Provocările reconcilierii turco-egiptene

• După 12 ani de relații extrem de complexe și cu ample episoade tensionate, președintele turc Recep Erdogan a pășit Joi, 14 februarie pe aeroportul internațional din Cairo.
• Alături de soția sa, acesta a fost primit de către președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi, însoțit și el de către soție.
• Primirea prietenoasă, în contrast cu răceala declarațiilor de numai cum câțiva ani, demonstrează dorința celor două țări de a găsi noi elemente de dialog. Dar de aici și până la normalizarea relațiilor dintre cele două puteri musulmane, una araba și una ne-arabă, provocările se vor ține lanț.

Contextual

În timp ce Turcia intenționează, cel puțin la nivel declarativ, să repare relațiile bilaterale cu Egiptul drumul către un viitor mai bun este plin de câteva obstacole.

Trei probleme sunt pe masa negocierilor dintre cele două state:

1. sprijinul permanent oferit de către Turcia organizației Frăția Musulmană (cu care administrația al-Sisi se află într-un conflict militar sever);

2. gravele disensiuni cu privire la alianța egipteano-greacă din estul Mediteranei,

3.  intervenția Turciei în Libia ca prelungire a problemei gazului din estului Mediteranei.

Assessment intermediar

• Rezolvarea conflictului turco-egiptean privind Frăția Muslmană ține de o analiza pe care ambele capitale o construiesc în raport cu beneficiile sau pierderile pe care aceasta organizație le aduce fiecărui stat implicat.
• Cei care percep ideologia ca fiind cheia deciziilor lui Erdogan în ceea ce priveste finanțarea și sprijinul politic acordat frăției, consideră în mod exagerat aceasta organizatie ca fiind principalul obstacol în calea reconcilierii cu Egipt.

Analiză

Politica externă a lui Erdogan a dat dovadă de pragmatism dus la cinism pe diverse fronturi internaionale. Ca atare dacă la Cairo, în timpul acestei vizite, Erdogan va primii ceva în plus pentru a reduce sau chiar sista ajutorul său pentru organizația care aproape că a distrus statul egiptean, acesta o va face fără să regret.

Putem observa că ambele țări se află în poziții diametral opuse în tratamentul față de aceasta organizație musulmană.

Pentru Turcia, frăția este o organizație islamică respectată cu care Turcia are relații cordiale, în timp ce, în contrast, Egiptul o definește ca un grup terorist și cere Turciei extrădarea membrilor săi aflati pe teritoriul tuc.

Toți cei care cunosc culisele negocierilor dintre cele două capitale sunt de accord că Erdogan și guvernul său nu vor putea satisface o astfel de cerere maximalistă egipteană. Cairo consider că Turcia ar trebui să insiste pentru o soluție centristă care ar putea fi mai atrăgătoare pentru egipteni și ar acorda răgaz Egiptului să își consolideze instrumentele de pacificare a organizației.

În consecință, liderii de rang înalt ai Frăției Musulmane care trăiesc ca oaspeți ai lui Erdogan ar trebui să părăsească Turcia într-o țară terță. Președintele al-Sisi ar fi multumit dacă restul membrilor, de rang inferior, exilați în Turcia și care se ridică la cel puțin zece mii de oameni, ar putea rămâne locului, păstrând un profil scazut și reducând la minim activitățile lor islamice împotriva guvernului.

În semn de bunăvoință Turcia a luat deja măsuri pentru a reduce activitățile media ale organizației la Istanbul. Având în vedere situația lor disperată, membrii frăției vor trebui să respecte cerințele turcești, altfel Erdogan îi va putea trimite pachet innapoi în egipt, unde îi asteapta pușcăria. Din punct de vedere securitar, dar extrem de ironic, practic al-Sisi ar delega sarcina menținerii sub control a activităților organizației Turciei lui Erdogan. O astfel de soluție intermediară ar permite, de asemenea, electoratului islamist al lui Erdogan să înghită pastila amară a abandonării făției. S-ar putea chiar să declanșeze o apropiere internă în Egipt între regim și organizatie. Dar până la asemenea rezultat, drumul este extrem de lung.

Rezolvarea conflictului din Libia reprezinta poate cel mai mare element de discomfort în interirorul relațiilor dintre cele două țări. Libia constituie o provocare mult mai dificilă în calea apropierii turco-egiptene, dar oferă și anumite oportunități. Ambele părți și-au dat seama că nu sunt capabile doar să modeleze cursul evenimentelor din Libia, ci sunt obligate să și stabilizeze statul libian, distrus de revoltele încurajate de către occident.

Egiptul a dat înapoi recent în ceea ce privește sprijinirea mareșalului Haftar și, în schimb, a sprijinit procesul ONU de revitalizare a procesului de autoritate statală și legalizarea puterii în Libia.

Turcia, de asemenea, și-a recunoscut limitele atunci când forțele libiene susținute de Ankara s-au oprit înaintea liniei de demarcație Sirte-Jufra. Ca atare unitatea națională și stabilitatea statală libiană sunt acum în interesul ambelor țări. Mai ales că pentru Egipt este crucial să gaseasca o soluție rapidă având o graniță de 693 de mile cu Libia. Iar situatia din Gaza devine mai complicate ca oricând, prin ultimatumul israelian de evacuare a ultimului spatiu de siguranță oferit gazienilor și aflat exact lângă granița cu Egipt.

Prin urmare, una dintre cele mai importante cerințe ale Egiptului este încetarea prezenței turce în țara nord-africană afectată de războiul civil. Încă o dată, repararea relațiilor cu Egiptul este modelată și limitată pentru Ankara de propriile sale considerații politice interne și de echilibrele regionale de putere. În timp ce Turcia a intervenit în Libia, încercând să iasă din izolarea din estul Mediteranei, acțiunile Turciei în conflictul libian i-au permis, de asemenea, lui Erdogan să apeleze la tendințele naționaliste de acasă, demonstrând puterea militară a Turciei și tehnologia sa avansată.

Assessment intermediar

Dacă Ankara s-ar retrage din această poziție de forță în Libia, ar putea exista costuri politice personale pentru Erdogan. Pentru a minimiza astfel de costuri, președintele turc va încerca să amâne retragerea din Libia cât va putea. În acest moment, diplomația turcă pare să joace cartea mercenarului sirian ca monedă de schimb, deoarece Ankara ar putea fi de acord să-și retragă mercenarii sirieni din Libia în schimbul menținerii prezenței sale militare în teritoriul libian.

Analiză

Conflictul din estul Mediteranei este profund legat de criza libiană. Conflictul din estul Mediteranei are două dimensiuni economică și politică. Dimensiunea economică este legată de descoperirea gazelor naturale, inclusiv de forarea și transportul acestuia. Dimensiunea politico-juridică se referă la delimitarea frontierelor maritime și, prin urmare, atinge tema sensibilă a suveranității statului.

În vara anului 2020, Grecia și Turcia au ajuns în pragul conflictului militar din cauza pozițiilor lor opuse în estul Mediteranei. Atât Grecia, cât și Turcia își susțin cu fermitate cererile privind drepturile lor asupra zonelor economice exclusive.

În interiorul mișcărilor subterane de delimitare a zonei continentale exclusive, Turcia a încheiat acorduri de limitare a frontierei maritime cu Libia, iar Grecia a făcut acest lucru cu Egiptul. Mai mult granițele maritime ale Egiptului au fost în mare parte determinate și de un acord similar cu Cipru. Solicităril Turciei se bazează însă pe un acord cu Libia, care nu a fost încă ratificat de parlamentul libian. Mai mult, așa cum am subliniat acordul turco-libian se intersectează cu acordul greco-egiptean. Cu toate că această intersecție are loc în zona economică greacă, iar Egiptul nu este prejudiciat de acordul turco-libian, interventia neinspirată a Uniunii europene prin Franța și Italia a agaravt6 sentimentul de frustrare turc, provocând mînia naționalistă anti europeană a lui Erdogan. Egiptul a știut să exploateze aceasta diplomație anti turcă de la Bruxelles, tocmai pentru a reduce simpatia vest europeană pentru Frăția Musulmană, care pe timpul președintelui Morsi practic era considerată legitimă în multe dintre marile capitale europene.

Mai mult, pentru a provoca și mai multă iritare la Cairo, Turcia susține că Egiptul ar avea o zonă economică exclusivă mai mare dacă ar fi semnat acordul de frontieră maritimă cu Turcia în loc de Grecia. Între timp, Egiptul încearcă să se poziționeze ca nod de transport al gazelor natural nou descoperite. Prin instalațiile sale de gaze naturale lichefiate, Egiptul dorește să proceseze gazul din estul Mediteranei și să îl transporte în Europa. Acest lucru pare mai viabil din punct de vedere economic decât proiectele de conducte propuse anterior și susținute de către Turcia. În fapt Egipt și Turcia se luptă pentru importanța locului pe care gazelle natural îl ofera în fașa unei Europe flîmânde de resurse. Mai ales că, după dezastrul creat de aruncarea în aer a gazoductului germano-rus din Marea Baltică, Europa caută soluții de aprovizionare sigure și stabile. Până acum, în ultimii doi ani de la declanșarea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, Europa nu a gasit decât gaz scump și în cantități inferioare necesarului său de consum industrial.

Toate acestea înseamnă că Egiptul nu are niciun interes să înstrăineze alți membri ai Forumului Gazului Mediteranei de Est și orice așteptare a Turciei că Egiptul va accepta o repliere de partea turcă pare destul de puțin probabilă. Toți analiștii spun că cel mai bun lucru pe care îl poate spera Turcia, după aceasta vizită a lui Erdogan este să ducă Egiptul de la o poziție pro-greacă într-o poziție mult mai echilibrată în raport cu interesele ei și să obțină sprijinul egiptean pentru un statut de observator la Forumul Gazului în Estul Mediteranei.

Assessment General

Atât în Libia, cât și în relațiile cu Frăția Musulmană sau în problema nodului gazier din Mediterana Turcia este cea care trebuie să facă concesii. Ankara negociază dintr-un punct de slăbiciune din cauza izolării actuale în rândul comunității regionale arabe. Capacitatea sa de a face progrese în aceste zone litigioase va depinde de flexibilitatea lui Erdogan de a găsi soluții intermediare la cerințele egiptene. Va reușii președintele turc?

H.D. Hartmann