Nu toți suntem Kovesi!

După 8 ani, plângerea mea la CEDO, in Dosarul Zambaccian, a fost respinsă, ca INADMISIBILĂ. A fost nevoie, deci de 8 ani pentru ca cererea să fie declarată inadmisibilă! Celeritate, nu? Să nu comparati cu plângerea Codrutei Kovesi, care a primit raspuns in cateva săptămâni...

Si plângerea in Dosarul Afiselor electorale a fost respinsă tot ca INADMISIBILĂ. Nu era nevoie de vizibilitate intr-o dezbatere publică europeană. Asa incât cei 972 de martori ai acuzării fată de cei 4 martori ai apărării au fost considerati o procedură corectă de „egalitate a armelor". Intre altele...

Poate vă aduceti aminte, judecătoarea Gabriela Bîrsan, fostă șefă de secție la ICCJ, a fost achitată definitiv in dosarul ce i-a fost deschis. M-am bucurat foarte mult atunci. Se incheiau șapte ani de calvar și de abuzuri. Prezența sa, în conducerea ICCJ, era incomodă. În plus, soțul său, profesorul Corneliu Bîrsan era judecătorul din partea României la CEDO. Anii 2011-2012 erau perioada în care dosare cu obiective politice, cum era si Dosarul „Trofeul calității" ajunseseră la ICCJ. Se modificaseră procedurile, codul penal și cel de procedură penală, avusese loc „mica reformă în justiție", fusese numită, de către Traian Băsescu, noua sefă a Curții. Totul era pregătit pentru condamnări. Trebuiau însă „neutralizați" unii judecători incomozi de la ICCJ (o voce puternică o reprezenta Gabriela Bîrsan) și trebuia schimbat judecătorul român de la CEDO, unde, inevitabil, plângerile în legătură cu abuzurile judiciare urmau să ajungă. Acestea au fost rațiunile prin care a pornit, la București, acțiunea penală împotriva Doamnei Bîrsan (percheziții, interceptări, etc.), la 6 octombrie 2011, urmată, la 17 noiembrie, de cererea de ridicare a imunității judecătorului Bîrsan, formulată de DNA, la Strasbourg. Era perioada în care Livia Stanciu „judeca" recursul în dosarul meu. În 2012, în vară, s-a dat verdictul. După câteva luni, am făcut plângere la CEDO. În octombrie 2013, a fost desemnat un nou judecător român la CEDO - Iulia Motoc (în cadrul acordului de coabitare Băsescu-Ponta) iar în noiembrie 2014 s-a dat decizia de inadmisibilitate la plângerea formulată de mine. Niciunul din motivele invocate de mine nu a fost acceptat. Inutil să vă spun că nu cred în coincidențe. Sper că atât profesorul Bîrsan, cât și judecătoarea Gabriela Bîrsan - pentru amândoi am un deosebit respect - să dea mai multe detalii despre ce s-a urmărit prin abuzurile ce au avut loc împotriva lor. Și cred că acum veți putea citi și înțelege mai bine decizia CEDO referitoare la plângerea mea și rațiunile pentru care Curtea a trebuit să-și schimbe chiar și jurisprudențe anterioare.

As vrea sa intelegeti si cum functionează „coridorul condamnărilor" in cazul dosarelor cu obiective politice - ministru al justitiei fanatizat (Monica Macovei), conducere Dna controlată sau influentată politic (Daniel Morar, Codruta Kovesi),conducerea ICCJ numita politic (Livia Stanciu, Ionut Matei) si conexiunile externe - la Bruxelles Catherine Day iar la CEDO Iulia Motoc.

Pare că mandatul Iuliei Motoc cuprindea, intre altele, cerinta respingerii unor plângeri „supărătoare" din România. Ea si-a inceputut mandatul cu respingerea primei mele plângeri si trebuia să inchidă si cea de-a doua plangere a mea inaintea de incheierea mandatului său la CEDO, in decembrie anul acesta.

Concluzia mea pentru cei care mai cred in povesti cu zâne, „statul de drept", „drepturile omului", „valori si principii europene", CEDO, sa nu-si mai irosească banii pe traduceri, taxe, corespondentă, avocati deoarece comandamentele politice guvernează si la Srasbourg.

Iată si câteva argumente privind recenta decizie de inadmisibilitate a plângerii mele in Dosarul Zambaccian:

OBSERVAȚII PUNCTUALE

1. Prezidarea completului de 5 judecători, după terminarea mandatului de vicepreședinte ÎCCJ Aida Popa, de președinta a Secției penale Jîjîie, apoi de vicepreședintele ÎCCJ nou numit Ionuț Matei, iar nu de vicepreședinta în funcție Cristina Tarcea

Conform legii în vigoare la acel moment, completurile de 5 judecători erau prezidate de președintele sau vicepreședintele ÎCCJ, iar numai în absența acestora de un președinte de secție.

Când a început judecarea cauzei, exista un singur post de vicepreședinte ÎCCJ, ocupat de Aida Popa, care a prezidat completul. Apoi legea s-a modificat și a prevăzut 2 posturi de vicepreședinte, fără să existe nicio condiționare privind specializarea acestora (civiliști ori penaliști). Într-una dintre funcții a fost numită Cristina Tarcea. Apoi mandatul de vicepreședinte al judecătoarei Aida Popa a încetat prin ajungerea la termen și pentru o perioadă scurtă mandatul a fost vacant.

Nemaifiind vicepreședintă a ÎCCJ, Aida Popa nu a mai prezidat completul de 5 în cauză. Președinta ÎCCJ Livia Stanciu prezida celălalt complet de 5, deci automat vicepreședinta Cristina Tarcea trebuia să prezideze completul de 5 în cauză. De altfel, ea a prezidat completul de 5 penal în alte cauze, inclusiv la adoptarea deciziei de recurs, nu doar la termene intermediare.

În cauză însă, deși exista vicepreședinte al ÎCCJ care prezida alte completuri de 5, iar legea nu conține nicio condiționare să fie penalist, a fost desemnată, manifest ilegal, să prezideze completul de 5 președinta Secției penale, deși legea permitea acest lucru numai în absența președintelui și vicepreședintelui ÎCCJ, ceea ce nu a fost cazul. Președinta Secției penale a prezidat foarte puține ședințe cu termene intermediare, lăsând apoi locul lui Ionuț Matei, proaspăt numit de Traian Băsescu, pe a doua funcție de vicepreședinte ÎCCJ.

Deși legea internă este foarte clară, neexistând absolut nicio condiționare privind specializarea ca judecător a vicepreședintelui (ceea ce, anterior modificării legii, nici nu era posibil, existând un singur post de vicepreședinte), iar președinția completului de 5 putând fi asigurată de un președinte de secție doar în lipsa președintelui și vicepreședintelui, Curtea Europeană, în mod incredibil, afirmă că este legitimă dorința ca președinția să fie asigurată de un judecător specializat, deci nu există nicio interpretare arbitrară a legii. Mai mult, tot Curtea Europeană, complet de necrezut, susține că vicepreședinta Tarcea a putut prezida (deși acest lucru contrazice ceea ce susținuse privind legitimitatea specializării), pentru a o înlocui pe președinta de secție dacă aceasta nu putea participa, ceea ce este manifest aberant, întrucât legea spune foarte clar că un președinte de secție înlocuiește un vicepreședinte ÎCCJ absent, iar nu invers.

Atât soluția instanței naționale, cât și soluția CEDO sunt absurde și arbitrare.

2. Minciuna Guvernului privind Cristina Tarcea

Guvernul a mințit în mod ordinar Curtea Europeană, susținând că vicepreședinta Cristina Tarcea nu a prezidat niciun complet de 5 judecători penal, fiind civilistă.

CEDO reține că informația dată de Guvern este falsă, dar refuză să sancționeze abuzul de drept procesual comis de Guvern, cu motivarea puerilă că fapta Guvernului nu a împiedicat CEDO să judece cauza.

Problema nu este imposibilitatea de judecare a cauzei, ci necesitatea sancționări relei credințe.

Pentru comparație, recent, CEDO a declarat inadmisibilă plângerea fostei judecătoare Camelia Bogdan pentru exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale. Pentru identitate de rațiune, nu doar abuzul de drept al reclamantului, ci și abuzul de drept al statului pârât trebuie sancționat.

3. Lipsa de imparțialitate a judecătorilor Ioana Bogdan și Ionuț Matei

Acești 2 judecători au făcut întâi parte din completul de judecată din cauza Trofeul calității, unde în hotărârea de condamnare se scrie, cu caracter general, de principiu, că domnul Adrian Năstase este personificarea corupției clasei politice din România. Afirmația, în mod manifest, nu se referea doar la respectivul dosar, ci era de maximă generalitate.

Ulterior, acești 2 judecători au făcut parte din completul de 5 care a judecat în recurs cauza Zambaccian.

Absolut halucinant pentru orice om de minimă bună-credință, CEDO afirmă că „dubiile domnului Adrian Năstase privind lipsa lor de imparțialitate" în judecarea celui de-al doilea dosar, ca urmare a afirmației categorice și care nu se limita la primul dosar conținute în prima hotărâre de condamnare, nu sunt justificate!

4. Caracterul echitabil al condamnării direct în recurs (după achitare) cu nerespectarea principiului nemijlocirii administrări probelor esențiale în condamnare

Ignorând complet propria jurisprudență constantă, CEDO nu a văzut nicio problemă că, pentru o infracțiune, prima instanță, care a audiat direct martorii, a dispus achitarea, iar instanța de recurs, care nu i-a audiat direct pe unii dintre ei, deci nu le-a putut verifica credibilitatea, dar s-a întemeiat pe declarațiilor în formă scrisă pentru condamnare, a dispus condamnarea! Raportat la jurisprudența clară a CEDO, este fără comentarii!

Mai grav, judecătorul Ionuț Matei, care a prezidat la final completul de 5, decizând condamnarea, nu a participat deloc la administrarea acelor probe care au fost readministrate în recurs (unele declarații de martor și declarațiile inculpaților), dar CEDO nu vede absolut nicio problemă, pe motivul că aceste probe au fost percepute direct de ceilalți 4 judecători! Totuși, este vorba de completul de 5 judecători, iar nu de completul de 4 judecători, deci unul dintre judecători, chiar președintele completului, a condamnat fără să perceapă direct nicio probă! Raportat la jurisprudența clară a CEDO, actuala decizie CEDO este halucinantă.

Adrian Năstase