Nu te teme, Babasha!
Postat la: 17.06.2024 09:21 | Scris de: ZIUA NEWS
La sfârșitul săptămânii trecute, cântăreții de rock alternativ Coldplay au umplut de două ori Arena Națională. Chris Martin, liderul trupei britanice, a avut inițiativa de a-l invita să cânte în deschidere pe manelistul Babasha.
Dacă în prima seară, publicul l-a huiduit copios pe tânărul cântăreț din Bacău, în a doua s-a calmat, semn de maturitate sau de lipsă de spirit de turmă?
„În mai puțin de două minute, s-a huiduit încet, apoi lung, profund, temeinic. Nu tot stadionul; au fost și aplauze timide, dar apoi huiduielile s-au amplificat. Nu au mai fost doar proteste, ci o revărsare de ură apăsată."
Dacă există o constantă a zilelor de azi este haterismul. Trăim cele mai negre vremuri, de parcă ne-am fi întors în Evul Mediu întunecat.
S-a gândit oare cineva ce emoții a avut tânărul de 22 de ani, când a urcat pe scenă și a cântat în fața a 50.000 de spectatori? Știa corul de hateri că Babasha studiază la Conservatorul din București? Nu îi este nimănui ușor să treacă peste o așa emoție. Și-a dat examenul maturității. Publicul nu i-a conferit nota de trecere? Dar nu din publicitate știm că și reclama negativă tot publicitate e? De fapt, succesul se contabilizează de vreo sută de ani prin topuri muzicale, nu prin teste de culoare a pielii.
Prezent la o petrecere în orașul meu natal, l-am întrebat pe redactorul muzical al Radio Timișoara cum se explică evenimentul. Incompatibilitate, de trei ori incompatibilitate. Mi-a răspuns acesta. Voiam mai multe argumente. Dar n-a fost să fie.
Liberul arbitru nu ne impune să huiduim ce nu ne place. Ci să fim mai înțelegători. Ascultând cu atenție strofele puse pe partitură muzicală de Babasha, nu mi s-au părut ofensatoare pentru urechiușele fițoșilor. Și atunci de unde așa o revărsare de ură?
Dacă tot ne-am dus o sută de mii de români să-l ascultăm pe Chris Martin, puteam măcar să fim politicoși cu voința sa. El a decis să dea o șansă unui solist minoritar.
Pe culoarele vieții, nu mai încăpem unul de celălalt. Ne înjurăm, ne huiduim, ne disprețuim - ca o consecință a unui ev turbat. Starea de nervozitate este impusă de cei care vor controlul total al planetei. Ne-am pierdut umanitatea pentru că așa ni s-a impus, perfid, arbitrar și mefistofelic.
Intoleranța a devenit o constantă a vieții de zi cu zi. Țipăm, ne sărim din pepeni, înjurăm și apoi ne întrebăm de ce am fost atât de nervoși.
Dacă nu ne place stilul de muzică al lui Babasha, nu ascultăm. Ne punem dopuri în urechi. Dar chestiunea asta cu manelismul e subcultură ar trebui dezbătută pe larg, nu doar în spațiul strâmt al unui editorial. Dacă manelele n-ar fi fost cântate de țigani, mai erau subcultură? Care e unitatea de măsură a muzicii culte și granița față de subcultură?
Fotbaliștii italieni de la Inter Milano au sărbătorit la vestiare câștigarea titlului de campioană pe melodia „Made în România", cântată de manelistul Ionuț Cercel. Dacă n-ar fi avut valențe muzicale și n-ar fi fost ascultată de mai multe ori, ar mai fi fost oda bucuriei din finalul de campionat?
Ce dacă el cântă o altă muzică, diferită de cea pe care o ascultăm noi? Trebuie să-l huiduim?
Stadionul își are logica sa, în bătăliile dintre galerii. Dar muzica? Ce aveți, fraților, cu interpreții manelelor?
Nu suntem, totuși, de acord cu afirmațiile lui Babasha că manifestarea de ură s-a datorat rasismului. Românii pot fi acuzați de orice, dar de rasism nu.
Manifestările publice au devenit prilej de heităreală, fiindcă nu ne mai suportăm unii cu alții. În societate, nu mai există mediere, calea compromisului, îngăduință. Incompatibilitate? Și pentru asta huiduim?
De abia după episodul de prost gust, Babasha a fost căutat pe internet. Așa românii au descoperit de ce Chris Martin l-a invitat alături de ei pe scenă. E un tânăr în vogă. Are videoclipuri de peste 5 milioane audiență. Piesa sa „Păi Naa," pe care a cântat-o miercuri și joi alături de Chris Martin, solistul Coldplay, a strâns aproape 9 milioane de viziualizări pe Youtube, în mai puțin de două săptămâni de la lansare și este încă pe primul loc în trendingul din România, poziție pe care o ocupa chiar și înainte de concertul din București.
Huiduielile i-au dat aripi. Nu l-au înmormântat. La doar două zile după evenimentul nefericit de pe scena din București, tânărul a fost inclus pe lista de artiști de la Beach, Please, cel mai mare festival de trap din România. Anunțul publicat pe Instagram a strâns peste 115.000 de reacții și 1.400 de comentarii în mai puțin de cinci ore.
Ura nu te doboară. Îți dă aripi. Totul este să cutezi și să depășești faza micimii umane.
Ecleziastul zicea că există un timp al construcției și un timp al dărâmării. Suntem în plin proces distructiv pentru că - nu-i așa? - Divide et impera.
"Ooo, ooo, îmi plac prea mult ochii tăi,
Ooo, ooo, ce să mă mai fac cu ei?
Ooo, ooo, cred că bag la amanet
Să merg să îți iau bilet,
Te duc undeva secret
Păi na, pai na Nu te lasă mama ta
Să umbli cu Babasha
Că te ia de lângă ea
Păi na, păi na, păi na,
Are dulce vrăjeală,
Îl ajută și pielea, Poate îți fură inima..."
Versuri cântate de Babasha pe Arena Națională.
Marius Ghilezan