O viziune comună provocată de o competiție feroce

Imediat după ce a fost inaugurat, președintele Biden a semnat ordinul executiv de reîntoarcere a SUA în cadrul Acordului de la Paris. Un acord semnat după ani de negocieri, sub președintele Obama și care a propune nu numai un transfer total al economiei lumii spre surse de energie curate și regenerabile, dar și o schimbare de paradigmă socială și culturală profundă, dar dureroasă. Semnalul transmis de către Joe Biden, alătrui de cel al interzicerii construcției proiectului Keystone, reprezinta practice deschideri fundamentale ale noului președinte american față de acest efort ambițios de a face față schimbărilor climatice.

Cu doar o lună inainte, conducătorul chinez XI, la ultima întâlnire a activului Partidului Comunist Chinez propunea, spre surprinderea lumii, nu numai a activiștilor din fața lui, o viziunea atît de ecologistă încăt nimeni nu a mai avut replică. Simplu spus, a doua economie a lumii, cea care conform previziunilor tuturor economiștilor de marcă va surplanta economia americană în numai un deceniu, își propune o radicală agenda de reducere a emisiilor de carbon, în acelasi timp cu o rectificare fundamental a consumului de materii prime fosile. China, alături de SUA devin, printr-un ciudat algoritm al competiției economice, aliate în politica globală d eluoptă impotriva schimbărilor climatice. Iată un element pe care nici unul dintre analiștii sinofobi de serviciu ai marilor concerne media din lume nu l-au observant.

Ca să fim clari, China și SUA nu vor devenii prieteni de pahar. Nu au cum, căci vorbim nu numai de primele economii ale lumii dar și de locul unu pe podium, nu numai economic, dar și ideologic, social sau cultural. Cine va reuși în aceste decenii, va domina lumea pentru o lungă perioadă de timp. Dar faptul că amândouă superputerile economice au înțeles ca poluarea planetei, desfrâul consumului de resurse negenerabile, lipsa unei alternative viabile de dezvoltare socială și de ridicare din sărăcia endemică nu numai a a chinezului de rând, dar și a americanului care stă la coadă la banca publică de alimente, toate reprezintă riscuri major pentru supraviețuirea modului de viață al fiecărei societăți. Iar soluția adoptată de ambele puteri pentru a ieși din multitudinile crize pe care le va produce pandemia este tocmai schimbarea completă a modului de abordare.

Pentru președintele Biden situația politică este extrem de complicată. Nu are majoritate solidă în senat, unde legile resurselor energetice trebuie sa fie schimbate, nu are un electorat unit și monobloc, zelot de-a dreptul, cum are Donald Trump și neo-conservatorismul american, nu are aliați internaționali cu prea multă dorință de a ajuta SUA în noul său plan de salvare a dominației americane asupăra lumii libere, mai ales după patru ani de trumpism nationalist și de izolare economică. Mai mult, marile corporații, deși declarativ pozitive planului său ambițios, nu par a avea nici resursele financiare, nici cele umane, nici cele de cercetare științifică pentru a îi acorda atât de necesarul ajutor.

Pentru președintele Xi problema fundamentală este cea a contractului social pe care PCC îl are de la preluarea puterii cu societatea chineză. Aflat aproape de doua centenare, cel al formării PCC și al doilea, mai îndepărtat, cel al creării republicii, Xi are de asigurat că sutele de milioane de cetățeni ai săi care au fost efectiv scoși din sărăcia severă (cifrele vorbesc de aproape 800 de milioane de chinezi) și aruncați într-o economie socialist cu caracteristici chinezești, nu vor cădea din nou în lipsuri. Este contractul social care menține partidul său la putere și republica în stare funcțională. Picioarele de lut ale lumii chineze s-au întărit în ultimii 40 de ani, dar loviturile primite din partea lui Trump și a conservatorilor americani, încercările de a submina unitatea națională prin asumarea și dezvoltarea, de către SUA, a unui conflict dintre uighuri și majoritatea etnică Han, nu au făcut de cât să sublinieze riscul reîntoarcerii ori la un socialism maoist falimentar ori la un capitalism putrid, plin de coruptie și de sărăcie.

În spatele președintelui Biden se află forțe puternice și surprinzătoare pentru cunoscătorii culiselor americane. Producătorii de automobile au accepătat că standardele mult mai ridicate ale economiei de combustibil sunt viitorul lor, companiile mari de petrol și gaze au declarat că ar trebui imăpozite progresifve ăn raport cu scala de poluare, mai ales în ceea ce privește poluarea cu impact direct asupra creșterii efectului de seră, acționarii solicită corporațiilor să recunoască și să se pregătească pentru un climat mai cald, mai volatil și mai neprietenos. Social, mișcări sociale din ce în ce mai ample, chiar dacă unii participanți nu știu despre ce este vorba în propoziție impun un mesaj public clar cu privire la schimbările climatice.

În China, consumul de tip capitalist, eradicarea sărăciei și ridicarea a sute de milioane de oameni la statutul de clasă mijlocie provoacă dominația totală a conducerii. Dizidențele sunt din ce în ce mai numeroase, iar ele nu mai sunt doar în interiorul sistemului, așa cum specialiștii sinologi le găseau până acum, ci sunt dispăersate în societate și sunt conduse din vîrful tastelro de calculator sau telefon. O varietate de probleme noi a apărut, o întreagă linie de provocări la adresa ideologiei unice și-a făcut apariție. Ca atare galvanizarea populației prin propunerea unei nou proiect de tip național, care să rescrie din temelii arhitectura economică a Chinei devine nu numai necesară dar și obligatorie. Iar guvernul central de la Beijing tocmai acest model a ales să fie dezvoltat, extrem de modern, cu multiple sale fațete și care să reduca nu numai caracterul protestatar al dezvoltării economice, dar și aspectele contondente ale unei ideologii chineze care numai acum jumătate de secol condamna bogăția personală, pentru a ajunge astăzi să producă cel mai mare număr de miliardari pe an într-un an.

Fără îndoială, semnalele date de planeta însăși oferă character de urgență cauzei. Anul trecut a fost cel mai cald an înregistrat vre-odată, închizând cel mai fierbinte deceniu. Deja, oamenii de știință spun că efectele ireversibile ale schimbărilor climatice au început să se manifeste pe tot globul, de la incendii record în California și Australia la creșterea nivelului mării, secete larg răspândite și furtuni extrem de puternice. Politic însă, pentru ambele țări, pariul este nu numai riscant dar și istoric. Cine pierde pariul iese din istorie. Împotriva lui Joe Biden și tuturor celor care doresc o recalibrare economică, care să fie axată exclusiv împotriva schimbărilor climatice, se află intransigența politică a senatorilor din statele ale căror rețete fiscal sunt eminamente date de către exploatarea combustibililor fosil. Iar aceștia provin din ambele partide. Un Senat împărțit în mod egal a acordat o putere enormă oricărui singur senator, și în special unuia - Joe Manchin III din Virginia de Vest, care va conduce Comitetul Senatului pentru Energie și care a fost ales în senat tocmai din poziția de apărător al industriei cărbunelui din statul său. Biden și-a construit deja administrația cu mai mulți oameni preocupați de schimbările climatice decât orice alt președinte dinaintea sa. John Kerry, machiavelicul secretar de stat al administratiei Obama II devine trimis special pentru domeniu, practice primind un portofoliu multi disciplinar care, dacă va fi bine dezvoltata va subordona integral clasicile secretariate de stat ale republicii americane.

O serie de ordine executive, deja anunțate de către Biden includ stoparea imediată a semnării de noi contracte de exploatare a resurselor de petrol și gaze pe terenurile federale și în apele federale. Această decizie va irita la maximum puternica industrie petrolieră din SUA și va provoca nervozitate printre actorii principali. Dar această măsură nu va opri forajul pe pământurile statului american, căci să nu uităm că în țara capitalismului absolut, cel mai mare moțier este exact guvernul central de la Washington. Începând din 2019, peste 26 de milioane de acri (10,4 milioane de hectare) de teren public merican au fost deja oferite companiilor de petrol și gaze, iar anul trecut administrația Trump, într-o grabă de a exploata resursele naturale ascunse sub pământurile și apele proprietății publice, a arendat alte zeci de mii. Dacă administrația Biden va fi obligată prin hotărâri judecătorești să onoreze aceste contracte, milioane de acri din proprietățile publice vor fi deschise pentru exploatarea combustibililor fosili în următorul deceniu.

Joe Biden va crea un „corp climatic" civil care să mobilizeze oamenii să lucreze în domeniul conservării, va crea un grup de lucru care să reunească un plan de acțiune la nivel guvernamental pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și să creeze mai multe comisii noi și poziții în cadrul guvernului axate pe justiția de mediu și mediul înconjurător. Dar adevărata luptă va fi provocată atunci când Biden va înainta legislativului planurile de restabilire și consolidare a reglementărilor din epoca Obama, abrogate de administrația Trump, cu privire la cele mai mari trei surse de emisii de seră care încălzesc planeta: automobile, centrale electrice și scurgerile de metan în apa freatică ca urmare a forajului de petrol și gaze. Succesul administratiei sale, continuitatea puterii democrate la Washington, reducerea influenței cultului trumpist pe scena politică americană, țin numai de reducerea efectelor dure ale reconversiei multor industrii. Pierderea a 17 000 de locuri de muncă prin închiderea proiectului Keystone, în doar o zi, a fost imediat exploată de către apărătorii economiei de petrol și gaze. Acest lucru îl știe perfect experimentatul politician Biden, dar drumul spre aerul curat american va trece și prin episoade de sacrificii economice dureroase.

În acelasi timp China ia și ea măsuri concrete spre implementarea proiectelor sale de mediu. PCC a indicat clar că are trei preocupări strategice care sugerează că ambițiile Beijingului pentru o economie durabilă și măsuri clare, codate legal și aplicate, de reducere a gazelor de seră trebuie luate în serios. În primul rând, în raport cu SUA, stabilitatea regimului chinez este principalul motor al noilor măsuri. Cum contractul social al PCC se referă exact la calitatea vietii cât și la creștere economică continua, cheia se află în metodele de implementare alese de conducerea politică de la Beijing. De succesul acestor noi politici depind, pe termen lung, atât legitimitatea fundamentală a PCC cât și puterea sa național-statală. Ele reprezintă cheia supraviețuirii regimului și a republicii. Liderul suprem chinez Xi nu a putut fi mai clar în discursurile sale ultime, astfel că putem acum să punem în oglindă setul de măsuri luate de cele două supraputeri economice pentru a înțelege unde începe bifurcația pe care istoria umană o va cunoaște la un moment dat. Căci este clar că nu va mai fi vorba de o decuplare violentă a economiilor celor doua țări, amintind de sîngerările din războiul rece, ci de un process de bifurcare a zonelor de autoritate economică și de puncte de colaborare directă pentru a ajuta menținerea unui climat pacifist la nivel global.

Primul aspect strategic se referă la un climat și un mediu sănătos sunt din ce în ce mai importante și pentru public. Poluarea severă cauzează un milion de decese premature și costă sute de miliarde de yuani chinezi pe an. Al doilea element, crucial pentru înțelegerea necesarului de stabilitate al oricărui regim, că este american sau chinez, se referă la înrăutățirea relațiilor Chinei cu SUA și/sau alți furnizori de bunuri și materii prime importante din punct de vedere strategic. Această stare de fapt determină Beijing să se străduiască pentru o autonomie și o securitate strategice mai mari. China este un importator net de cereale, soia, petrol, gaze și alte produse vitale. Securitatea alimentară și energetică este astfel extrem de vulnerabilă la șocurile externe. Politica durabilă pentru industrie și agricultură contribuie, de asemenea, la obiectivul de a face lanțurile de aprovizionare interne mai eficiente și mai independente de măsurile de extorsiune ale SUA, mai ales atunci când vine vorba de reducerea importului de resurse critice. Modelul propus are însă un singur risc: colapsul economiei și societății comuniste românești în deceniul 80 al secolului trecut a avut loc tocmai pe fundalul reducerii până la dispariție a importurilor de tehnologie, de materii prime și de resurse științifice. O independență economică care privează economia tocmai de resursele care aduc vitalitate și coerență cu piața mondială exprimă de fapt disperarea. Iar Beijing nu este chiar disperat după patru ani de trumpism unilateral. De aceea Beijing pare a realiza pericolul la care
se expune, de unde și tratatul CAI cu Uniunea Europeană, care a fost semnat cu riscul de a irita noua administrație Biden, care nici măcar nu fusese încă instalată. Schimburile tehnologice pentru a reduce emisiile de gaze de seră, poluarea directă precum și alte mii de inciodente ecologice care au loc pe teritoriul chinez, vor continua, dar vor fi extrem de clare din punct de vedere ale teritorialității, echilibrul fiind impus de tocmai paritatea americană de care vorbeam.

âÎn al treilea rând, modernizarea economică mult mai sustenabilă este văzută ca o mare oportunitate pentru asumarea conducerii tehnologice. Programe precum „Made in China 2025" (MIC25) promovează progrese rapide în inovația internă. „Tehnologiile ecologice" (绿色 技术) sunt mijloace de înaltă valoare strategică în acest sens. Beijingul speră să repete poveștile de succes precum dominația pieței globale a panourilor solare de către companii chineze, precum Jinko Solar și Suntech Power. Guvernul central de la Beijing dorește să ecologizeze mediul chinez fără a renunța la creșterea economică, cu avantajul suplimentar de a stabili China ca un inovator competitiv la nivel global și o superputere de înaltă tehnologie. Pentru a stabili sustenabilitatea în toate sferele vieții și a îndeplini obiectivul ambițios de a crea o „frumoasă China", Beijingul a lansat un incubator de idei, non-perturbator și incremental care să unească știința, tehnologia, industria, elaborarea politicilor sociale cu viața de zi cu zi.

Cu toate acestea, deși strategice și cruciale pentru continuitatea politică a PCC, pentru sustenabilitatea dezvoltării economice și reglării fine a contradicțiilor sociale, politicile ecologice de la Beijing sunt în mare parte specifice industriei sau regiunilor, adesea implementate în mod fragmentar și tind să se ciocnească cu politicile centrale care vizează încurajarea creșterii rapide și a stabilității sociale. Ca și în SUA, în China funcționarii superiori, că sunt tehnocrați sau numiți politic, sunt adesea reticenți în promovarea inițiativelor ecologice, deoarece se tem de impactul socioeconomic negativ cum ar fi pierderea locurilor de muncă și o scădere temporară a performanței producției. Dacă astfel de discrepanțe între viziunea strategică la nivel superior și implementarea practică pe teren prevalează, ecologizarea economiei Chinei va rămâne parțială și lentă. Cu toate acestea, dacă se depășesc neajunsurile structurale, agenda de sustenabilitate a Beijingului ar putea duce la schimbări la nivelul întregului sistem, oferind șansa unei stabilități globale a intereselor economice chineze, deci a menținerii statului de putere globală a Beijingului.

Putem observa lesne din analiza prezentată că în ambele țări, deși diferite ca format, piedicile care pot apărea la implementarea proiectelor strategice sunt comune. Pentru SUA poate dura ani, mai mult decât durata unui mandat prezidențial, pentru a pune în aplicare noile reguli și chiar și atunci, fără o nouă legislație din partea Congresului, care să perenizeze prezența acestora, o viitoare administratie neprietenoasă ar putea din nou să le anuleze. Mai mult legislația cu un domeniu larg de aplicare va fi extrem de dificilă, căci este privilegiul exclusive al parlamentelor locale din statele americane să le aprobe. Multe dintre aceleași obstacole care l-au blocat pe președintele Barack Obama acum un deceniu rămân. Identic și în China, unde aceleași piedici birocratice și mentale, de ideologie și de prezervare a bazei puterii leaderilor regionali, pot crea mari surprize. Ca atare este extrem de interesant unde puterile centrale, cele de la Washington și Beijing vor conlucra sau vor diverge. Căci de statutul lor de super puteri modiale este vorba și de nimic altceva.

H.D. Hartmann