Ne merităm soarta - Cazul Malaxa
Postat la: 04.10.2021 12:21 | Scris de: ZIUA NEWS
În anul 1941, inspecția Băncii Naționale a României (BNR) a făcut un control la S.C. Malaxa, având ca obiectiv identificarea cauzelor acumulării de credite nerambursate băncii centrale. Echipa de control a constatat următoarele:
Structura pasivului bilanțier, la finele anului 1940, arăta că întreprinderea dispune de capitaluri în proporție de 29% și credite de 71% → raport datorii pe capitaluri de 2,4. La aceeași dată, datoriile către BNR însumau 2,9 mld. lei, respectiv 84% din întreaga finanțare din împrumuturi de la diverși creditori.
Datoriile firmelor lui Malaxa beneficiau de un regim special de rambursare, respectiv se achitau către BNR numai în măsura în care statul român, prin Ministerul Apărării Naționale (MAN) și CFR achitau către Malaxa mărfurile livrate de acesta.
În cazul în care statul român nu-și plătea angajamentele contractuale, creditele de la BNR se prelungeau automat. Se cunoaște lipsa de transparență și mecanismul imoral și ilegal prin care Malaxa primea comenzile de la stat, respectiv: la serile de poker petrecute în compania Regelui Carol al II-lea și, după caz, a Elenei Lupescu, a lui Max Auschnitt, a lui Ernest Urdăreanu (șeful administrației regale). Malaxa, în schimbul pierderii unor sume importante la poker și al altor favoruri bănești, primea de la acesta comenzi către MAN și CFR, controlorii constatând că structura clientelei firmei era alcătuită în proporție de 98% de statul român, din care 66% MAN pentru comenzi de armament și 32% CFR pentru locomotive, automotoare etc. Numai 2% din clientelă era reprezentată de particulari.
Prin compararea costurilor de producție cu valoarea facturată, rezultă că Malaxa suprafactura producția, astfel: la locomotive de 2,4 ori, la automotoare și remorci de 3 ori, la arcuri de 11 ori, la frâne de 9 ori, la armament de 9 ori. Totodată, organele de inspecție au identificat că societatea lui Malaxa avea, în august 1940, disponibilități în valută depuse la Chase National Bank din New York sumele de: 1,44 mil. dolari, 300 mii mărci, 26 mii lire sterline. De asemenea, societatea avea numeroase acțiuni și obligațiuni la diferite societăți în valoare de 900 mii lei, cu toate acestea, unitatea nerambursând creditele datorate BNR.
Inspectorii bancari au mai constatat că societatea Malaxa conduce o dublă contabilitate, multe dintre operațiunile firmei fiind mascate prin înregistrări contabile nereale, ceea ce nu permitea identificarea adevăratelor tranzacții efectuate de firmă. Inspectorii arată că funcționarii Malaxa au exercitat o vădită și persistentă împiedicare a executării controlului, nefurnizând informațiile solicitate de inspector, îndeosebi privind costurile și veniturile.
Ținând cont de deficiențele constatate, echipa de control propune: Cedarea de către Malaxa a devizelor pe care le are în străinătate către BNR, aceasta plătind contravaloarea în lei. În eventualele noi acordări de credite de către BNR să nu se mai aprobe clauza de prelungire automată a împrumuturilor și să se asigure acoperiri reale. Să se continue cercetările pentru a se stabili mijloacele prin care s-au construit Fabrica din Tohanul Vechi, precum și Fabrica de Tuburi și Oțelării București, iar dacă se dovedește că acestea au fost construite prin beneficii realizate prin suprafacturarea comenzilor către stat să se pună problema etatizării lor.
La jumătatea anului 1947, societatea Malaxa avea datorii la Banca Națională de 47 mld lei, pe care se angaja să le achite până la începutul anului 1950. Naționalizarea fabricii la 11 iunie 1948 a condus la anularea acestora. Ulterior, după anul 1989, în baza legislației aprobate în anul 2006 privind restitutio in integrum, rudele lui Nicolae Malaxa au solicitat și primit de la statul român, în septembrie 2006, despăgubiri în sumă de 310 mil. dolari (ZF, 8 septembrie 2011).
NB: Nu credeti că era normal ca eu să pierd alegerile in 2004 si Băsescu să le câstige? Dragi rezisti, astept, in continuare, intrebări in legătura cu Mătusa Tamara...
Adrian Nastase