Pace în Ucraina, sau Război Mondial final?

Când mă refer la pace, mă gândesc la curmarea războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. În schimb, când mă refer la război, mă gândesc la un război extins, care poate deveni mondial. Adică final, din perspectiva civilizației. Asta se joacă acum. Iar deciziile sunt din păcate în mâna politicienilor. Și a oamenilor de afaceri. Militarii nu au aproape niciun cuvânt de spus.

Acesta este un aparent paradox. Pe de-o parte, s-a convenit - și pe bună dreptate - ca deciziile cardinale, alegerea între pace și război, să fie luate de oameni politici. De persoane alese și care au deplina legitimitate să reprezinte interesele cetățenilor și, la nevoie, în numele acestora, să asume riscuri ale statelor. Pe de altă parte, sub aspect tehnologic, războiul modern a ajuns la cote atât de înalte încât el nu mai poate fi nici anticipat, nici condus și nici finalizat decât de militari. Din această perspectivă, oamenii politici, oricât de responsabili ar fi, devin din ce în ce mai miopi. În lumina acestei realități, a acestui impas existențial, decidenții politici ai lumii, secondați de decidenții militari, hotărăsc dacă va fi pus capăt printr-un armistițiu sau un tratat de pace războiului din Ucraina sau dacă acest război va fi extins și va deveni eventual mondial.

Și ce observăm? Că și Federația Rusă, și NATO își încordează mușchii. La un nivel fără precedent. Pentru prima dată în istoria sa și cu certitudine în istoria lumii, un stat, Federația Rusă, decide să aloce înarmării colosalul procent de 40% din PIB. Desigur, un asemenea efort nu poate fi sustenabil decât pentru o perioadă foarte scurtă, de doi-trei ani, dacă ținem cont de dificultățile și disfuncționalitățile cu care se confruntă Federația Rusă. Este evident însă că un asemenea efort destinat înarmării, făcut de un stat care nu stă tocmai rău la acest capitol și care, în plus, este și o redutabilă putere nucleară, pune în mod obligatoriu în gardă lumea occidentală. Care, la rândul ei, ia decizii fără precedent.

La semnalul NATO, transmis fără echivoc de secretarul general Jens Stoltenberg, rând pe rând, membrii acestei organizații, începând cu Statele Unite - mai puțin Turcia și Ungaria - au renunțat la toate liniile roșii pe care le-au impus până în prezent, astfel încât Ucraina urmează să fie echipată în ritm accelerat pentru a face față pentru prima dată cu succes războiului aerian și pentru a putea lovi în adâncimea teritoriului rus zonele strategice ale inamicului. Fără doar și poate, în urma deciziilor luate în ultimele zile, războiul escaladează într-o asemenea măsură, încât scapă cu desăvârșire de sub controlul parlamentelor. Cu alte cuvinte, o bună parte a planetei se militarizează total, din perspectiva adoptării deciziilor cardinale. Un alt semnal extrem de puternic este în ceea ce privește pregătirile care se fac pentru eventualitatea în care sute de mii de militari americani, deci nu doar câteva mii, vor trebui aduși cu rapiditate în flancul sud-estic NATO. Cei mai mulți urmând a fi dislocați în Polonia și în România. Au fost făcute cu siguranță o serie de evaluări, care au condus la concluzia descurajantă că România nu este pregătită și nici nu va putea fi pregătită în următorii câțiva ani să facă față cu succes, timp de o lună, unui eventual asalt militar al Federației Ruse. Și s-a mai ajuns la concluzia că un asemenea asalt este preconizat de strategii de la Kremlin. Ca atare, în ritm accelerat, cele mai importante porturi ale statelor NATO sunt pregătite pentru a prelua cu rapiditate trupe americane, de unde tot cu rapiditate urmează să fie deplasate pe viitorul front de est.

Pacea sau războiul se joacă cumva la barbut. Sau mai degrabă la alba-neagra. Colosalul efort financiar pe care-l face în prezent Federația Rusă, extrem de amenințător prin pericolul pe care îl prezintă față de statele NATO, nu poate totuși, rațional vorbind, să echivaleze cu nivelul de înarmare al acestora și cu potențialul lor, de zeci de ori mai mare de a suporta cu succes costurile unui război la asemenea nivel. Pe termen scurt însă, pericolul este extrem de mare. Ținând cont de două elemente. Primul, că Uniunea Europeană, ani și ani de zile, s-a complăcut în a asista cum aproape întreaga factură a apărării sale este achitată de contribuabilul american. Ca atare, pentru a ajunge la un nivel rezonabil în ceea ce privește sistemul ei de apărare, Uniunea Europeană are nevoie de câțiva ani, chiar dacă în prezent state importante cum ar fi Germania accelerează la maximum acest proces. Al doilea factor important este că, în timp ce în Federația Rusă funcționează o dictatură stabilă, ca și în celelalte state aliate acesteia, întreaga Uniune Europeană, precum și Statele Unite traversează un an dificil de confruntări electorale, care sunt de rău augur pentru stabilitatea politică, o stabilitate în absența căreia sunt cu neputință de luat decizii cardinale.

Sorin Roșca Stănescu