Pe cand si ursi maidanezi?

Discutia despre regele urs Arthur si-a mai pierdut din virulenta. Las la o parte regularitatea vânătorii din Mures si aprobările date vânătorului din Lichtenstein. S-au ocupat diversi specialisti din ONG-uri si ziaristi vegan de chestiunea asta. Rămân insă câteva chestiuni de principiu.

Strategia de gestionare a populatiei de ursi depinde de un recensământ al acestora. Stiam ca in 2004 aveam aproximativ 6000 de ursi. In conditiile in care o ursoaica are 2-3 pui iar numărul de ursi „extrasi" a fost cam de 100 anual, este posibil ca populatia de ursi să fi depăsit 10000. In aceeasi perioadă, arealul in care acestia trăiesc a scazut cu aproximativ 20% prin despăduriri. Probabil ca un recensământ serios ne va arăta o crestere a densitătii ursilor. Este relocarea ursilor o solutie? Da, dacă ii relocăm in Austria sau Franta. Altfel densitatea se păstrează. Pericolele pentru unele zone locuite vor creste. Si recent un urs a atacat o fermă, omorând un vitel sub privirile fermierului. Ce va trebui să facă acesta? Să filmeze animalul, să scrie la Directia de mediu si la Garda de mediu, acestea să scrie la minister, ministerul să ia avize de la Alert Green din Austria si de la Comisia europeană pentru a se da o „derogare". Iar peste câteva săptămâni, să se organizeze vânătoarea. Si mai este un aspect. Cine răspunde pentru pierderile materiale si eventualele victime omenesti? Poate că ar trebui ca si cei care dau sfaturi să-si asume o parte din această povară.

Business-ul cu câinii maidanezi s-a cam terminat. Primăriile au inceput să se ocupe mai serios. Totusi, asociatiile celor „patru picioruse" iau bani frumosi, ducând, in continuare, câini in adăposturi iar apoi dandu-le drumul in (apropierea) pădurilor. In felul acesta, fazanii, pui de căprioară, iepurii mai au putine sanse de supravietuire. Ursii nu au insă un dusman natural. Omul este cel care poate „regla" populatia de ursi - distrugând-o total ca in Austria, Franta, Germania, Marea britanie, sau „controlând-o" sub aspectul numărului, sănătătii, impărtirii pe diferite categorii de vârstă etc. Este adevărat, cum spun unii, „Braun bears matter" dar as adăuga, in primul rând, „Romanian lives matter". Ursii nu trăiesc sute de ani. Doar aproximativ 30. In a doua parte a vietii, ei intră, firesc, in regres, inclusiv sub aspectul functiei sexuale. Au insă forta de a alunga din zonele mai inalte, impădurite, ursii mai tineri, considerati competitori. Sute de ani, românii - chiar cu unele erori de gestionare - au asigurat supravietuirea populatiei de ursi, inclusiv prin vânătoare. In alte tări, mai vedem ursi doar ca trofee in castelele de vânătoare!

Marile trofee de vânătoare reprezintă proba unei gestionări profesioniste a populatiei de ursi. La fel ca la alte categorii de vânat. De ce oare in ultimile decenii, in România, numărul trofeelor de ursi de peste 600 de puncte a scăzut? Ursii reprezintă, in primul rând, un patrimoniu al României. Al Europei, in al doilea rand. Suntem fericiti cand un alt print, printul Charles poate să-i admire la noi. Ursii, din păcate, nu au o viată eternă. Nici măcar in „Cartea junglei". Ei au „participat" la diverse strategii importante ale României, in timpul lui Ceausescu sau după. Alte tări si-au incurajat femeile să plece in străinătate pentru un lobby eficient. Iar acum, pentru a asigura veniturile unor ONG-uri sponsorizate din afară, in Romania ar trebui interzisă vânătoarea de ursi? Mi se pare că ar fi o mare eroare. Nu ar fi prima după 1989. Ungaria poate creste cerbi si mistreti in tarcuri de vânătoare, poate hrăni cerbii cu steriozi pentru a obtine trofee mari si sume considerabile pentru ele. Noi vrem să fim doar o gradină zoologică in Europa in care turistii să facă un gen de safari.

Unii cred că vor fi loviti, prin aceste măsuri, vânătorii cu bani din Romania. Eroare. Tot mai multi dintre ei pleacă la vânători in Africa sau in fostele republici sovietice, Canada, etc. Pot obtine acolo trofee mult mai interesante. Inclusiv de urs - in Rusia, Canada. Dar si de tigru, leu, panteră, elefant. Unii s-au bucurat că Tiriac nu mai organizează vânători la Balc (intre timp, mistretii de acolo au murit de pesta porcină). Veneau acolo, ademeniti de vânătoare, oameni de afaceri de sute de milioane de euro si erau indemnati să investească in România. Un singur exemplu - zecile de mii de locuri de muncă create in industria pieselor componente auto. Credeti că a fost o lovitură pentru vânătorul Tiriac? E o glumă. Tiriac si-a cumpărat o fermă de vânătoare de 50000 de hectare intr-o tară africană. Românii vor putea să vadă la televizor documentare despre animale sălbatice in timp ce isi vor apăra casele si fermele cu sârmă ghimpată si fire electrice de protectie impotriva mistretilor si a ursilor. Intre timp, diferite ONG-uri vor face, pe bani frumosi, analize ADN si le vor pune cip-uri ursilor.

Am fost vreo 13 ani presedintele Asociatiei generale a vânătorilor si pescarilor din România. Stiu si ce inseamnă pasiunea pentru vânătoare stiu si ce insemnă responsabilitatea pentru gestionarea vânatului. Vânătoarea a adus multe beneficii tării. Ca să dau un singur exemplu - premierul Libanului, Rafiq Hariri a venit in Romania pentru că nu vânase niciodată mistreti (fusese de multe ori in Africa si avea numeroase trofee de acolo). L-am insotit când a vânat un exemplar superb, după unele peripetii. A fost atat de fericit incât a ingenunchiat si a sărutat pământul. Inutil să vă spun cum au evoluat relatiile bilaterale. Eu cred că gresim actionând in acest domeniu sub presiunea unor ONG-uri, cu istorii si finantări ciudate. Cred că este nevoie ca specialistii din România, cu asociatiile de vânătoare din România, cu pădurarii, cu reprezentantii Ministerului mediului să se aseze la o masă rotundă pentru a stabili o strategie ROMANEASCA in domeniul vânătorii, inclusiv a vânâtorii de ursi, pornind de la măsuri rationale, stiintifice. Stiu, sunt multi ecologisti care nu sunt socati de felul in care sunt omorâti porcii sau viteii din care sunt preparate fripturile pe care le consumă. Nu e nimic. Avem obligatia să le explicăm si de ce este necesară vânătoarea.

Adrian Nastase