul din cei doi poli ai puterii globale. Prin forța lucrurilor NATO, la rândul lui, acolo unde Mircea Geoană ocupă poziția numărul doi, reprezintă o organizație militară și politică care se manifestă la nivel global. Din aceste motive, cărora le pot adăuga și altele, eu nu voi vota cu Mircea Geoană dacă acesta va candida. În ciuda faptului că este unul dintre rarii candidați potențiali care beneficiază de o educație temeinică, care are un discurs articulat și o experiență diplomatică și politică de necontestat.

Acestea fiind spuse, îmi propun astăzi să analizez din două perspective această candidatură mai mult anunțată decât insinuată. În primul rând, vreau să văd în ce măsură proiectul este fezabil. Dacă se potrivește calendarul înlocuirii conducerii NATO cu calendarul alegerilor din România. Sau dacă nu care cumva cele două calendare se bat cap în cap. O a doua perspectivă se referă la atacurile simultane din cele două flancuri declanșate sistematic împotriva lui Mircea Geoană. Care este resortul acestora?

La 1 octombrie, ca să încep o numărătoare inversă, în mod normal, mandatul lui Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, încetează. Tot în luna octombrie vom avea așadar nu numai un nou secretar general NATO, probabil în persoana lui Mark Rutte, ci și un nou secretar general adjunct. Mircea Geoană a repetat de mai multe ori, suficient de insistent ca să nu punem acest lucru la îndoială, faptul că s-a convenit ca el să nu-și părăsească postul simultan cu Stoltenberg. Ori va pleca și va fi înlocuit la capătul summitului NATO din iulie, ceea ce înseamnă că își părăsește poziția înaintea lui Stoltenberg, ori situația se inversează și va părăsi funcția de secretar general adjunct NATO după 1 octombrie. Conform calendarului alegerilor, așa cum a fost el decis de struțo-cămila PSD-PNL, alegerile prezidențiale din România urmează să se desfășoare în avans. Dacă ele se desfășoară în avans, Mircea Geoană are doar la limită șansa de a candida, chiar dacă va putea părăsi alianța îndată după summitul NATO din iulie. La limită, pentru că îi va rămâne foarte puțin timp pentru a desfășura o campanie prezidențială. Tocmai din acest motiv, el precipită cumva lucrurile și, fără a-și anunța oficial candidatura, pentru că nu poate, o face în mod disimulat, prin fel de fel de intervenții publice, în care încearcă să se profileze drept prezidențiabil. Pentru el, cursa este cu adevărat contracronometru și extrem de dificilă, întrucât nu are în spate infrastructura unui partid puternic. La limită, Mircea Geoană poate spera că va fi susținut de o parte importantă a establishment-ului de la Washington, care ar putea să-i ofere combustibilul necesar unui start accelerat. Dacă însă statele NATO vor decide ca Mircea Geoană să părăsească organizația după Stoltenberg, el nu se va mai putea înscrie la timp și cu un minimum de succes în cursa prezidențială. Ceea ce înseamnă că toate eforturile pe care le-a făcut până în prezent se vor dovedi inutile, iar rezultatul va fi ridiculizarea prezumtivului candidat.

Mai semnalam faptul că probabil Mircea Geoană reușește să alerge pe o sârmă foarte subțire tocmai fiindcă este atacat de pe ambele flancuri. Din direcția suveraniștilor, cel mai vehement îl atacă Cozmin Gușă, care și-a anunțat intenția de a candida. Nu-mi rămâne decât să sper că o face din motive ideologice, că este un adversar înverșunat al globalismului și că nu desfășoară această ofensivă anti-Geoană din motive subiective, datând din perioada când i-a fost acestuia consultant politic în campania prezidențială parțial ratată în penultimul act de Geoană și furată în final de Traian Băsescu. În opinia mea, muniția consistentă de care dispune Cozmin Gușă împotriva lui Mircea Geoană nu ar trebui consumată în totalitate acum. Într-o bătălie electorală de importanța uneia prezidențiale, gloanțele de argint și de aur trebuie proiectate pe finalul și nu la începutul campaniei. Dar asta ține de strategia lui Gușă, la fel ca și numărul și natura gloanțelor de care acesta dispune. Din cealaltă direcție, cele mai relevante atacuri anti-Geoană provin de la un personaj a cărui inițiativă în acest sens a rămas și încă rămâne pentru mine greu de înțeles. Este vorba despre un cadru didactic universitar. Rectorul SNSPA Remus Pricopie. Nu știu ce are acesta de împărțit cu Mircea Geoană. Nu știu dacă s-a întâmplat ceva în trecutul acestora, pe vremea când Geoană conducea PSD-ul. Dar ceea ce este cert e că Pricopie îl atacă în forță. Ori se știe că acest personaj este strâns legat de Serviciul Român de Informații, dar, în același timp, este ombilical legat și de mediile statului subteran american. Care, de altfel, l-au și finanțat. Astfel încât este posibil ca SRI să-l fi dirijat pe Pricopie într-o asemenea bătălie, total atipică pentru un universitar, sau o anumită parte a statului subteran american, care ar avea în vedere un alt candidat. În prima variantă, poziția SRI ar putea fi determinată fie de Klaus Iohannis, care pentru a-și asigura imunitatea post-prezidențială dorește să-l împingă în această funcție pe generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, fie de „marele licurici", care și el coordonează SRI și care poate că are în vedere un alt candidat. Ultima ieșire la rampă a lui Pricopie mă intrigă într-o măsură mai mare decât atacul său anterior. Pentru că Geoană este criticat - repet, de către un rector al unei instituții de învățământ din România - în numele NATO și invocându-se interesele NATO. Îi bate Pricopie obrazul lui Geoană, în sensul că acesta ar folosi infrastructura și prestigiul NATO în beneficiul personal, pentru a-și asigura o candidatură. Chiar dacă așa ar sta lucrurile, de unde până unde și în numele cui se erijează Pricopie în avocat NATO? O fi NATO ca organizație incapabil să-și apere singur interesele? Din această perspectivă, atacul pe acest flanc este de-a dreptul donquijotesc.

Sorin Roșca Stănescu