Nefericitul Barna a dat tare cu papagalul!
Postat la: 23.04.2021 13:38 | Scris de: ZIUA NEWS
Dan Barna s-a dat in stambă la televizor - nefericitul! - și are pretenția să credem ce zice. Mai bine nu, dragii mei. A împrumutat rolul de propagandist și a dat tare cu papagalul.
Ce vrea să ne convingă este că nu USR-PLUS a inceput scandalul, ci liberalii. E fals! Vlad Voiculescu a făcut o multime de greseli, a atacat repetat membri ai guvernului din care făcea parte. Cit putea să țina comedia cu VV in rolul lui Maverick? A tras de ață pînă s-a rupt. Moment in care Barna &Co au sărit ca arși! A fost oare o manevră USR-PLUS să discrediteze guvernul? Sau ce-a fost asta?
Chestiunea este simplă - lui Barna ii trebuie acum un vinovat pentru situația creată. Și l-a găsit. Vinovatul este - fireste - celallt, adică PNL partidul atit de detestat de usersti. Cițu - e un zombie politic, nu!? Mai e si Orban prin preajmă cu păcatele lui. Ce zice Barna, citez: "A fost o situație pe care nu mi-am dorit-o, nu noi am generat-o. Noi am fost mereu în situația de a reacționa în această criză. Alternativa care ar fi fost, să plecăm acasă supărați. Am găsit o variantă prin care să mergem mai departe. Coaliția este singura care poate trece România prin criză."
Tare, nu!? Ca adaos la toata mascarada, Barna își atribuie cu modestie meritul de a fi rezolvat criza declansata de liberali, de Cițu mai ales cpruia de alfel i-a retras increderea. Vrea să ne spuna că USR-PLUS a rezovat de unul singur criza. Prin ințelepciune, simț de răspundere, toleranță și realism. Spre deosebire de liberali care -se stie - sunt niste iresponsabili, incapabili, ahtiați de putere, etc.!
Cît ne crede de proști acest Barna!?... Mic politician de provincie foarte-foarte-foarte ambițios și manipulativ. Ii cer sa-si caute scrupulele prin buzunarele nădragilor. Poate le găseste în batistuță. Ce ușurare ar fi!
Stelian Tănase