"Șprițuri europene" sau cum să atingem pe bani europeni starea de "flow"!
Postat la: 05.08.2024 15:14 | Scris de: ZIUA NEWS
Șprițul, o băutură pe gustul multora dintre români și vara, și iarna. Șprițul este, prin definiție (cea propusă de profesorul universitar Rodica Zafiu, cel puțin), un produs de consum considerat tipic zonei Veneţia - Friuli: amestecul de vin alb şi apă minerală.
Informaţiile din Internet confirmă ceea ce indică şi dicţionarele noastre în legătură cu românescul şpriţ: etimonul său este germanul Spritzer („stropire", din verbul spritzen „a stropi, a uda"). Primele atestări înregistrate de dicţionare sînt din jurul lui 1900 (dintr-un Vocabular al lui V. Săghinescu, din 1901); se presupune deci că a venit odată cu chelnerii (în fond, tot un germanism, din Kellner) şi restaurantele de tip austriac. În revista umoristică „Furnica", la începutul secolului, şpriţul era deja foarte prezent: „Dumneata ai bea un şpriţ" (nr. 193, 1908); „să vii colea la Gambrinus să-ţi ofer un mic şpriţ de plecare" (nr. 147, 1907, articol de G. Ranetti), permiţînd extinderi şi substituiri glumeţe: „sîngele nu se face niciodată nici apă, nici şpriţ".
În momentul de faţă, şpriţul românesc e adesea invocat ca termen generic pentru actul de a bea colocvial, de a petrece cu prietenii. Minunat, textul Rodicăi Zafiu, numai că cineva, un sociolog (ptiu, Drace!) ar trebui printr-o amplă analiză, să preia ștafeta de la Rodica Zafiu și să ne dumirească. Cum s-a ajuns, în România de la „cumintele" și popularul șpriț, la actualele și jalnicele evenimente cunoscute de ani buni sub numele "șprițuri europene",căci acum, încă nimeni nu ne poate spune.
Dar, poate vom înțelege ceva din analiza mai atentă a realității pur româno-europene pe care o vedem în fiecare zi.
„Bani UE pentru minivacanțele bugetarilor", spune o știre recentă! - Peste 2 milioane lei la Ministerul Finanțelor pe team building-uri pentru zeci de angajați. Cursuri de atingere a stării de „flow", conversații dificile, cum să spună NU și cum să prindă „hoții de timp".
Zeci de angajați ai Ministerului Finanțelor ar urma să participe la sesiuni de team building în afara Bucureștiului, cu activități precum „desen back to back", „corpul cuvintelor", „atenție, cade!", „construiți poduri, nu pereți", „vânătoarea comorii", „câmpul minat", „podul lui Da Vinci", „radio play", precum și la traininguri, tot în afara Capitalei, în domenii precum: managementul timpului, al priorităților și al energiei psihice; antrenarea stării de flux (flow)/experiența optimală pentru creșterea concentrării și a eficienței muncii; asertivitate și conversații dificile; rolul și importanța feedback-ului, conform prezentării descrise de Profit.ro.
Pentru cine e familiarizat cu cititul mi-aș permite să sugerez lectura unei cărți extraordinare: „Snakes in Suits: When Psychopaths Go to Work". Este o carte din 2006 scrisă de psihologul Paul Babiak și de colegul lui criminalist Robert D. Hare.
„Snakes in Suits" - „Șerpi în costume" este o privire, înfricoșătoare, bine argumentată științific asupra modului în care se lucrează în mediul corporativ: ce fel de companii îi atrag pe acești ciudați „corporatiști", cum negociază procesul de angajare și cum funcționează zi de zi. Veți (re)cunoaște, cu siguranță modul în care își aplică tehnicile de manipulare „instinctive" - evaluarea țintelor potențiale, controlul victimelor influente și abandonarea celor care nu mai sunt utile, veți descoperi fața ascunsă a proceselor precum angajarea, formele de comandă, controlul politic și succesiunea la funcții executive, toate aceste mecanisme care se ascund în spatele frumosului "concept" de "cultură corporativă".
Poate după această lectură vom înțelege cu toții, că nu era nimic spontan și întâmplător în ieșirea în masă a corporatiștilor d-lui van Groningen pe străzi, la protestele tinerilor frumoși și liberi...
Dar, nu ne putem plânge. O variantă mai „hard" a celor descrise în carte, este prezentată filmul „Teambuilding". Poate este un pic exagerată, alăturarea acestei cărți cu un film (prost) apărut iarăși relativ recent în subcultura românească a filmului românesc, cea denumită „mizerabilism", dar, vorba italianului: se non e verro...
„Teambuilding" ironizează până la penibil sau absurd atmosfera din corporații. Dar ceea ce se întâmplă în corporații, iată, tinde să acapareze și ministerele românești, și, mai mult, să fie și finanțate de U.E....
Critica de specialitate îl caracterizează astfel: „Filmul aduce în fața publicului niște comportamente la limita patologicului din interiorul unor organizații unde de altfel funcționează foarte bine legea tăcerii. Dublul-limbaj, lipsa de personalitate, blazarea, minciuna, delăsarea, bârfa, micile scenarii personale, motivația meschină, anxietatea, depresia, intrigile, manipularea, toate acestea, și multe altele, sunt prezente și revelate în film. Evident că se exagerează din dorința de a îngroșa anumite trăsături de caracter, e o caricatură a vieții de corporatist".
Nu știu de ce ne-am opri la corporații. Orice formă de organizare a muncii, privată sau publică, „lucrează" cu același tipic, și cu același fel de oameni.
Individul/individa suficient și șmecher/ă, ancorați bine în organizație, fără păreri personale, schimbătoare, strict și obligatoriu după opinia șefului, fără nici cea mai mică remușcare sau rușine. Oameni tineri, îmbătrâniți înainte de vreme, care „au învățat să se descurce", într-un stadiu avansat de depersonalizare încât nici nu mai contează ce trebuie să facă sau să spună. Oameni răi-răutăcioși, fără vreo urmă de empatie, e gata să râdă și să plângă la comandă, să facă rău, sau să lingă în fund, după cum simt că vor șefii. Oameni fără (re)sentimente, totul subsumat doar nevoii de bani. Familia lor, ratele lor la bancă, concediile lor, astea sunt tot ce contează.
Și la stat (unde guvernele au îngroșat rândurile pilelor și amantelor!) și la privat există puzderie de șefi mizerabili, șantajiști emoționali, psihopați de genul ăsta în corporații, ministere, și oriunde în locurile în care se pot ascunde după fraze frumoase, după percepte de trei lei, cunoscute sub forma din „Teambuilding", sau, în româna profundă, „șprițuri europene"...
Octavian Hoandră