Piedone, un Nicușor Dan mai puțin spălat
Postat la: 27.05.2024 12:05 | Scris de: ZIUA NEWS
Indiferent cum decurg ele și indiferent ce rezultat au, campaniile electorale au meritul de a tăia uneori în carne vie. De a înlătura straturile cosmetice și de a ne înfățișa personajele care luptă pentru putere așa cum sunt ele în realitate. Sau aproape așa. Puține lucruri mai pot fi ascunse în această eră a internetului. Și astfel descoperim că Cristian Popescu Piedone nu este decât un fel de Nicușor Dan mai puțin spălat.
De câteva zile, ziariști curajoși de investigație au început să-l prezinte pe Piedone în ipostaze până de curând mai puțin cunoscute sau total necunoscute publicului larg. Dezvăluirile sunt atât de interesante și atât de bine probate încât le-am preluat și eu CorectNews. Iar dacă vin în continuare, le voi prelua și pe cele viitoare.
Ce știam noi despre competiția electorală pentru poziția de primar general? Că primarul general este al doilea beneficiar după președintele României al celor mai multe voturi, motiv pentru care dobândește autoritate și legitimitate. Mai știam, după nefasta experiență cu Nicușor Dan, că un om politic aflat în această poziție, indiferent de apartenența lui politică, are obligația, de dragul cetățenilor și pentru a avea succes, să mențină relații apropiate nu numai cu consilierii, care îi pot asigura majoritatea sau care, dimpotrivă, îi pot da peste degete, ci și cu ceilalți primari ai Capitalei. Pentru că atribuțiile, competențele și proiectele sunt uneori atât de complexe, încât nu pot fi derulate decât în condițiile în care toată lumea pune umărul. Și mai știam, tot din experiența nefericită a mandatului lui Nicușor Dan, că un primar general al Capitalei, ca de altfel și oricare alt primar din marile orașe, pentru a-și duce proiectele până la capăt, proiecte rezultate în urma consultării cu cetățenii, trebuie să aibă bune relații atât cu membrii Executivului, cât și cu membrii Parlamentului. Altfel morișca se gripează. Din această perspectivă, Nicușor Dan ne-a oferit tuturor o lecție negativă.
Competiția electorală pentru Capitală a debutat cum nu se poate mai rău. Struțo-cămila PSD-PNL a precipitat alegerile, le-a comasat și inițial a decis să susțină un candidat independent în persoana doctorului Cîrstoiu. Presa a semnalat insistent faptul că alegerea este greșită și a reușit să întredeschidă dulapul cu scheleți al acestui candidat, care s-a dovedit incapabil să dea cuvenitele explicații. În prima perioadă a cursei electorale, vidul de personalități cât de cât performante l-a atras ca un magnet pe Cristian Popescu Piedone, un personaj pitoresc, un bun comunicator, aureolat de faptul că a reușit să conducă două primării de sector și victimizat pentru o condamnare nedreaptă, care l-a proiectat o vreme după gratii. Acesta a pornit în forță și, probabil, ar fi reușit să devină primar general al Capitalei în condițiile în care, pe ultima sută de metri, struțo-cămila PSD-PNL nu s-ar fi trezit. Context în care împotriva lui Nicușor Dan au intrat în luptă și alți doi candidați redutabili, Gabriela Firea, care indiscutabil are experiența unui mandat de primar general, și Sebastian Burduja, un personaj politic de ultimă generație, cu studii temeinice în ceea ce privește gestionarea unei metropole. Întrucât mai mulți competitori îl contracandidau pe Nicușor Dan, exista în mod obiectiv riscul ca aceștia să-și împartă electoratul de aproape 70% - bucureștenii nemulțumiți de Nicușor Dan - astfel încât acesta să mai poată accesa un nou mandat.
În aceste condiții, a intervenit salutar presa de investigație. Au început să fie scoase la lumină combinațiile ilegale de afaceri puse la cale de Nicușor Dan, modul în care acesta a fost și este susținut de diverse cercuri financiare și modul incorect în care și-a răsplătit sponsorii. Din ce în ce mai mulți cetățeni ai Capitalei au posibilitatea să observe nu numai că mandatul lui Nicușor Dan nu a condus la rezultate pozitive în viața metropolei, ci și că acesta, cu bună știință, pentru a-și răsplăti sponsorii, a blocat o bună parte din șantierele de construcții din Capitală, alungându-i practic pe investitori. Și în acest sens dezvăluirile curg în continuare. Jurnaliștii însă nu au stat degeaba și au pus lupa și pe Cristian Popescu Piedone, descoperind nici mai mult nici mai puțin decât faptul că acesta este legat ombilical de grupări periculoase de interlopi și a intrat practic în mai multe conflicte de interese, utilizând-și poziția și autoritatea pentru a-și promova „peste rând" membrii familiei în diverse funcții cheie. Cadența dezvăluirilor s-a accelerat considerabil din momentul în care, luat de val, Piedone și-a permis să atace brutal un post de televiziune, invocând în mod mincinos faptul că redactorii l-ar fi șantajat. Din acel moment, solidaritatea firească a breslei și-a spus cuvântul și au intrat în acțiune mai mulți investigatori ai Clubului de Presă. Astfel încât dezvăluirile legate de Piedone, însoțite de o puzderie de probe, s-au transformat într-o avalanșă.
Mai repede decât m-am așteptat, s-a ajuns la o situație pe care am anticipat-o. Pentru ca Nicușor Dan să fie înfrânt și pentru ca cel mai bine plasat dintre adversarii săi să câștige, următorul aflat în cursă, dacă are onoare și dacă este animat de bune sentimente față de bucureșteni, trebuie să se retragă. Obiectiv vorbind, dacă tragem linie, dacă observăm lipsa de dinamică electorală a lui Nicușor Dan, a cărui favorabilitate stagnează, creșterea onorabilă, relativ constantă, dar insuficientă a lui Sebastian Burduja și dinamica accelerată a Gabrielei Firea, dacă mai luăm în calcul și scheleții care au ieșit din dulapul lui Piedone, ajungem la concluzia că acesta din urmă, fie și măcar din prudență, e bine să părăsească acum, cât încă nu este prea târziu, competiția electorală. Îl îndemn să o facă. Atâta timp cât, fie și doar aparent, mai poate ține capul sus.
Sorin Roșca Stănescu