Ne întoarcem în Evul Mediu!

Trăiesc cu senzația că mă aflu într-un tren al timpului pierdut, care trece dintr-un tunel în altul, are o frecvență bună în mers, nici un minut întârziere, dar nu mai iese la lumină! Și încă ceva. E înțesat cu saci, peste tot!

Astăzi o pană de oxigen a produs o nouă tragedie! Trei pacienți au murit sufocați și alți cinci transferați. Ar fi bine de știut dacă noi, ca națiune, vom mai ieși vreodată la lumină, după spectacolul grotesc care se derulează, în aceste zile, în România...

Când eram puștan și călătoream cu trenul la Galați, lipsa beculețului din compartiment genera o adevărată stare de isterie printre călătorii slabi de înger în fața tunelului de la Barboși! Chiar și ziua în amiaza mare! Sau, cum să zic, chiar mai mult, ziua în amiaza mare! Când intram în tunel, se lăsa o liniște care te sufocă exact cât ți-ar fi ținut cineva o batistă parfumată la nas...

Mă refer, pe scurt, la lumina minții. Este atâta beznă în mințile unora, că nu te poți orienta nici măcar după o umbră casnică... Întreb controlorul. S-a întâmplat ceva cu direcția? Parcă nici frânele nu mai țin cum țineau! Atenție, am intrat într-un nou tunel! E cel mai lung tunel? Nu, cel mai lung tunel este tunelul timpului...

Suntem în locul de unde simbolic începe noaptea polară în România... Cum așa? Doar ce scurtaseră noaptea ăștia de la Guvern! Care Guvern? Ăla de ortopedie? Ăla care trimite noaptea, la mânie, bolnavii acasă sau unde or nimeri ei cu perfuzia legată de gât! Imagini apocaliptice cu bătrâni evacuați în forță, la miezul nopții, dintr-un spital din București!

De ce așa? Până la Evul Mediu, mă întreb dacă nu cumva, dintr-o eroare de pilotaj, au năvălit peste noi câțiva imperialiști tradiționali interesați de o afacere la pachet... Am auzit că, la noi, sunt și unii medici teribiliști, care se visează urmașii lui Mengele! Au făcut ceva progrese... De pildă, în China. În urma colaborării tradiționale cu firme specializate în transportul cadavrelor cu geamantanul! Inclusiv carmangerii! I-am dat gata și pe chinezi, sacul de plastic dovedind-se a fi mult mai eficient!

Aici se operează cu alte valori și mai puțin cu morala... Avem însă o mare problemă... Ne confruntăm cu o criză acută de saci de plastic cu care cărăm morții la cimitir... De când știu că un sac cu mânere este echivalent cu un sicriu, am început să mă tem de saci! Ăia menajeri... Când îi aud foșnind, știu că moartea este pe aproape... Dau și un titlu de roman. "Moartea se plimbă în saci". Avem morți dezbrăcați, preambalați, ambalați, totul la pungă... Dispunem de cimitire portabile. Urmează ca fiecare cetățean al patriei să fie dotat cu o săpăligă, un borcănel cu tămâie și un blat de colivă...

Ce înseamnă asta? Înseamnă că inaugurăm sistemul de autoînmormântare, premieră absolut mondială. Pentru cei care circulă des prin țară cu trenul, propun înființarea, după modelul vechi, a birourilor de bagaje pierdute. Aflu abia acum că trenul cu saci merge în Evul Mediu!

Ne întoarcem în Evul Mediu! Fac apel la Dumitru Moinescu, specialistul nostru în Evul Mediu... Vreau să profit de întuneric și să pun deoparte câteva imagini din România, înainte sa devină țara morților preambalați și fără de religie... Ce soartă! Ce ți-e scris... De ce îți este frică... Nu mai există nici un loc sigur!

Vorbim în deșert. Nu este o figură de stil, ci realitatea înconjurătoare... Sunt încă în tren. Este trenul vieții mele. Singur în compartiment. Mă uit în jurul meu și mă minunez... Absurdul e la el acasă!

În anii tinereții mele, morții erau duși la groapă cu fanfară. Acum, nici artiștii nu mai beneficiază de onoruri! În țara mea, morții sunt păziți de Poliție! Nu cumva să se întoarcă vreunul acasă!

Lucian Cristea