Prestigiul Iron Dome a fost propagandă hollywoodiană pentru sifonat bani
Postat la: 18.10.2023 10:33 | Scris de: ZIUA NEWS
Mă simt dator să fac o serie de clarificări. În primul rând, Hamas-ul a fost sponsorizat inclusiv de guvernul Netanyahu, ca să îl contrapună Cisiordaniei și Organizației de Eliberare a Palestinei; și Qatarul și alte state au susținut acest demers. În al doilea rând, apropo de vedetele care iau partea uneia dintre tabere, nu știu ce voce au, dar e clar că palestinienii din întreaga lume și musulmanii au făcut o schimbare în sensul acesta, pentru că, dacă ne amintim, acum 3 zile, Biden i-a dat undă verde lui Netanyahu să intre peste palestinieni, nu conta că sunt civili sau nu, și îi garanta susținerea absolută. Astăzi am văzut că Biden și-a retras această susținere și chiar înclină înspre soluția unui stat palestinian autonom.
Ce aș vrea să remarc este totuși manipularea cu Iron Dome-ul, pentru că de zeci de ani vedem propaganda hollywoodiană că Mossad-ul și Iron Dome-ul nu pot fi atinse. Au venit câțiva soldați cu parapantele și i-au invadat. Ce înseamnă asta? Înseamnă că s-au sifonat niște bani și societatea israeliană, din păcate pentru ei, și-mi pare rău, a devenit prea progresistă pentru locul în care trăiesc din punct de vedere geografic în primul rând, și, în loc să ceară pace, ei fiind într-o mare arabă (lângă Arabia Saudită, Iran, Turcia, Siria, aproape de Hezbollah, care e mult mai puternic decât Hamas), ei vor război. De ce nu vor pace? Pentru că acum mor palestinieni, dar poate vor muri și israelieni după aceea, Doamne ferește. Și-atunci ce facem?
Eu nu exclud scenariul în care evreii români vin înapoi în România, evreii ruși merg în Rusia și așa mai departe, pentru că deja pleacă. Dacă era așa de puternic și eficient Iron Dome-ul acesta, nu plecau. Deja pleacă cu sutele de mii. Mi se pare că suntem luați prin surprindere în ultimul timp, ceea ce demonstrează decadența în care trăiește Occidentul.
Am fost surprinși de războiul din Ucraina, acum suntem surprinși de acest conflict. Suntem surprinși de configurația actuală a Europei, care e un butoi cu pulbere. Eu eram în primul an de facultate când a fost Primăvara Arabă și eram în Olanda, o societate ultra-progresistă din punctul ăsta de vedere, și mă uitam în stânga și în dreapta și nu înțelegeam cum pot să accepte cu așa multă lejeritate imigranți ilegali. În Europa deja se intensifică protestele. Pare că alunecăm într-un fel spre totalitarism, ne afectează foarte tare conflictul acesta. Iar cei care numeau extremiste politicile anti-migraționiste au început să interzică protestele, vezi exemplul Franței. Cine sunt acum adevărații extremiști?
Andrei Gușă