Partidul Cultural al Marii Prostituate
Postat la: 19.12.2020 08:45 | Scris de: ZIUA NEWS
Un adevărat ”partid balama” nu face altceva, decît să susțină, fără prea mari pretenții, un partid, sau o coaliție aflată în impas de procente, să se poată guverna legitim o țară.
Scrie în Cartea Sfânta, așa: "Unul dintre cei şapte îngeri, care au avut cele şapte vase, a venit şi a vorbit cu mine, spunându-mi: 'Vino! Îţi voi arăta pedeapsa marii prostituate, care şade pe ape multe! Regii pământului s-au desfrânat cu ea, iar locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul desfrânării ei.' M-a dus, în Duhul, într-un deşert. Şi am văzut o femeie care şedea pe o fiară stacojie, plină cu nume blasfemiatoare, având şapte capete şi zece coarne. Femeia era îmbrăcată în purpură şi stacojiu, fiind împodobită cu aur, pietre preţioase şi mărgăritare. Avea în mână un pahar de aur, plin cu urâciunile şi necurăţiile desfrânării ei."
Observ siderat că cei ce se referă cu admirație la acest grup politic de presiune, UDMR, care își spune în afara legii "partid politic", deși este o organizație culturală, numindu-l "partid balama", greșesc fundamental. Un adevărat "partid balama" nu face altceva, decît să susțină, fără prea mari pretenții, un partid, sau o coaliție aflată în impas de procente, să se poată guverna legitim o țară. Or, acesta nu e cazul la UDMR, care pare a fi, mai ales, "Partidul Cultural Maghiar al Marii Prostituate". Să ne amintim, deci.
UDMR a intrat la mustață în Parlamentul European, cu 5,26%, dar și cu un număr-record de voturi față de ultimii ani, în ciuda mobilizării masive a electoratului românesc, ceea ce în mod normal face inexplicabil acest scor. La o prezenta de peste 50% la europarlamentare, UDMR n-ar fi avut în mod normal nici o șansă să depășească pragul de 5%, având în vedere că numărul alegătorilor maghiari este fix.
Cu cât votează mai mulți români, cu atât procentul UDMR este mai mic iar la o prezentă de peste 40% șansele de a depăși pragul scad dramatic. Totuși, cum s-a întâmplat această mizerie? UDMR a fost votat inexplicabil de mii de oameni în județele fără comunitate maghiară din Moldova și sudul țării, prin direcționarea de voturi de la PSD și PNL.
Mai precis: în județele cu puțini etnici maghiari, PSD și PNL au trimis cetățeni de etnie română ca delegați în numele UDMR în secțiile de vot. Acești delegați au avut ca sarcină să voteze cu UDMR. presa a scris în detaliu despre această măgărie. Fapt rămas necercetat de nici o instituție care ar fi avut obligația să facă asta...
Pare clar de ce ar fi făcut cele două partide acest gest, prostesc. Au preferat să aibă un UDMR mai departe legat de București, pe post de prostituată, decât să-l izoleze și să-l facă tot mai dependent de Budapesta. Cât de prost să fii, să nu știi că această dependență nu poate fi niciodată anulată, fiindcă politica Budapestei, pentru realizarea autonomiei Transilvaniei în România se face de mult, prin acțiunile UDMR, singurele pe care aceștia le fac, ca participație "onestă" la mai binele românilor și României, ai cărei cetățeni sunt.
Acum, cu doar 6%, după redistribuire, dl. Kelemen Hunor cere, nici mai mult, nici mai puțin, pe langă două-trei ministere, chiar șefia uneia din Camerele Parlamentului României. "Dacă USR-ul alege Camera Deputaţilor, putem merge noi la Senat, nu-i nicio problemă. Dacă alege USR-ul Senatul, nu-i nicio problemă, noi putem merge la Camera Deputaţilor"-, a declarat, obraznic, dl. Hunor Kelemen. Sigur, "obrăznicia" șefului organizației culturale UDMR presează, (pentru cunoscători), prin solicitarea șefiei Senatului sau Camerei, de fapt, obținerea de mai multe ministere și ajută, în secret, un om influent și nevăzut, s-o propulseze la Senat, pe d-na Alina Gorghiu. În scurt timp, vom și vedea, probabil, de ce...
Acum, sigur, mă deranjează mai puțin că UDMR face jocul unor servicii, nici că în rolul biblic descris mai sus (și nu în cel de "partid-balama"), își face cumva viața ușoară pe banii și nervii românilor. Trec și peste faptul că marii lideri ai UDMR nu au fost cercetați niciodată după măsura unor Adrian Năstase, sau Liviu Dragnea, deși mii de pagini de presă și mii de ore de emisiuni tv au relatat de-a lungul timpului afacerile acestora.
Ce român nu știe despre Verestay Attila (fie-i țărîna ușoară!), cu tăiatul pădurilor, sau prin mii de falsuri acceptate de Instanțele de Judecată românești (!!!), pentru retrocedarea unor imobile, în toată Transilvania (de la școli, teatre, muzee, până la sate întregi, și despre care avocatul Sabău Pop, care s-a ocupat de falsurile apărute, chiar dacă maghiarii care au revendicat aceste proprietăți au mai fost despăgubiți o dată de Statul Român, prin "Procesul Optanților". Nimic. Nici o cercetare, nici o sesizare. UDMR nu are corupți.
Or, dacă e așa, m-aș fi așteptat ca UDMR (organizație culturală!), să preia discursul lui Viktor Orban din Parlamentul European: "Am luptat pentru drepturile noastre, am respins şantajul şi tot ceea ce este inacceptabil pentru naţiunile noastre, deoarece disputa (condiționarea fondurilor europene de respectarea 'Statului de Drept'), nu este una exclusiv despre statul de drept", Viktor Orbán a subliniat, de asemenea, că mecanismul nu poate fi utilizat în scopuri politice".
Mai ales că, așa cum știm, nu există, până acum o "definire" clară ce anume înseamnă exact, pentru Europa, Statul de drept. Dar nu. UDMR se mulțumește în a fi brațul înarmat al Ungariei și FIDESz, în ceea ce însuși dl Kelemen susține dintotdeauna: "Fără să intrăm în amănuntele unei propuneri făcute acum 16 de ani, care reflectă realitatea și contextul de atunci, susținem principiul care stă la baza acestuia: autonomia, un instrument pentru păstrarea identității culturale și lingvistice a comunității maghiare din România". Adică DOAR autonomia.
Numai că Partidul Cultural Al Marii Prostituate din România, în esență uită un amănunt. FideSz-ul mahgiar nu va mai fi mult la putere. Oprimarea presei, încălcarea Drepturilor Omului și multe altele care i se reproșează Lui Orban Viktor, erodează puterea de la Budapesta, zi de zi. "Emoția" redobândirii Transilvaniei și alipirii ei la Ungaria e un vis, care se va topi în neant. Finanțările groase din Ungaria, se vor topi, și ele, chiar dacă autoritățile române refuză să investigheze, (ca și la USR), finanțările ilegale din străinătate ale acestor partide...
Și, vom asista, și noi, și cei 5% ai maghiarilor, (sărăciți și ei, precum românii), prostiți de UDMR, la înmormântarea politică a acestei formațiuni politice anacronice, uitată de vremuri pe scena obosită a pornoșagului european. Acum, n-ar fi o problemă, și nici o noutate: Ungurii au, oricum, gustul spectacolului funebru. Istoria lor o probează, cu vârf și îndesat. L-au înhumat și reînhumat, cu pompă, pe Laszlo Rajk, pe care tot ei l au ucis. Reformatorul Imre Nagy, asasinat, deasemenea, este readus în Pantheon, în 89.
Apoi, în 1991, l-au reînhumat cu onoruri pe cardinalul Mindszenty, pe care comunistul Janos Kadar l-a ținut prizonier 16 ani în ambasada Americană, și care a murit, apoi, în exil. L-au adus și pe amiralul fără flotă, și fără mare Miklos Horty, pe care unii din FIDEsz, trecând peste faptul că el a fost primul în Europa care a introdus "numerus clausus" în universitățile maghiare, încearcă acum să-l repoziționeze în conștiința publică maghiară ca erou. Mort în 1957 la Estoril și scăpat de orice condamnare la Nurnberg, se odihnește azi la Kenderes, undeva aproape de granița română. Așa că, îcet, încet, se apropie și dispariția politică a Partidului Cultural Maghiar al Marii Prostituate.
Așa cum tot Biblia ne spune: "Ei primesc autoritatea de împărat doar pentru un ceas, împreună cu fiara. Aceştia au un singur scop şi îşi vor da puterea şi autoritatea lor fiarei. Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va învinge, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cu El vor fi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi."
Octavian Hoandră