O lege pentru nimic sau despre Legea pentru combaterea "antițigănismului"

Postat la: 11.01.2021 10:47 | Scris de: ZIUA NEWS

O lege pentru nimic sau despre Legea pentru combaterea

Azi vă voi spune câteva cuvinte despre o prostie. O prostie calificată care a îmbrăcat forma unei Legi promulgată de curând de Iohannis și care a fost publicată acum câteva zile în Monitorul Oficial. O prostie promulgată și publicată la început de an la adăpostul pâclei mediatice de teroare medicală și propagandă vaxinistă care a umplut mințile românilor, care i-a dezbinat mai mult decât oricând și i-a aruncat, nediferențiat, într-un ocean de neîncredere și disperare.

Nu am văzut până acum niciun comentariu, nici măcar o critică firavă la adresa unui text legal inutil și aberant. Sau mai degrabă inutil și ridicol, dacă nu ar fie extrem de toxic... și mă refer aici la LEGE nr. 2 din 4 ianuarie 2021 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antițigănismului.
Probabil că acest text de lege a fost ocolit de criticile și miștourile pe care în mod legitim le merită pentru simplul fapt că este un subiect extrem de delicat, pe care dacă îl atingi, îl discuți vei fi etichetat de îndată ca... orice poate fi mai rău. Îmi asum eu riscul de a vă spune câteva cuvinte despre această "lege" și asta pentru că voi, cei care mă cunoașteți direct sau indirect, voi știți că pot fi acuzat de multe, dar nu de rasism, șovinism sau antisemitism. Am prieteni pe care îi iubesc ca pe niște frați de toate națiile și originile, așa că, plecând de la premiza iubirii de aproapele de care sunt ținut prin îmbrăcarea hainei botezului creștin, dar și a lucidității și vigilenței la care mă obligă statutul de cetățean și avocat, voi îndrăzni - asumându-mi că voi fi lovit și acuzat din toate părțile - și vă voi spune, ca de obicei, ceea ce cred.
În primul rând, Legea, din chiar titlul ei e o prostie... sau, ca să vorbim mai "academic", e lipsită de sens, și asta la modul cât se poate de propriu al cuvântului. Căci, pentru a avea un sens titlul acestui act normativ, dar și întreaga "Lege" până la urmă, ar trebui ca sintagma "combaterea antițigănismului" să aibă o noimă. Și asta pentru că pentru a putea combate "antițigănismul" ar trebui mai întâi să știm ce înseamnă... "țigănsimul".
Eu unul, recunoscându-mi limitele, am căutat în DEX... și, surpriză! ÎN DEX NU EXISTĂ CUVÂNTUL "ȚIGĂNISM". Ca să nu mai spunem că, printr-o Decizie (aberantă juridic și lingvistic) a CNCD din 2009 s-a statuat că, însăși folosirea cuvântului "țigan" poate fi considerată a avea "conotații discriminatorii"... deci practic însăși titlul Legii ar putea cumva să "îmbrace forma unei discriminări, în sensul articolului 2 alin. 1 din OG 137/2000" (sic!)...
Dar să ne întoarcem la cuvântul "ȚIGĂNSIM"... care nu există! Care nu înseamnă NIMIC, cuvântul "țigănism" fiind lipsit de sens atât din punct de vedere semantic cât și etimologic, fiind imposibil să suprapui peste acest cuvânt un set de valori sau concepte care să îi dea sens! Cu alte cuvinte, "valoarea socială ocrotită" de către Legea 2/2021, și anume "țigănismul", e inexistentă! Deci avem practic o "Lege de combatere a anti-NIMICULUI!"
Legiuitorul însă, în înțelepciunea sa, a reușit performanța unică în istorie (cred) să definească un termen inexistent în a atât limbajul uzual, cât și în cel academic sau juridic... definind "antițigănismuli" înainte de a exista o definiție juridică sau măcar lingvistică, etimologică a termenul "țigănism". Da, legiuitorul român a adăugat la... limba română! a devenit creator de limbă mai ceva decât însuși Eminescu...
Ca să nu mai vorbim că noua "Lege" ne pune astfel în situația paradoxală în care dacă ești "antițigănist" intri sub incidența dispozițiilor penale ale legii 2/2021, iar dacă ești "proțigănist", sau doar "țigănist" (orice va însemna asta când legiuitorul va defini și termenul ăsta) intri în mod evident sub incidența OG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare... cum o dai, ești în afara legii!
Citim asfel la articolul 1 din Legea 2/2021 că "în sensul prezentei legi... prin antițigănism se înțelege atât percepția referitoare la romi exprimată ca ură împotriva acestora, cât și manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva romilor, îndreptate împotriva romilor ori a proprietăților acestora, împotriva instituțiilor/ONG-urilor, liderilor comunităților rome sau lăcașurilor lor de cult, tradițiilor și limbii romani;"
Practic, înțelegem că această lege combate în primul rând "percepția referitoare la"... aceasta este o a doua premieră istorică! Căci este pentru prima oară, după știința mea, când poți fi condamnat doar pentru "o percepție"! Cert, nu înțelegem ce vrea legiuitorul să ne comunice, care e comportamentul interzis atunci când ne spune "percepția referitoare la romi exprimată ca ură împotriva acestora", și mai ales ce înseamnă noțiunea, sintagma de "percepție ... exprimată ca", dar în mod cert are o altă sferă noțională decât sintagma de "manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva", căci tocmai de aceea legiuitorul a folosit expresiile "atât"... "cât și...". Cu alte cuvinte, "percepția referitoare la romi" este distinctă de "manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva", ea însăși, "PERCEPȚIA referitoare la romi" devenind de la 5 ianuarie 2021 condamnabilă.
Nu în ultimul rând mai înțelegem că "antițigănism" mai înseamnă "și manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva romilor, îndreptate împotriva romilor ori a proprietăților acestora, împotriva instituțiilor/ONG-urilor, liderilor comunităților rome sau lăcașurilor lor de cult, tradițiilor și limbii romani;".
Plecăm în analiza acestei norme și a Legii speciale în ansamblul ei de la ideea că aceasta trebuie să aducă ceva în plus față de Art 369 "Incitarea la ură sau discriminare" care prevedea deja cp "Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.", dar și față de agravanta abuzului în serviciu (297 C.pen.) care prevede că "(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.", sau față de contravențiile prevăzute și sancționate de OG 137/2000.
Potrivit Legii 2/2021, de anul acesta constituie infracțiune și manifestările verbale (nu doar fizice) împotriva "proprietăților acestora, împotriva instituțiilor/ONG-urilor, liderilor comunităților rome sau lăcașurilor lor de cult, tradițiilor și limbii romani;". Cu alte cuvinte, ai zis ceva de rău despre un palat cu turnulețe sau al unui lider al comunităților rome? La pușcărie! Chiar așa... chiar nu poți gândi și vorbi orice despre orice sau oricine...
Nu voi mai insista acum și aici. Spre informarea Dvs voi posta legea în integralitatea ei în sfârșitul acestei postări. Să știți măcar ce nu aveți voie să gândiți sau să spuneți, căci "Fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antițigăniste constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi."
Știu, pare aberant! Chiar e aberant!!! Dar e lege. Și unde e lege, nu e tocmeală.
De ce a fost nevoie de această "Lege"? În mod evident NU pentru protejarea fraților noștri romi sau țigani, indiferent cum vor ei să le zicem, căci ei erau deja protejați și de legi, și de instituții, dar mai ales de ei înșiși, căci ei au o coeziune socială și de grup pe care noi (încă) majoritarii le-am pierdut demult. Întotdeauna am admirat solidaritatea lor, dar și modul în care ei știu să își apere ei înșiși tradițiile - și asta s-a văzut și în starea de urgență din 2020, când frații noștri țigani au fost singurii care nu au acceptat dictatura și teroarea, ei fiind singurii care au avut curajul să iasă în stradă și să țină piept abuzului de drept și de putere. Bravo lor, am zis-o atunci, o zic și acum!
În plus despre ce "antițigănism" al românului putem vorbi? noi, poporul cel mai "țigănist" al Europei, noi cei care într-o proporție covârșitoare ascultăm muzică țigănească, noi care în majoritatea noastră ne îmbrăcăm, ne purtăm și vrem să fim precum frații noștri țigani?
De care "antițigănism" suntem acuzați? Sau măcar să ni se spună cum putem fi mai "proțigăniști"....
Și atunci de ce a fost nevoie de această lege? Păi în primul rând, să fim și noi "în rând cu lumea", un fel de BLM dâmbovițean, așa, doar că lipsit de sens...
Dar mai e ceva! Această "lege" ineptă va strânge și mai tare lațul libertății de gândire și de exprimare, orice exprimare putând ascunde, undeva - știu procurorii unde, o presupusă "percepție antițigănistă", nu-i așa?!
Toată lumea la pușcărie! Da, ăsta pare a fi țelul acestei legi... sau, dacă nu, dacă vreți să evitați orice conflict cu legea și cu "statul de drept", evitai să gândiți... și
MUCES!
Post script: probabil ca însăși această postare critică la adresa unui act normativ aberant va putea fi catalogată drept "antițigănism", poate chiar întâiul act de "antițigănism"... cine știe? orice e posibil în această țară în care aberația, cenzura și abuzul au devenit stâlpi ai statului.

Dan Chitic

P.s. - Orice și oricum ar fi, consider că am datoria să vă atenționez cu privire la restrângerea dramatică a drepturilor Dvs, motiv pentru care vă las în cele ce urmează textul integral al Legii 2/2021:

LEGE nr. 2 din 4 ianuarie 2021
privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antițigănismului
EMITENT PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2021
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
Prezenta lege are ca scop stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea antițigănismului.
Articolul 2
În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:
a) prin antițigănism se înțelege atât percepția referitoare la romi exprimată ca ură împotriva acestora, cât și manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva romilor, îndreptate împotriva romilor ori a proprietăților acestora, împotriva instituțiilor/ONG-urilor, liderilor comunităților rome sau lăcașurilor lor de cult, tradițiilor și limbii romani;
b) prin organizație cu caracter antițigănist se înțelege orice grup format din 3 sau mai multe persoane, care își desfășoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepțiilor sau doctrinelor antițigăniste. În această categorie pot fi incluse organizațiile cu sau fără personalitate juridică, partidele și mișcările politice, asociațiile și fundațiile, societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte persoane juridice care intră sub incidența prezentei legi;
c) prin simboluri antițigăniste se înțelege: drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne, care transmit idei, concepții sau doctrine care promovează antițigănismul;
d) prin materiale antițigăniste se înțelege: imagini, mesaje text, conținut audiovideo, precum și orice alte asemenea reprezentări, care transmit idei, concepții sau doctrine care promovează antițigănismul.
Articolul 3
Fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antițigăniste constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.
Articolul 4
Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, prin orice mijloace, de știri și informații, materiale antițigăniste constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.
Articolul 5
(1) Confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspândirii de simboluri antițigăniste constituie infracțiune și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și utilizarea în public a simbolurilor antițigăniste.
(3) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la alin. (1) sau (2), dacă este săvârșită în interesul artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public.
Articolul 6
(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antițigănist, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
(3) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute la alin. (1), dacă denunță autorităților existența organizației, înainte ca aceasta să fi fost descoperită și să se fi început săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care intră în scopul grupului.
(4) Dacă persoana care a săvârșit una dintre faptele prevăzute la alin. (1) și (2) înlesnește, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
CARMEN-ILEANA MIHĂLCESCU
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ROBERT-MARIUS CAZANCIUC