PAX AMERICANA s-a încheiat. Urmează ani de războaie, menite să sleiască puterea SUA!
Postat la: 04.01.2024 12:43 | Scris de: ZIUA NEWS
Prin PAX AMERICANA geopoliticienii descriu perioada scursă de după al doilea război mondial, mai precis imediat după august 1945 când, după ce au lansat cele două bombe atomice asupra Japoniei, SUA s-au autoproclamat ca fiind puterea militară numărul 1 a planetei, la pachet cu statutul de cel mai important aliat dintre învingătorii în război, statut contestat încă și azi de către Rusia, care consideră că armata lui Stalin a avut cea mai mare contribuție la victoria contra Germaniei lui Hitler.
În baza acestui statut, consolidat prin preluarea tuturor bazelor maritime militare ale fostului imperiu britanic imediat după război, statut completat de americani prin investițiile uriașe în dezvoltare (aveau bugetul puțin afectat de efortul de război), incluzând aici planul Marshall pentru reconstrucția Europei occidentale, americanii și-au început lunga perioadă de dominație asupra lumii, în care au avut drept concurent pentru vreo 4 decenii doar URSS-ul, perioadă cunoscută sub numele de Războiul Rece. Putem spune însă că această Pax Americana a durat peste 75 de ani, timp în care n-au existat războaie între marile puteri, deci am beneficiat, mai ales în spațiul euroatlantic, de mulți ani de pace în care țările și cetățenii lor s-au putut dezvolta.
Nu mai sunt dubii azi că perioada de dominație a Americii asupra lumii s-a sfârșit, din acest moment mai chestionăm doar cum anume se va face tranziția către Noua Ordine Mondială, apoi să deducem cum se va împărți puterea între marii actori geopolitici.
Știm azi că SUA, conștiente fiind că au rămas doar cu statutul de cea mai importantă putere militară, consumându-și rapid potențialul de influențare economico-culturalo-civilizațional, au încercat un ultim atac asupra competitorilor ruso-chinezi prin declanșarea războiului ucrainean, respectiv prin conflictualizarea din Taiwan. Strategii americani au calculat că Rusia nu va putea rezista pentru mult timp efortului militar din Ucraina, dublat de sancțiunile comerciale impuse rușilor de către Occidentul Colectiv, și că-n acest fel Putin și-ai lui vor fi obligați să fluture steagul alb al păcii, americanii căpătând astfel avantajul unei Rusii pusă la pământ de efortul de război.
Calculele americanilor au fost greșite însă și, strategia excelentă a rușilor, susținută prin relațiile geoeconomice consolidate de către ei în ultimele decenii în spațiul eurasiatic, respectiv al Orientului Mijlociu, au dat posibilitatea Rusiei să iasă chiar întărită după doi ani de confruntări, "capcana ucraineană" pregătită pentru ei de către americani acționând cu efect de bumerang, cvasiletal, chiar asupra lumii occidentale condusă încă de către SUA. La rândul său China, simțind slăbiciunea planurilor americane, și-a consolidat în plus în ultimii doi ani relaționarea strategică cu Rusia, n-a sprijinit-o militar în mod direct, dar a sporit mult comerțul bilateral și investițiile comune ruso-chineze, accelerând în mod decisiv organizarea și extinderea BRICS, dând astfel un teribil șah geoeconomic Americii, ce nu poate oferi ceva similar partenerilor săi occidentali tocmai din lipsă de resurse economico-financiare dedicate investițiilor și dezvoltării.
Așa stăm azi în mod concret, restul descrierilor se înscriu în efortul disperat de propagandă al Occidentului Colectiv. Analizând substratul comunicărilor oficiale pe linia Moscova-Beijing, precum și mișcările lor în plan internațional, din Africa, Orientul Mijlociu, America de Sud, am dedus esența contrastrategiei ruso-chineză, menită să accelereze procesul de decădere al așa-zisului "Imperiu American". Desigur că în prim-plan stă resetarea relaționării economico-financiare pe planetă, operațiune sintetizată prin termenul de dedolarizare, ce va deveni reperabilă în curând prin deciziile ce se vor implementa de la nivelul BRICS+. În afară de asta, și mai presus, vom avea de-a face cu multiplicarea războaielor pe glob în zone unde America va fi obligată să-și apere autoritatea, hegemonia, investițiile, consumându-și astfel resursele interne, ce vor fi slăbite și prin jocul geoeconomic pus la cale prin BRICS+.
Deja conflictul din Orientul Mijlociu, mult amplificat după evenimentele din Liban și Iran din ultimele 48 de ore, apare ca parte din acest scenariu. Forțajul americanilor împotriva regimului președintelui Vucic poate aduce curând un nou conflict în Balcani cu epicentrul în Serbia, iar în Taiwan vor apărea în mod sigur conflicte militare după alegerile din această lună. Sunt semnale clare că Africa se va încălzi conflictual la rândul ei, acolo rușii și chinezii și-au împărțit zonele de dominație, iar din această primăvară vor acționa decisiv pentru alungarea de pe teren a forțelor occidentale. America de Sud nu va rata șansa eliberării de sub dominația unchiului Sam și, din Cuba, unde chinezii au început construcția de baze militare, trecând prin Venezuela, ce vrea să-și fructifice spre dezvoltare economică marele potențial petrolifer, respectiv Argentina, ce nu va rezista sub regimul aventurist al noului președinte proamerican, vedem deci doar focare de viitoare conflicte unde americanii își vor mobiliza forțele spre a bloca militar aceste tendințe.
Practic, îmi pare clar că rușii și chinezii țintesc și încurajează apariția acestor noi războaie, unde nu vor participa în mod direct decât în cazuri extreme, dar care războaie vor fi dedicate scopului sleirii de putere a SUA. Mare parte dintre aceste conflicte vor fi declanșate chiar pe durata lui 2024, care este an electoral bulversant în America, axa Moscova-Beijing beneficiind și de faptul că la Casa Albă e cineva de nivelul lui Biden, secondat de către altcineva de nivelul Kamalei Harris. Adică și o soluție disperată de eliminare a lui Biden îi lasă pe americani cu Harris la butoane, ceea ce oferă cuplului Putin-Xi o fereastră excepțională de oportunitate pentru cel puțin un an.
Logica prin care putem judeca viitorul pe termen mediu este deci una de război și negociere continue, dură și sofisticată. Perioada următoare o vor traversa cu succes doar statele pregătite pentru scenariul descris azi, ce au un leadership cunoscător și bine relaționat internațional, state ce vor putea astfel să se racordeze trendurilor de succes. Lumea occidentală, componentă a Imperiului American, mă tem că va experimenta o perioadă cenușie de decădere accelerată, în care cei mai înțelepți vor deduce valoarea zicerii românești de înțelepciune, "Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face"!
Cozmin Gușă