În Niger este în derulare o lovitură de stat

Postat la: 31.07.2023 19:04 | Scris de: ZIUA NEWS

În Niger este în derulare o lovitură de stat

Franța deține în Niger mine de uraniu esențiale pentru industria sa nucleară. Este și motivul pentru care a plasat acolo o bază militară, cică pentru protecția Nigerului.

Macron a condamnat lovitura de stat din Niger. Evident, establishmentul anterior, tocmai înlăturat de la putere, era bine uns ca să fie bine și la iarnă imunitate și "merită" susținere franceză...

Actuala putere e imprevizibilă, nu pare să vrea să respecte "angajamentele" anterioare fată de metropolă. Pare să vrea, dimpotrivă, să renunțe la statutul de colonie.

Oamenii sunt în stradă și ard steaguri franceze. A apărut ideea naționalizării uraniului, a gazului, a petrolului, a aurului și a diamantelor. Da, Niger are toate astea, dar le-au luat Franța & alte state. Mai nou, prada a atras atenția și Chinei, și Rusiei.

Așa că Macron a declarat că, dacă cetățenii și afacerile franceze din Niger vor fi amenințate, va reacționa militar.

Cum să scapi din mână o colonie cu atât de multe resurse și cu oameni atât de săraci și flămânzi încât și-ar vinde sufletul, tinerețea și copiii pentru un blid de mâncare pentru ceilalți 12 copii/familie?

Notă: a nu se confunda nici Nigeria cu Niger, nici Niger cu cuvântul similar din engleză, care sună rău dpdv al corectitudinii politice.

Gheorghe Piperea