Numărătoarea inversă a Guvernului Cîțu

Teoretic cel puțin, dar eu cred că și practic, timpul de supraviețuire al Guvernului Cîțu este limitat. Mâine, Curtea Constituțională se pronunță, iar dacă va constata că moțiunea de cenzură este în regulă, ea trebuie imediat votată în Parlament. De asemenea, în câteva zile expiră și termenul care permite acestui Executiv să funcționeze fără o nouă validare în Parlament. Iar Cîțu este tot mai izolat pe scena politică. Pe unde își scoate cămașa?

Presupun că președintele Klaus Iohannis, secondat de consilierii săi de la Cotroceni, a făcut fel de fel de calcule înainte de a afirma ferm că Florin Cîțu nu trebuie să demisioneze. Calculându-și mișcările, a tras concluzia că acest Guvern poate supraviețui fără a rămâne captiv prin intubare, la mâna PSD. Care sunt aceste calcule și cum rezistă ele?

O primă formulă ar fi desigur refacerea coaliției. Prin revenirea USR în Executiv. Și asta în următoarele zile. Pentru că altfel Guvernul trebuie revalidat de către Parlament și însăși procedura de revalidare poate echivala cu o moțiune de cenzură reușită. Teoretic, pentru a se întâmpla acest lucru, pentru ca USR să revină în Executiv, mai trebuie să treacă câteva zile. Să se finalizeze alegerile interne. După care noul președinte USR, Cioloș sau Barna, nemaifiind amprentat politic de bătălia internă, să revină la gânduri mai bune. Până una alta însă, și unul și altul au declarat ferm că refuză orice fel de colaborare cu un Guvern condus de Cîțu. Prin urmare, dacă există șanse în plan teoretic, în plan practic posibilitatea unei reveniri e cvasi nulă.

O a doua posibilitate pe care mizează probabil strategii de la Cotroceni pare cu totul și cu totul surprinzătoare, dacă o raportăm la retorica utilizată constant atât de către președinte, cât și de către liderii PNL. Ar fi refacerea, într-o nouă formă, a USL. Desigur, cu altă denumire. O alianță între PNL, care se pretinde a fi un partid creștin democrat european și PSD, care se pretinde a fi un partid socialist european. În ciuda atacurilor furibunde anterioare, desfășurate pe o lungă perioadă de timp și imprimate adânc în cortexul susținătorilor PSD, Klaus Iohannis ar putea invoca, fără să o spună neapărat în mod deschis, modelul german. La finalul alegerilor din Germania, nu este deloc exclusă în final o nouă alianță între cei doi poli ai vieții politice. Cu observația însă că rezultatele reale, dat fiind sistemul cu dublă cheie de numărare a voturilor în Germania, s-ar putea să mai ofere surprize. Și, de asemenea, cu observația că, până la formarea unei alianțe, este posibil să mai treacă săptămâni și chiar luni de zile. De aceea, modelul german nu este chiar așa ușor de adaptat în România, chiar dacă electoratul PSD ar reuși cumva să depășească puternicul obstacol psihologic generat de anatemizarea sa obsesivă drept „ciuma roșie".

Și de ce ar accepta PSD, care a câștigat alegerile parlamentare și care acum, în toate cercetările de piață, are un punctaj aproape dublu în comparație cu PNL, o asemenea alianță, care să aibă la vârf un premier liberal, acest premier liberal fiind tocmai Florin Cîțu, împotriva căruia socialiștii au redactat o moțiune de cenzură? Oare echipa lui Marcel Ciolacu nu s-ar compromite astfel ireversibil? Să presupunem însă prin absurd că transformarea în drone ale statului subteran a componenților acestei echipe este desăvârșită, astfel încât ea ar fi capabilă, fără să clipească, să schimbe peste noapte direcția. Și tot nu ar funcționa, pentru că în asemenea condiții șefii PSD și-ar pierde legitimitatea în fața propriului electorat și astfel și noul Guvern ar fi, politic vorbind, delegitimat.

Atâta timp cât AUR este pus la zid cu obstinație de către PNL și de către Klaus Iohannis, taxat fiind drept partid extremist și, de asemenea, atâta timp cât nicio mișcare relevantă nu se poate face la București fără acordul câtorva cancelarii europene, în ochii cărora, așa cum a fost vopsit, AUR se numără printre partidele puse la zid, pentru că semnalizează constant în direcția suveranismului, este imposibil de conceput că Iohannis ar primi verde, pentru a iniția pe mâna lui Cîțu o asemenea alianță toxică. Lăsând la o parte faptul că AUR pledează constant pentru eliminarea de la Palatul Victoria a Guvernului Cîțu și de la Cotroceni a lui Klaus Iohannis.

Păstrându-ne tot în limita unor calcule teoretice, mai există și varianta constituțională, dar profund imorală și catastrofală în timp pentru cei mai importați jucători politici, ca PNL să bată în cuie o alianță complet netransparentă cu PSD. O alianță despre care deja se vorbește de mai mult timp. Pentru moment, PSD are o scuză. A susținut sus și tare, e drept cu argumente false, că trebuie să aștepte decizia Curții Constituționale privind moțiunea de cenzură introdusă și citită în Parlament de USR plus AUR. Mâine însă Curtea Constituțională se pronunță. Dacă moțiunea rămâne în picioare, ea trebuie votată, iar liderii PSD au susținut sus și tare, în repetate rânduri, că sunt deciși să voteze pentru căderea Guvernului Cîțu. Ceea ce ar trebui să se întâmple de îndată. Admițând, tot teoretic, că pesediștii vor mai găsi subterfugii pentru ca moțiunea să cadă, mai rămâne în discuție propria lor moțiune, pe care s-au angajat să o depună în Parlament. Și ce vor face? Își vor submina propria inițiativă? Asta ar echivala cu o deplină sinucidere politică. Calculele cinice ale PSD pot fi înțelese până la un punct. Intenția a fost de a slăbi cât mai mult credibilitatea și legimitatea PNL. Efectul se simte puternic în toate cercetările de piață. Problema este că statul - și cu atât mai puțin statul român - nu este un Hopa Mitică. El nu poate fi aruncat tot timpul în cap, cu certitudinea că își va mai reveni. Există un punct de inflexiune de la care o catastrofă națională este garantată. Se poate ajunge rapid într-o situație în care nici PNL și nici un alt partid, fie el și cosmic, nu mai pot repara nimic. Iar populația supusă unei asemenea catastrofe nu va avea altă soluție decât să blesteme și PSD-ul, la fel cum a început să blesteme PNL-ul. Prin urmare, și pentru Marcel Ciolacu și echipa sa a început numărătoarea inversă. Care se desfășoară cu repeziciune.

Și ultimul calcul pe care-l mai poate face Iohannis este să sfideze major și Curtea Constituțională, și Constituția însăși, și statul de drept, în măsura în care acesta mai există. Și să ignore pur și simplu Parlamentul. Și chiar partidele politice. Nu ar fi pentru prima oară, spun unii. Este adevărat. Însă ar fi pentru prima oară când se ajunge la un asemenea nivel. Un nivel care nu poate fi tolerat. Și care va atrage inevitabil o delegitimare abruptă a președintelui Klaus Iohannis. O delegitimare atât de abrupă, încât ar avea drept consecință suspendarea sa în vederea organizării unui referendum de demitere sau chiar demiterea sa pentru înaltă trădare.

Acestea fiind toate opțiunile pe care Cotroceniul le-ar putea pune pe masă, nu-mi mai rămâne decât să risc, făcând o prognoză pe termen scurt. Zilele lui Cîțu ca premier sunt numărate. Și am toate semnalele că în subteran, într-un mod cu totul și cu totul netransparent, este luată în calcul demisia acestuia și înlocuirea lui cu un alt premier, care ar putea fi agreat de USR, fără ca electoratul acestui partid să ia foc. Astfel încât relansez în discuție o ipoteză asupra căreia am tot revenit cu insistență. Generalul Nicolae Ciucă. Omul de încredere al președintelui Klaus Iohannis. Asta dacă nu care cumva rupe linia de sosire Rareș Bogdan. În condițiile în care îi ia Dumnezeu mințile.

Sorin Rosca Stanescu