Nu mi-a plăcut niciodată să intru la IKEA. De azi nu mai îmi place nici să ies!

Am cumpărat cu Rî niște lucruri banale, dar necesare, și ne-am dus la casă. Cum la casa cu casier era coadă, am mers, civilizat, la casa de self-scan, unde nu era nimeni.

De fapt era cineva: o angajată simpatică de la IKEA. Ne-am dus să scanăm lucrurile cu scannerul, dar angajata ne-a oprit. „Scanați-le cu aplicația", a zis. Aveam aplicația, am deschis-o, am zis „Și acum?". Angajata simpatică mi-a arătat un buton, am dat click pe el, s-a deschis un scanner și hai, Alex, scanează.

Doar că e greu să scanezi chestii voluminoase atunci când într-o mână ții telefonul și cu mâna cealaltă învârți chestia voluminoasă căutând un cod. Care cod adeseori oricum nu poate fi scanat, așa că trebuie să îl scrii de mână în aplicație. Nu e doar greu, e de-a dreptul stupid, de fapt. Când am încheiat să scanez alea și eram oricum puțin furios, angajata simpatică mi-a arătat cum să scanez acum telefonul cu un scanner și apoi să scanez un cod din aplicație tot cu scannerul și apoi să plătesc cu telefonul și gata, iată, am terminat!

În timp ce eu mă chinuiam să fac operațiunile astea complicate, Rî a întrebat-o pe angajata simpatică de ce a devenit totul atât de complicat, și angajata simpatică i-a explicat că de fapt acum totul e mai simplu, că poți să scanezi produsele chiar la raft, înainte să le bagi în cărucior, și nu-i mai simplu și ușor așa, iar la final doar să plătești?

Nu, nu e. Bănuiesc că angajata simpatică a făcut un training și probabil că a întrebat și ea de ce s-a complicat procedura și trainerul i-a zis că dimpotrivă, nu e mai complicată, e mai simplă, dar hai să fim serioși. Trăim în capitalism, și într-un magazin nimic nu se întâmplă pentru că cineva vrea să le facă clienților viața mai ușoară, ci pentru că vrea să le ia mai mulți bani. Dacă există acum opțiunea să scanezi un produs înainte să-l bagi în coș, ea există pentru că cineva a descoperit că odată pus lucrul în coș, e mai probabil să fie cumpărat dacă l-ai scanat deja; nu mai ai opțiunea să ajungi la casă, să zici „stai, de ce naiba mi-aș lua o stropitoare haioasă?", s-o scoți din coș și s-o pui într-un stand cu prosoape de mână. Sau de fapt opțiunea există, dar a devenit mult mai complicată.

Mă rog, și după aia un băiat, și el angajat IKEA, m-a certat că de ce arunc șervețelele de la hot dogi în gaura greșită a gunoiului, și n-am mai stat să mă cert cu el despre găurile gunoiului, ci am plecat către casă lăsându-l pe băiat să bombăne în urma mea. Măcar când am ajuns pe Titulescu m-am mai îmbunat, că am văzut doi băieți mergând pe trotuar, unul era costumat în Isus, celălalt în miel, și Isus ducea în brațe o pungă mare de la Mec.

Alex Tocilescu