Planul lui Donald Trump înfricoșează globaliștii

Postat la: 12.06.2024 07:56 | Scris de: ZIUA NEWS

Planul lui Donald Trump înfricoșează globaliștii

Oficinele democrate din SUA intră deja în fibrilație. Știu că Biden va pierde puterea, după alegerile prezidențiale din toamnă. Project 2025 - programul revizuit și readaptat al vechiului "Make America Great Again," prin care Donald Trump dorește să redea forța economiei americane, să reducă drastic cheltuielile publice și să lase mai mulți bani pentru firme și angajați, sperie establishmentul.

"Dacă va câștiga alegerile prezidențiale din toamna anului 2024, Donald Trump va schimba radical administrația, împreună cu echipa sa. Va crește puterea președintelui, va restrânge dreptul la migrație, își va pune oameni loiali în justiție, va restricționa politicile de vize pentru țările musulmane, va schimba din temelii politicile comerciale ale Americii, va retrage trupele militare din Europa, va întări rolul NATO pe banii celorlalte state aliate," se scrie într-o analiză publicată de The New York Times, intulată "Dacă Trump învinge."

Consilierul principal al lui Trump în domeniul imigrației, Stephen Miller, a declarat că în a doua administrație, deportările imigranților ilegali vor crește de zece ori, mai mult de un milion pe an. Viitorul președinte ar plănui să acorde militarilor din Garda Națională mai multă putere în controlul imigrației. Ar dori să le dea dreptul să și aresteze. Va construi tabere de cantonare a imigranților în domicilii temporare. Își propune să revigoreze planul său mai vechi de "țară terță", pentru a trimite în alte țări americane, chiar și în Africa, imigranții ilegali, contra unor stipendii guvernamentale, mai scrie publicația progresistă.

Administrația sa ar dori ca viitorii copii născuți din părinți fără acte de rezidență în SUA să nu mai aibă dreptul la cetățenie. Contra unei sponsorizări de un miliard de dolari, făcută de petroliști, ar fi promis că în mandatul său, va da de pământ cu reglementările și va reduce drastic taxele de exploatare a resurselor, dezvăluie Sierra Club, spunând că mai mulți congresmeni au demarat o anchetă privind acest aspect. "Politica industrială a lui Trump va fi un dezastru ecologic."

Pentru cei care au o memorie mai scurtă, reamintim că în timpul mandatului trecut, Trump a retras SUA din Acordul climatic de la Paris. Conform anchetei The New York Times, el va modifica sistemul, în sensul că își va lua de la sine puterea de a refuza să cheltuiască bani pe care Congresul i-a stabilit pentru anumite programe. Establishmentul se sperie că va face concedieri masive din aparatul de stat și va trece puzderia de agenții în subordinea sa.

Va institui o domnie de forță, se tem unii. Majoritatea americanilor își doresc un președinte cu mâna de fier în mănușa de forță. Creștinii s-au săturat de persecuțiile progresiste, de agendele turbate de mediu, de restricțiile impuse vieții de cheltuielile aberante din războaie care nu sunt ale americanilor. Administrația Biden și activii din sistem se mai tem că, odată ajuns președinte, Trump va pune potera justiției pe ei, de parcă administrația Biden a fost mielușea, când procurorul de caz din New York i-a tras lui Trump 34 de capete de acuzare pentru o serie de cheltuieli neraportate fiscului.

Cât despre intenția sa de protecționism, nimic nu e o noutate. Dorește să fixeze taxe de import de minim 10 % din valoarea produselor sau serviciilor, într-un "așa numit tarif de bază universal". Invers decât Joe Biden, care a dat cu nemiluita subvenții industriașilor europeni pentru relocarea fabricilor pe teritoriul SUA. Frica de îndepărtarea de Noua Ordine Mondială le guvernează, dar și persecută mințile, de parcă SUA nu s-ar putea dezvolta după principiul brătienist „prin noi înșine".

Va continua războiul comercial cu China, nici asta nu este o noutate. Dorește ca schimburile comerciale să fie net în favoarea SUA. Dacă în primul mandat, nu a dat afară oamenii din sistemul de intelligence, acum este dator să o facă. Iată o altă temere a structuriștilor post-adevărului și a finanțatorilor societăților în civil. Retragerea din angajamentul militar cu Europa îi sperie și mai mult pe diavolii războaielor. De multă vreme, Donald Trump susține că America pierde prea mulți bani cu NATO, recomandând mărirea contribuției statelor aliate la bugetul Alianței Nord-Atlantice. Fricoșii sau ofticoșii săi lansează zvonuri repetate despre cum va retrage Trump SUA din NATO.

Cea mai grea provocare pentru făuritorii războiului din Ucraina - sau, mă rog, profitorii acestuia - ar fi să se țină de promisiunea că va opri războiul Rusia-Ucraina, „în 24 de ore". Și ce dacă va ceda 20% din teritoriul Ucrainei Rusiei? Așa era stabilit și în Acordul Minsk 3, de care administrația Biden a fugit ca dracu' de tămâie. Project 2025 este o șansă de salvare a Americii. Cine nu-și dorește un frate mare puternic?

Paul Krugman, editorialist la New York Times: Project 2025, creat de un think-thank conservator, de fapt agenda politică a lui Donald Trump, dacă ajunge la Casa Albă, ar trebui să îngrijoreze foarte multă lume. Planurile consilierilor săi de a deporta milioane de imigranți (se presupune că doar cei fără acte), ar micșora forța de muncă din SUA și ar perturba enorm climatul economic. Propunerile sale protecționiste (care ar fi foarte diferite de măsurile vizate ale lui Biden) ar putea însemna un război comercial global. Atacurile sale asupra independenței Sistemului Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii riscă o inflație mult mai mare.

Marius Ghilezan