Să ne rugăm pentru Rudel!

Postat la: 22.07.2022 07:54 | Scris de: ZIUA NEWS

Să ne rugăm pentru Rudel!

Diagnosticul pus de specialiști în dosarul medical al lui Rudel Obreja e crunt: cancer cu metastaze. Ca urmare, numărul crimelor comise de sistemului represiv al Binomului SRI-DNA, impus de partenerul strategic, se ridică la paisprezece. Unii au murit înainte de a fi primit sentința: nevinovat.

Marele boxer, cel care a adus prin Gala Bute audiență de sute de milioane de telespectatori României, pentru care statul ar fi trebuit să cheltuie miliardul de dolari, pe publicitate, a fost acuzat că a uitat să înregistreze o factură de câteva sute de mii de lei. A pledat, pe tot timpul procesului, nevinovat. DNA n-a reușit să probeze infracțiunea de care a fost acuzat. Bărbătește, s-a luptat ca un leu pentru dreptate.
Acum, aflat sub perfuzii, așteaptă clemența unui regim criminal. Azi se va judeca punerea sa în libertate. Dar ce libertate? Pe un pat de spital? Așteptând mila lui Dumnezeu?

„Ăștia mă vor ucide!" - avea să mărturisească la o partidă de șah în celula sa de la Jilava, judecătorul Stan Mustață, trimis la Beciul Domnesc, pentru că nu a vrut să dea sentința ordonată de sistemul criminal, legat ombilical cu Potomacul. Și l-au ucis, cu bună știință. Nimeni n-a plătit pentru crimă.

Voinic din fire, Rudel a promis că va lupta până la moarte. Și iată că ienicerii armatelor de ocupație a României i-au distrus viața și sănătatea. Un doctor Mengele din penitenciar îi dădea analgetice, spunându-i că are dureri la coloana vertebrală. Orice stagiar ar fi știut că iradierea în burtă, cu înțepături de tip suliță, sunt afecțiuni ale pancreasului. În mod normal acesta ar trebui deferit justiției. Pus sub acuzare. Nu e primul caz. Mulți omologi de-ai lor au comis-o. I-au lăsat pe deținuți să moară cu zile.

Marelui pugilist, statul i-a conferit, în loc de Ordinul național pentru merit, ordinul de intrare în pușcărie
Klaus Iohannis i-a decorat pe David Popovici și pe Adrian Rădulescu cu cel mai înalt ordin al statului. I-a felicitat, citind de pe o fițuică. N-a avut grandoarea și grandilocvența de a-i privi liber în ochi, semn că și el ca Băsescu, nu e decât o sculă a jefuitorilor de țară.

Tânărul David a mulțumit statului, nu președintelui, o replică de tip mănușa de mătase. Eram în direct la Realitatea Plus. Dezbăteam despre dezastrul lăsat de jefuitorii de țară. Un breacking news a întrerupt discuțiile din studio. Audiența s-a prăbușit de trei ori, în câteva minute, semn că telespectatorii nu mai dai nici doi bani pe ce face sau ce spune președintele.

Extrapolând în timp, dacă Rudel Obreja ar fi fost decorat (așa cum ar fi meritat) pe vremea când ridica drapelul României pe cel mai înalt catarg, când românii se bucurau de strălucirea medaliilor de aur, europene și mondiale (pe care putea să le care doar cu roaba n.a.), când micuții se apucau de box, doar pentru că eroul le dădea aripi, iar aceștia devenind maturi ar fi aflat că marele Obreja e dat la câini pentru o faptă care nu există, nu i-ar fi îndemnat dracii să pună mâna pe secure?

Românii sunt prea îngăduitori. Iar când te gândești că mai există tineri, care cred că lor le va fi mai bine dacă oameni ca Rudel Obreja mor în pușcării, îți vine să dai foc la casa de nebuni și la palatul ideologiei progresiste.

Rudel Obreja plătește azi cu viața pentru că n-a vrut să-i dea pe alții în gât. Un caracter nobil. O ființă plăcută lui Dumnezeu. Un individ cu pumnul tare, dar care n-a lovit niciodată în afara regulamentui.

Dar ce regulament au dihăniile peșterii numite DNA? Cum au reușit otrepele să zăpăcească tinerele generații cu mesajul "DNA / să vină să vă ia?!" Oare tefeliștii nu-și dau seama, acum când securitatea nu-i mai scoate în stradă, că au fost mințiți?

Să vină în piață publică un golem al cauzelor de salvare și să prezinte proba vinovăției marelui sportiv! Are cineva curajul să ridice piatra?

Părem o națiune învinsă. Acum, câțiva ani, pe judecătorul Stan Mustață l-au ucis cu zile. Nimeni nu a protestat. Când Sorin Frunzăverde, ideologul Partidului Democrat și inițiatorul intrării acestuia în PPE, se usca pe picioare în penitenciar și cerea dreptul la o internare, gardinienii și medicii din penitenciar i-au spus că se preface. La ieșire din închisoare, un cancer galopant l-a ucis.

Recent, un medic ortoped a murit cu o lună înainte ca Instanța Supremă să dea sentința: nevinovat.

Pe fostul moșier și ministru de finanțe, Decebal Traian Remeș, condamnat pentru că ar fi luat mită caltaboși (el având fermă de porci n.a.), gestapoul Luluței l-a terminat. După ieșirea din pușcărie, un cancer s-a răspândit în tot organismul, astfel scurtându-i-se viața.

Pe omul de afaceri Dan Adamescu nu l-au lăsat să se trateze într-un spital civil. L-au ținut în celulă, până ce boala s-a agravat, iar medicii civili n-au mai putut să-i facă nimic.

Presat de procurorii anticorupție, pentru a se constitui parte vătămată în dosarul Fermelor Băneasa (cu un prejudiciu niciodată demonstrat), președintele Senatului USAMV, Alexandru Șonea, s-a sinucis.

O serie de judecători și procurori și-au luat viața pentru că nu au vrut să aplice directivele de condamnare, primite de la Binomul criminal.

Recent, unul dintre marii profesori ai Universității de Drept din București, îmi mărturisea cu regret că mulți studenți zic că fac dreptul nu pentru a cântări balanța adevărului, ci pentru a-i trimite pe oameni ca Obreja în închisoare. În zadar, le-a replicat, la fel ca Ion I.C. Brătianu în Parlament: "Măsura, domnilor, măsura!"

Un lucru nu este știut de tânăra generație. Un om poate fi privat de libertate, dar nu și de viață.

Din 230 de meciuri din ring, Rudel a câștigat 215. Să fim alături de marele campion în ultimul lui meci din viață.

P:S. Prieteni, soție, medici sau asistente, șoptiți-i în ureche: "Rudel, eroii nu mor niciodată!"

Marius Ghilezan