Nu sunt antivaccinist. Dar sunt discriminat. Cine plătește?

Postat la: 03.12.2021 11:26 | Scris de: ZIUA NEWS

Nu sunt antivaccinist. Dar sunt discriminat. Cine plătește?

În acest weekend trebuia să fiu prezent la Istanbul la Congresul Uniunii Europene de Judo, lucru pentru care mi-am făcut toate preparativele de călătorie, inclusiv testul aferent (al cincilea în două săptămâni).

Interesându-mă aseară în detaliu despre călătoria pe care aș fi început-o în această dimineață, am aflat că în cazul meu de nevaccinat, și pentru că Turcia se află în scenariu roșu, la retur voi fi obligat oricum la o carantină de 14 zile, lucru pe care nu mi-l permit. Cei vaccinați sau trecuți prin boală au parte de un tratament diferit, fără carantină. Eu înțeleg să mă carantinez doar dac-aș fi bolnav, iar în condițiile în care s-a demonstrat că boala e transmisă la fel și de vaccinați și de nevaccinați, e limpede că aici are loc o discriminare evidentă.

Pagubele în cazul meu sunt legate de cheltuielile de călătorie, de neajunsurile pricinuite de anularea unor discuții/negocieri, dar e limpede că sunt destule alte cazuri cărora aceste discriminări le pricinuiesc necazuri mari.

Să fie limpede: dacă acest așa-zis vaccin ar fi acționat corespunzător, împiedicând îmbolnăvirea dar și transmiterea bolii, m-aș fi vaccinat, și-aș fi făcut-o mai ales din responsabilitate socială, spre a nu fi în postura de a-i infecta pe alții în cazul nefericit al îmbolnăvirii. Suntem însă în fața situației în care, producătorii nerăspunzând pentru posibilele efecte adverse ale vaccinului, singurul paliativ ce rămâne este cel al "trecerii mai ușoare prin boală", cu care ne tot intoxică Propaganda. Ori acest lucru nu are componentă de responsabilitate socială, este strict decizia fiecăruia dacă acceptă riscul îmbolnăvirii și al imunizării naturale ulterioare.

Dacă stăm și judecăm clar și corect, mai ales în fața unor situații concrete ca cea pe care v-am expus-o, discriminarea pe motiv de vaccinare este evidentă, produce pagube celor ce gândesc rațional, iar segregarea apare clar, fiind implementată exact de autoritățile ce-ar trebui să ne protejeze fix în asemenea cazuri.

Cozmin Gușă