Poate exista justiție independentă și în "Republica Ploiești"

Postat la: 11.06.2021 10:37 | Scris de: ZIUA NEWS

Poate exista justiție independentă și în

Când aud sintagma „Republica Ploiești", majoritatea concetățenilor se gândesc la abuzurile „Unității de elită" a D.N.A. Ploiești, uitând cu desăvârșire faptul că exact așa a fost denumită mișcarea antidinastică din 8 august 1870, mișcare considerată ca fiind ultima mare încercare de revoluție din secolul al XIX lea din România.

Mărturisesc faptul că ieri, chiar când s-a comemorat Înălțarea Domnului Isus Hristos, am intrat în sediul Judecătoriei Ploiești copleșit, atât de emoție, deoarece 11 din cele 17 persoane reținute în dosarul în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale cu ocazia alegerilor locale din data de 27.09.2020 din Comuna Ciorani, județul Prahova, sunt clienții mei. Atât primarul Comunei Ciorani, domnul Marin Voicu, precum și celelalte persoane care m-au onorat cu încrederea lor, aveau speranța că voi reuși să conving cu argumente solide un complet de judecată imparțial și echilibrat. Dar oare, aveam parte de un complet echilibrat și imparțial?

Atât desfășurarea ședinței de judecată, cât și soluția de respingere a solicitării de arestare preventivă, fără a se dispune absolut nicio altă măsură preventivă, au demonstrat faptul că doamna investită cu soluționarea dosarului este un JUDECĂTOR CUM TOȚI AR TREBUI SĂ FIE! Pentru a fi bine înțeles, precizez faptul că articolul nu este un laudatio la adresa doamnei judecător și nu laud un judecător pentru că dispus lăsarea în deplină libertate a tuturor celor 17 inculpați. Trebuie subliniat și apreciat acest act de justiție deoarece, din păcate, în ultima vreme spațiul public a fost inundat de multe de soluții, nu doar scandaloase, dar și vădit abuzive.

Ieri, magistratul investit cu soluționarea cererii de emitere a mandatului de arestare preventivă pe numele celor 17 inculpați a analizat în ce măsură cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești este întemeiată, cu alte cuvinte, raportat la întreaga situație de fapt și, în special, raportat la persoana fiecărui inculpat, se impune sau nu emiterea mandatului de arestare preventivă sau a vreunei alte măsuri preventive mai puțin drastice.

După cum am spus chiar la începutul pledoariei, m-a mirat solicitarea Parchetului de emitere a mandatelor de arestare preventivă deoarece, pe de o parte, atât procurorul anchetator, precum și întreaga echipă de polițiști cu care lucrează, au dat dovadă de normalitate și decență profesională, respectând dreptul de apărare al inculpaților și acordând posibilitatea avocaților apărării să asigure o apărare efectivă clienților pe care îi reprezintă, iar, pe de altă parte, este evident faptul că împotriva nici uneia din cele 17 persoane nu trebuie luată vreo măsură preventivă, buna desfășurare a procesului penal nefiind periclitată de faptul că inculpații sunt cercetați în stare de libertate.

Deși fiecare familie a fiecărui inculpat are povestea ei, unele povești chiar putea avea un final dramatic chiar și prin emiterea ordonanțelor de reținere pentru 24 de ore, având în vedere faptul că o mamă care exercită exclusiv autoritatea părintească referitoare la fiul ei în vârstă de 10 ani, a fost despărțită de acesta și azvârlită într-o celulă în așteptarea verdictului magistratului, la fel cum a așteptat, în aceeași celulă sau alta, la fel de răcoroasă, și fiica unei persoane în vârstă de 72 ani suferindă de necruțătoarea boală degenerativă Alzheimer, care a rămas singură, închisă în casă.

Este foarte adevărat faptul că, în cazul nefericit în care s-ar fi emis mandatul de arestare preventivă, fiul doamnei, în lipsa vreunui membru al familiei care să fi dorit să aibă grijă de el, nu rămânea pe străzi deoarece era luat în grija D.G.A.S.P.C. dar, întrebarea care se pune, este ce se întâmpla cu doamna de 72 de ani care chiar rămânea închisă în casă până când măsura arestării preventive a fiicei ei era înlocuită cu alta mai puțin drastică ?!?

Este de necontestat faptul că organele de urmărire penală au obligația de a fi ferme în aplicarea legii și tragerea la răspundere a persoanelor suspectate de săvârșirea unor infracțiuni dar nu poate fi contestat faptul că Statul nu poate dori și urmări distrugerea unor familii din cauza tragediilor cauzate de măsurile preventive dispuse în mod... nechibzuit, cu atât mai mult cu cât persoanele împotriva cărora s-au dispus aceste măsuri preventive sunt persoane onorabile, respectate în comunitate.

Din fericire pentru toate cele 17 persoane reținute în mod gratuit de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, instanța de judecată, nu doar că a auzit, dar a și ascultat și evaluat corect argumentele mele și ale colegilor mei din baroul Prahova, domnii avocați Bogdan Păun și Mircea Grigore.

Av. Florin Constantin Durgheu