Între Irlanda de Nord și Carta Atlanticului, Biden cu ochii la Geneva

Și a început mult așteptatul turneu diplomatic al președintelui Joe Biden. Prima etapă a avut loc prin vizita lui Biden, la o baza militară americană din UK. Practic nu s-a văzut prima dată cu conducerea țării gazdă ci s-a dus, ca într-o țară ocupată, la militarii lui.

Apoi o imagine care a lăsat lumea mască. Biden și Johnson au semnat o nouă Cartă Atlantică privind comerțul, apărarea, combaterea schimbărilor climatice (care va fi noua ideologie a sărăciei multilaterale impuse nouă tuturor de către principalii actori ai progresismului) și confirmarea unui nou model de alianță defensivă comună. Toate acestea au loc pentru a acoperii dezastrul absolut creat de pandemia covid din ultimii doi ani în UK și desigur înceata redresare a democrației americane, aflată sub un atac fără precedent.

Analiștii nu prea au înțeles ce înseamnă aceasta cartă, o dublare a celebrei carte semnate de Churchill si Roosevelt în 1941, în plin conflict mondial. Nimeni nu a prea a văzut, în afară de tot felul de fraze ideologice de tip neo-marxist, care este rolul acestui document. Dacă în 1941, semnarea cartei de către Churchill era încununarea eforturilor sale de a atrage SUA în războiul cu Germania nazistă, întrebarea care se pune astăzi este în ce nou război dorește Johnson să atragă SUA și împotriva cui. Răspunsul îl știe toată lumea, este vorba despre o noua alianță împotriva Chinei.

Pentru profileri, cei doi, Biden și Johnson formează un cuplu trans atlantic ciudat. Americanul este produsul fundamental al statului birocratic american. Acum 50 de ani era liberal conservator, acum, ca președinte este și comunist și progresist, este și de dreapta sau de stânga atunci când se referă la interesele militariste ale SUA, este și globalist atunci când promovează direct cumpărăturile de armament american de către tot felul de mici națiuni satelite. Este orice, numai lui să îi fie bine.

Mini Trump britanic este un cunoscut excentric. S-a căsătorit acum două săptămâni, pe furiș, cu nevasta închiriind rochia de mireasă. Britanicul, ca nu cumva, să fie eclipsat de cuplul Biden, și-a tras repede nevastă. A treia după calculele oficiale. Bărbat adevărat când vine vorba de stabilitatea familiei, a căsniciei, a responsabilităților de soț și de bărbat, Boris încearcă, prin toate căile să fie și britanic, și scoțian, și irlandez, și american, și chinez din Hong Kong și marțian de pe Jupiter, doar doar va găsi calea refacerii vechii puteri imperial britanice. Măcar celei economice, dacă nu și celei politice. Mai ales, Johnson al nostru dorește un nou raport de forță motivant cu Franța după ce Macron a otrăvit efectiv negocierile Brexit cu impunerea unei soluții privind Irlanda de Nord care, pusă în aplicarea, pulverizează economic întregul său regat. Deci, nimic despre valorile democrației universal, ale uminității și păcii pe pământ. Doar lui să îi fie bine.

Deci la Cornwall, ducat regal, căci este domeniul istoric al prințului Charles și al sotiei sale Camilla, lângă Golful Carbis , din sud-vestul Angliei, înainte de summit-ul G-7 cu alți lideri mondiali, cei doi au produs un spectacol complet. Biden a venit setat să nu dea nimic Regatului Unit. Aflat alături de președintele său, consilierul de securitate națională Sullivan a dat o declarație extrem de clară, că SUA nu vor permite ruperea acordului din Vinerea Mare, care, acum decenii, a permis pacea din Irlanda de Nord. „Președintele Biden a fost clar în legătură cu credința sa solidă în Acordul din Vinerea Mare ca fundament pentru coexistența pașnică în Irlanda de Nord", a declarat Sullivan reporterilor aflați în Air Force One . „Orice măsuri care o pun în pericol sau o subminează nu vor fi binevenite de Statele Unite". Scurt și cuprinzător, tocmai ca Johnson să nu își facă vre-o iluzie.

Pentru guvernul britanic tocmai o rescriere a acelui acord permite împlinirea totală a Brexitului. Altfel, după dezastrul negociat de Theresa May, cea care a provocat cele mai mari daune procesului de suveranitate britanic prin acceptarea propunerii francezului Michel Barnier, care fix dizolvarea puterii britanice a urmărit, Johnson a incercat să îl facă întâi pe Trump să puna presiune pe Franța. Trump nu avea capacitatea și nici cultura de a înțelege aceste nuanțe, ca atare nu l-a interesat problema, iar Biden, ai cărui bunici au fost irlandezi a impus regula de fier a păcii din Vinerea Mare, distrugând practic proiectul lui Johnson. În conditiile impuse de SUA, Londra acum se va vedea obligată să negocieze cu Bruxelles tocmai linia de graniță care este în interiorul țării și nu cum susțin europenii, în exteriorul ei. Ca atare Johnson nu are nici un fel de soluție reală de a se lupta cu Uniunea Europeană. Exact ca în 1941, când prin carta atlantică Churchill a crezut că își salvează imperiul, când de fapt l-a pierdut pe mână americană, așa și acum Johnson pierde pariul refacerii puterii britanice în fața unei Europe unite. Tot pe mână americană.

Cine a urmărit atent poza de grup de la G7 va observa că Macron, destabilizat de revolta socială permanentă din interiorul țării sale, a stat tot timpul în siajul lui Biden, existând momente în care britanicul și francezul s-au ignorant. Merkel s-a așezat cuminte la locul său, gesturile sale fiind clare. Pare să spună: "băieți eu plec în curând, așa că problemele sunt ale voastre".

Un președinte american în mod clar obosit și în pierdere de viteză, un prim ministru britanic care este umbra celor de odinioară, un francez prea exuberant pentru a nu se citi lingușeala în locul puterii adevărate. O birocrație vorace și acaparatoare europeană invitate pe picior de egalitate, o cancelară germană pe picior de plecare. Ceva la Cornwall nu a prins. Peste toți cei prezenți acolo a tronat ca piază rea, negocierea de la Geneva cu Rusia. Căci avertismentele transmise Chinei și Rusiei, înainte de G7 și NATO, vin să deschidă un dialog care nu poate fi asigurat de doar șapte prinți obosiți de pandemie și înfrânți, fiecare dintre ei, acasă.

Biden venea de la eșecul negocierilor cu republicanii, care i-au refuzat planul de relansare economică. Fauci, acest guru american al pandemiei nu poate explica de ce banii SUA au subvenționat laboratorul din Wuhan, care devine iată, prin mijlocirea teoriilor conspiraționiste, centrul de unde s-a diseminat, din greșeală, virusul. Mai mult, inflația a lovit cumplit economia americană, cifrele fiind cele mai mari în ultimii 15 ani.

Johnson este efectiv gluma de noapte bună a britanicilor. Aroganța sa, imposibilitatea sa corporală de a fi măcar ordonat în gesturile personale (când merge ai impresia că-ți dă palme la propriu, atît de dezordonat este), capacitatea sa de vorbi de britannia imperială când amărâții de pescari francezi se bat la egal cu ditamai pescadoarele engleze, cu o soție care numai acum 4 luni îl acuza de violență domestică, toate produc o imagine greu de luat în serios.

Iar limbajul comunicatelor a fost suma tuturor ipocriziilor. Vorbind reporterilor Biden a spus că a avut o „întâlnire foarte productivă" cu Johnson. Mai mult a spus că au discutat obiective „ambițioase" privind schimbările climatice. Președintele SUA a adăugat că au vorbit despre „sacrificiile comune" făcute, de ambele țări, în Afganistan. Atunci când nu ai ce vorbi cu adevărat îți amintești de faptele de arme din tinerețe sau definești discuțiile cu nevasta ca fiind productive. De fapt Biden nu a cedat nimic iar Johnson a jucat teatru pentru a nu pierde fața, nici în regat dar mai ales să demonstreze el ca regele nu este gol în raport cu Europa. Urmează vinul dat de regină și poze în palatul atât de râvnit al monarhiei britanice. Soațele și-au luat bijuteriile de families au dacă nu au avut, au împrumutat pe furiș cum făcea altădată Nancy Reagan, iar frau Merkel se va prezenta în celebrii săi pantaloni privind cu religioasă dezaprobare pantofii cu toc înalt al acestora. UK nu se dezminte niciodată când vine vorba de fast imperial. G7 din acest an va fi declarat o victorie epocală, moment istoric, nici mai mult nici mai puțin o adevărată revenire la timpurile de aur.

De fapt este o ridicolă poveste despre ambiții și America is back! atunci când de fapt la Geneva SUA se vor întâlni cu un adversar capabil să le oblige la compromisuri. Mai mult, numai acum zile, China a votat o lege cu caracter constitutional care va replica simetric și fidel oricărei sancțiuni economice sau politice pe care membrii G7 sau NATO le-au impus sau le vor impune. Numai pace și armonie nu va fi!

Complexul mosaic de probleme pe care nici Obama, nici Trump nu au reușit să îi găsească măcar un numitor comun, va exploda pe fondul unei grave deteriorări a democrației americane sub Biden. Căci dacă ceva este clar și devine vizibil pe zi ce trece este că mult clamata și exportata democrație americană, mult inventatul vis american se deteriorează. Atacurile la adresa democrației din SUA, instabilitatea politică fundamentală care pare a se instala la nivel național, ineficiența deja cunoscută a mesajelor de tip "să ne schimbăm sexul și totul va fi bine", sunt semnale de profundă inadecvare la problemele moderne ale lumii. Mai mult, că sunt loviturile vitriolice provenite din imensul rezervor de votanți ai lui Trump sau din parte unei gălăgioase, dar perfect organizate mișcări neomarxiste americane, amenințările la adresa stabilității democrației americane sunt reale și evidente. Iar dacă istoria ne-a învățat ceva este că indiferend dacă pe 14 Iulie un rege francez scria că nu s-a intâmplat nimic, lumea a cunoscut o revolutie franceză genocidară. Indiferend dacă la G7 sau NATO pozele vor arăta leaderii ca fiind siguri pe ei, cel puțin în SUA situația internă este extrem de fragilă. Căci de Europa nu mai vorbim.

G7 2021 a fost imaginea nefardată a unei imobilități generaționale și ideatice. Probabil ca summit-ul NATO va fi la fel. În marja lor, desigur întâlnirile separate ale lui Biden și Macron, fiecare cu planul lui, cu Erdogan al Turciei, ne propun o altă versiune a evenimentelor decat cea a comunicatelor care vor apărea.

La Geneva vom vedea cum actorul principal al acestei poze va discuta aplicat cu Rusia. Ucraina a fost ultimul exemplu al imposibilității materiale ale SUA de a se opune unor democrații iliberale. Cazul Belarus, introdus special pentru a abate atenția de la Ucraina și ultima mutare de soldați americani în Grecia demonstrează că sateliții mici americani din Marea Neagră nu există în marile schisme care au loc sub ochii noștri. Polonia și Ungaria rămân democrații iliberale consolidate, iar micile autocrații lingvistice din zona Baltică nici măcar nu mai ascund lipsa lor de apetență pentru liberalismul mult clamat de către sponsorii lor din umbra. După pivotul asiatic care a sacrificat interesele europene, leaderii europeni nu mai cred în SUA. Nici nu mai au cum, mai ales dacă analizăm politica de satelizare a Europei produsă de administrația Obama, al cărui adjunct a fost Biden. SUA au vândut armament în valoarea de miliarde de dolari sateliților est europeni, nefiind în stare să răspundă clar dacă le vor salva de o eventuală mânie a Moscovei. Acest fals sentiment de securitate s-a construit cu banii națiunilor sărace din bazinul Mării Negre, Baltice sau Adriatice, fără a obține cu adevărat o adeziune naturală a acestora la valorile democrației. Societățile est europene nu au primit la schimb democrație și economie de piață echitabilă, ci o lume falsă, plină de demoni ai distrugerii și tot felul de proiecte politice fluide ideologic. Cel mai mare număr de democrații iliberale, sau autocrații lingivstice și religioase se află exact în spațiul estic. Am asistat doar la o permanenta fluidizare a opțiunilor geo-politice ale marilor actori, o imperializare a procesului de satelizare a celorlați în favoarea puterilor originare și o monarhizare a poncifelor false și ne-educate ale unora, cărora, fără poliția gândirii care să îi impună global, nu le-am fi dat nici locul de parcare la supermarket.

Iar ca finalul să fie apoteotic, presa americană are o singură concluzie. Deși Carta Atlanticului reprezintă ultimul capitol din „relația specială" dintre Washington și Londra, guvernul britanic a spus săptămâna aceasta că lui Johnson nu-i place acest termen. Un asistent politic al său a declarat pentru The Atlantic că prim-ministrul britanic a crezut că fraza pare nevoiașă. Adică nu exprimă nimic. Nici prezent și nici viitor.

H.D. Hartmann