Rusia a bătut NATO. Scor 3-0!

În al doilea Război Rece, declanșat în urmă cu mai mulți ani de zile între Rusia și statele NATO conduse de Washington, Vladimir Putin a înscris pe tabela de marcaj încă o victorie. După anexarea Crimeei, fără ca practic să fi fost tras vreun cartuș, iată că acum a avut loc a doua simulare a unui atac frontal împotriva Ucrainei, care i-a pus pe jar pe aliații NATO, urcând tensiunea la paroxism, după care Kremlinul a declarat senin că manevrele militare au luat sfârșit, iar trupele masate la frontiera lor de Vest se întorc treptat în cazărmi. Reprezentanții statelor NATO au rămas bujbe.

Adevărul este că nici Vladimir Putin și nici vreun alt oficial de la Kremlin nu a anunțat că va avea loc vreo invazie îndreptată împotriva Ucrainei. Și de asemenea aceștia au exclus în toate declarațiile care s-au făcut în ultima vreme orice scenariu prin care ar fi putut să fie atacat vreun stat NATO. Toate aceste semnale au fost ignorate cu desăvârșire de șefii de state NATO. Și de analiștii statelor majore ale armatelor membre. O tensiune fără precedent în ultimele decenii s-a propagat și la nivelul mass-mediei. Fel de fel de așa-ziși ziariști specializați în chestiuni militare s-au luat la întrecere pentru a propaga în rândul populației știri din ce în ce mai alarmiste despre iminența unui război. Un uriaș aparat de propagandă s-a ambalat atât de mult, încât la două zile după ce a devenit evident că exercițiul militar al Federației Ruse s-a încheiat, încă există televiziuni și ziare care prezintă situația ca fiind atât de tensionată, încât un război este iminent. Sunt motoare alterate de gândire și de acțiune, care nu mai pot fi oprite. Ca dovadă, astăzi are loc un summit NATO desfășurat chiar în ziua „invaziei" în Ucraina, în care șefii de state caută soluții pentru a opri mașina de război a Moscovei și pentru a sancționa cât mai grav, la nevoie, regimul de la Kremlin. În România încă se mai fac planuri pentru primirea valurilor de refugiați din Ucraina. Și a unor trupe suplimentare ale statelor NATO, care sosesc pentru a ne garanta integritatea teritorială.

Hohotele de râs de la Kremlin, pentru cine nu est surd, se aud reverberând pe întreg mapamondul. Ce a realizat Vladimir Putin? În ce constă eșecul statelor NATO? În primul și în primul rând trebuie spus că pe întreg parcursul acestei tensiuni, care a atins cote fără precedent, nu a existat absolut niciun moment în care vreun oficial al Federației Ruse să fi declarat că Moscova intenționează să atace Ucraina sau vreun stat membru NATO. De fiecare dată când au fost întrebați - și chiar când nu au fost întrebați - acești oficiali s-au referit exclusiv la desfășurarea unor manevre militare. Cu ce costuri? - s-au întrebat mulți dintre analiști amatori. Își poate permite Rusia asemenea cheltuieli doar pentru o demonstrație de forță? Prea puțini analiști au observat două lucruri absolut evidente. 1). O armată cum este cea a Federației Ruse, pentru a fi menținută în formă, este obligată să facă manevre militare aproape în mod permanent. Ea nu poate să doarmă pur și simplu în cazărmi. Iar manevrele, indiferent unde sunt făcute, presupun alocarea unui buget considerabil. Vladimir Putin nu a cheltuit sume suplimentare de bani masând trupe și tehnică militară în jurul Ucrainei sau în Marea Neagră. Nu a cheltuit mai mulți bani decât ar fi cheltuit indiferent unde s-ar fi desfășurat asemenea manevre. 2). Un exercițiu de război este cu atât mai bine executat cu cât sunt luate în calcul scenarii cât mai apropiate de realitate. Numai astfel simularea se poate apropia de perfecțiune. Dar a simula în condiții impecabile un atac nu înseamnă intenția de a-l și declanșa.

Reprezentanții statelor NATO au răspuns acestor scenarii de război elaborând propriile scenarii legate de o ripostă. S-a spus în mod insistent că Ucraina, nefiind un stat NATO, membrii alianței nu au legitmitatea de a interveni militar în cazul unui atac al Federației Ruse la frontiera noastră de Est. Este evident fals. Statele NATO nu au obligația să intervină. Nu poate fi activat articolul 5 din tratatul de alianță. Ceea ce nu înseamnă nicidecum că, dacă doresc, nu pot interveni militar. Așa cum au făcut de altfel în alte conflicte declanșate pe mapamond. Acest argument fals a fost însă utilizat pentru a justifica masivele dotări cu echipament militar de care a beneficiat în acest interval de timp Ucraina și care sunt în continuare în derulare. Este un efort financiar uriaș al statelor NATO și, după opinia mea, inutil. Dar care vădește un anumit tip de agresiune a statelor NATO. Rusia a avut astfel posibilitatea să observe și să analizeze disponibilitatea fiecărui membru al alianței în parte de a se angrena uman și financiar într-un joc de război la granița de Vest a Europei. Analiștii de la Kremlin au identificat fisurile. Verigile slabe ale lanțului NATO. În paralel s-a desfășurat un teribil război de propagandă de o parte și de cealaltă a liniei teoretice a frontului, război din care evident că nu au lipsit toate ingredientele, inclusiv știrile false. Pentru a fi credibile, acestea au fost combinate cu informații reale. O parte dintre informațile reale au fost furnizate de agenți ai statelor NATO plasați în structurile de forță ale Federației Ruse. Spioni și agenți de influență. Ocazie cu care destul de mulți dintre aceștia au putut fi identificați de strategii de la Kremlin. Unii dintre ei au fost intoxicați cu informații false și sunt utilizați în continuare, alții urmează rând pe rând să fie săltați de serviciile de contraspionaj ale Moscovei. Din această perspectivă, o parte dintr-un uriaș aparat din umbră făcând parte din arsenalul statelor NATO a fost aruncat în aer.

În acest război, strategii de la Moscova au putut identifica punct cu punct întregul arsenal pe care Statele Unite în mod direct sau prin intermediul membrilor NATO înțeleg să-l utilizeze în cazul unui conflict real. Iar de acum încolo, Moscova are timp suficient de a se pregăti pentru ca, la o adică, să poată contracara aceste măsuri. În ceea ce privește România, am putut descoperi că, deși vorbim de dimineața până seara despre o alianță strategică consolidată cu Statele Unite, în cele mai importante dintre momentele cruciale ale acestei bătălii pierdute, decidenții politici de la București nu au fost consultați, au fost ignorați, iar deciziile s-au luat peste capul lor. Deși era limpede pentru orice om cu mintea întreagă că Federația Rusă nu ne va ataca nici pe uscat și nici pe mare, în România au fost dislocate trupe ale statelor membre NATO, decizia fiind luată în unele cazuri, vezi exemplul Franței, fără ca în prealabil să fim consultați și să ne dăm acordul. Dar cine a venit, trebuie să și plece la un moment dat. Dacă nu, înseamnă că ne-am trezit sub ocupație, fără să fi tras măcar un glonț pentru a ne apăra. Și s-a văzut cât de inteligenți sunt așa-zișii analiști militari din presa de la București sau din afara presei. Aceștia ne-au prezentat unele dintre cele mai văzduhiste scenarii de care am avut parte vreodată. Și nici astăzi încă, așa cum precizam mai sus, ei nu se mai pot opri. Participă inerțial la un război care nu a avut și nu are loc. A fost doar încă o bătălie pierdută a Războiului Rece dintre noi și ei. Și când spun „noi", o spun cu durere. Am făcut parte - și nu regret - dintr-o caravană pro-NATO a directorilor de trusturi de presă, a celor mai cunoscuți ziariști din această țară și am alergat împreună cu colegii mei din capitală în capitală pentru a face lobby, astfel încât să fim primiți într-o alianță care, la început, nu ne-a dorit. Nu regret că România a intrat în NATO. Dimpotrivă. Dar mă doare când văd că am pierdut a treia bătălie la rând din noul Război Rece.

Sorin Rosca Stanescu