Multumesc, Alin Bogdan! N-as fi vrut sa scriu asta despre tine
Postat la: 08.06.2021 18:12 | Scris de: ZIUA NEWS
Cand auziti ca a mai murit subit un jurnalist tanar, va exprimati surprinderea, poate si parerea de rau, in orice caz, condoleante cu sacul.
Cand auziti ca a murit inca un jurnalist tanar sa va ganditi ca s-a macinat pe dinauntru din cauza problemelor altora, ca nu a dormit nopti ca sa se documenteze, ca a pierdut zile cu tot felul de oameni de la care isi lua informatii, pe care apoi trebuia sa le verifice si ras-verifice. Ca si-a mancat nervii cu tot felul de smecheri, si din redactii, si din afara lor. Ca a trebuit sa renunte la sine pentru a ajuta pe altul sau pur si simplu pentru a fi cel mai bun.
Cand auziti ca a mai murit un ziarist tanar sa va ganditi ca el nu a avut zile libere si nici program de 8 ore, ca si in vacanta ii ardeau degetele sa scrie ceva. Sa va ganditi ca din cauza meseriei acesteia nu a avut timp sa mearga la doctor, ca poate nu si-a facut niciodata analizele, ca a spus "lasa, ca ma duc, dar mai intai am de facut asta".
Cand auziti ca a mai murit un ziarist tanar sa va ganditi daca vreodata ati fi putut face pentru altii sacrificiile pe care el le-a facut pentru ca voi sa puteti citi sau auzi o informatie pe care, de multe ori, nu dati doi bani, crezand ca si voi puteti face o chestie atat de simpla.
Cand auziti ca a mai murit un ziarist tanar, sa va puneti in locul familiei sale, daca ati avea nevoie de condoleante. Familia sa are nevoie de omul care a plecat prea devreme si care nu mai poate fi adus inapoi prin mesajele voastre, atat de adesea ipocrite.
Cand auziti ca a mai murit un ziarist tanar, multumiti-i pentru sacrificiul lui si respectati-l, fiindca a ars pentru voi.
Narcisa Iorga