PSD pierde și câștigă fără luptă

Postat la: 28.07.2020 11:56 | Scris de: ZIUA NEWS

PSD pierde și câștigă fără luptă

Este rușinos pentru un partid politic să piardă puterea fără luptă. PSD a comis-o de două ori. O dată după ce Ponta a demisionat, iar a doua oară prin aruncarea în aer a premierului Viorica Dăncilă. Și este la fel de rușinos, absolut degradant, ca un partid politic să vină la putere fără luptă. PSD se pregătește să preia Palatul Victoria, în condițiile în care nu se bate pentru acest obectiv.

Care este motivul real care împiedică Partidul Social Democrat să introducă o moțiune de cenzură împotriva Guvernului liberal? Motive de ordin moral, dacă moralitatea mai are ce căuta în politica românească, nu există. PNL la guvernare sau cel puțin sub această guvernare Orban 2 și jumătate s-a dovedit a fi catastrofal. Ineficient și pus pe rele. Pe cele mai rele practici. Absolut nociv pentru națiunea română. De aceea există toate motivele ca PSD să dărâme acest Guvern. Numai PSD poate lua inițiativa, desigur în acord cu alte partide parlamentare, mai mici. Dar de ce nu o face?

Sub Marcel Ciolacu, care în mod cert se află într-o relație de blat politic cu Klaus Iohannis, poate și cu Ludovic Orban, PSD bate pasul pe loc. Mimând un pas de defilare. Anunță frecvent că este decis să dea Guvernul jos. Dacă Guvernul nu respectă legea. Dacă Guvernul nu mărește punctul de pensie cu 40%. Dacă Guvernul nu dublează alocațiile de stat pentru copii. Dacă Guvernul nu se îngrijește cum trebuie de starea de sănătate a populației. Și așa mai departe. PSD emite în eter fel de fel de condiții de tip ultimativ. Iar zilele trecute a anunțat că îl cheamă pe Ludovic Orban în Parlament, pentru a-l scutura zdravăn pe tema pandemiei. PSD se încălzește până la incandescență fără rost.

Am studiat pe toate fețele Constituția României. În Legea Fundamentală scrie negru pe alb că sesiunile extraordinare ale Parlamentului au același regim juridic cu sesiunile ordinare. Prin urmare, o moțiune de cenzură poate fi introdusă într-o sesiune extraordinară, situație în care se găsește Parlamentul în prezent. Niciun articol din Constituție nu interzice acest lucru. Invocarea imposibilității constituționale de a introduce o moțiune de cenzură este un pretext care nu stă în picioare. Totuși, fruntași ai partidului, începând chiar cu Marcel Ciolacu, sugerează sau vorbesc explicit despre acest fals impediment. Și de aceea ne tot vorbesc de luna septembrie. Cum că abia în septembrie ar fi momentul unei moțiuni de cenzură.

Am arătat mai sus că există două condiționări de tip ultimativ. Și care sunt invocate de PSD atunci când vine vorba despre moțiunea de cenzură. Prima se referă la punctul de pensie. De ce trebuie să mai aștepte PSD data de 1 septembrie, pentru a afla ceea ce știe deja într-un mod cât se poate de oficial? Și anume că PNL, aflat la guvernare, nu va majora punctul de pensie cu 40%. Întreaga conducere a partidului și toți membrii Guvernului s-au pronunțat deja în acest sens. Punctul de pensie va fi mărit doar cu 10%. Sau cel mult cu 15%. În niciun caz cu 40%. Și atunci ce mai așteaptă PSD?

A doua condiție ultimativă vizează alocațiile de stat pentru copii. Nu numai legea este fermă în acest sens, ci și Curtea Constituțională. Alocațiile trebuie dublate. Dar guvernanții s-au pronunțat deja. Ele nu vor fi dublate. Vor crește cu 10%. Vor acoperi astfel doar inflația. Și atunci ce mai așteaptă PSD? De ce nu pune pe masă moțiunea de cenzură?

O altă condiție ultimativă se referă la ineficiența măsurilor pe care le ia Guvernul în direcția combaterii pandemiei. Această ineficiență este de acum dovedită. Statistic. După Luxemburg, suntem primul stat al Uniunii Europene în ceea ce privește numărul de contaminați zilnic raportat la milionul de locuitori. Ținând cont că Luxemburg este de fapt un orășel, avem dovada clară că Guvernul nostru este cel mai ineficient Guvern din Europa. Cel puțin în combatarea pandemiei. Și atunci la ce bun îl mai cheamă PSD pe Ludovic Orban în Parlament? Ce ar putea să afle altceva de la el decât ceea ce deja se știe?

PSD, într-un mod absolut rușinos, se pregătește să ia puterea fără luptă. Fie prin abandon, fie în urma unor alegeri în care populația va vota acest partid cu lehamite, numai și numai pentru a scăpa de PNL. O putere politică obținută fără luptă nu valorează nici cât o ceapă degerată. Va fi labilă și efemeră. În niciun caz performantă. Iar afirmația de mai sus stă sută la sută în picioare. Cu sau fără blaturile lui Ciolacu cu statul subteran și cu Klaus Iohannis.

Sorin Rosca Stanescu