"Minunata lume nouă" a celor altfel!

Prea mult se discută despre "1984," cartea care l-a lansat pe Big Brother, a lui George Orwell (scrisă în 1948) sau mai recenta "Povestea slujitoarei" a canadiencei Margaret Atwood, trecând cu greu peste resetarea lui Yuval Noah Harar, care a prezis lumea viitorului, și nu ne mai amintim despre volumul care ne-a răscolit adolescența: "Minunata lume nouă," scrisă în 1936 de Aldous Huxley.

Ce au toate în comun? Un univers distopic. O lume neașteptată, vitriolantă, bizară și anti-creștină. Ceva ce nouă cititorilor de cărți ni se pare un coșmar. Un salt înapoi în timpul dictaturilor de orice fel. Concediul e bun nu doar pentru băile de soare ci și pentru stropit pagini din cărți cu stropii îngăduinței. Doar un om liber vrea să cunoască Infernul. Orice rătăcit poate fi combustie ideologică, un sclav al noii ordini mondiale. Astfel de oameni altfel sunt victimele sigure ale post-adevărului. "Minuta lume nouă" este despre ce nu credeam că vom păți. Scrisă în 1949 și interpretată de generația Baby-boomer-ilor drept o scriere Science Fiction, recitită pare profetică.

Prin adolescență, când rădeam rafturile de cărți cu ochii, mi-a căzut în mână un autor necunoscut. Apărea în seria "Clasici ai literaturii moderne" a prestigioasei edituri Univers. Am respins-o, în primă lectură. Era prea horror, pentru gusturile mele. Nu înțelegeam ce-i aia o lume fără iubire, cu un Dumnezeu surogat și indivizi fără memorie. Mi se părea hilară o campanie de închidere a muzeelor lumii, de distrugere a istoriei, prin arderea cărților care nu-i erau dedicate "Fordității sale" și existența unei fabrici de fecundări asistate și modificările cromoziomale pentru apariția Omului nou.

„Halatele lucrătorilor erau albe, mâinile lor erau îmbrăcate în mănuși de cauciuc de culoarea palidă a cadavrelor. Lumina era înghețată, moartă, fantomatică. Doar tuburile gălbui ale microscoapelor dădeau luminii o oarecare consistență, făcând-o să se întindă ca untul pe țevile lustruite, o dungă molatică lângă alta, într-o procesiune nesfârșită de-a lungul meselor de lucru.

- Iar aceasta, spuse Directorul deschizând ușa, este Sala de Fertilizare.

Când intră Directorul Centrului de Incubație și Condiționare, trei sute de fertilizatori, aplecați asupra instrumentelor lor, erau adânciți în muncă într-o tăcere prin care li se putea auzi și respirația "- astfel explică Huxley imensul laborator de creare a "minunatului om nou."

Te prinzi greu în gulguta literară a autorului profetic. Are multe bucle, dar modul cum explică viața elementelor procesate este fantastic. Laboranții Marelui Stăpân au creat un altfel de om. Ascultător, socializant, lipsit de viziuni, dar și de temeri. Emoțiile, iubirea, sentimentele erau scoase din individ de pachețele zilnice de "Soma," un drog de ucis sufletul. Aici e cheia narațiunii. Cât de departe părea omul nou și acum cât de aproape este?

La școala comunistă, ni se vorbea despre hidoasa creatură. Nu o doream să o găsesc și în literatură. Îmboldit de un hispanist nedus cu pluta alienării, am recitit "Minunata lume nouă" (a voastră, nu a noastră). Am parcurs-o cu noduri în gât și cu respirații largi de vară, între două ture de înot. Moment, cum ar zice neamțul, neobișnuit cu pauzele, ca noi balcanicii. Când am primit desenul Maestrului Ștefan Popa Popa'S am constatat că titlul e scris invers decât cum s-ar cuveni. "E o anti-carte" - am zis amândoi, deodată.

Încă de la început (iertare, pentru disertația prea lungă), cartea este un roman neconvențional. Momentul culminant este apariția "sălbaticului,' apărut din rezervația indienilor americani, care se îndrăgostește de Lenina Hatchery, partenera de sex a lui Bernard Marx (vedeți de ce n-am vrut să citesc în adolescență cartea, ce nume au personajele?)

Focosul din Malapais se bucură că pleacă la Londra, împreună cu ei. "Acolo, face cunoștiință cu "binefăcătorii" generațiilor de gemeni, trași la indigo, apăruți pe lume ca scule de sistem, care să-l servească pe Sanctitatea Sa Ford. Micuților li se insuflau, încă din faza biberonului, lecții despre sex și li se crea dependența de sistem. Aflând cu ce se ocupă Noua Londră, iubărețul a citat-o pe Miranda din piesa de teatru Furtuna scrisă de William Shakespeare:„O minunată lume nouă în care trăiesc astfel de oameni." Acești oameni au fost pregătiți din scutece să li se pară dezgustătoare dragostea. Să repudieze căsătoria, ca un fapt învechit. Să facă avorturi nemiluite, pentru că de civilizație se ocupă laboranții.

Colonizatorii din poveste au ocupat insula Creta cu specimene învățate să se războiască, să facă greve, să se autodistrugă, pentru ca în final să facă apel la "controlorii mondiali," să vină și să o conducă. "Cum nu poți face mașini fără oțel - nici tragedii fără instabilitatea socială," spunea șeful fabricii de produs bărbați azospermici. La moartea Leninei, Sălbaticul s-a închinat. I s-a cerut să se ridice. Gestul său fiind considerat ofensator pentru duzinile de gemeni, aduși pentru "condiționarea dependenței de moarte." Evident că feciorul din Rezervație a enervat Marii Controlori, când l-a invocat pe Dumnezeu. Parcă și în Marx, "religia era opiumul popoarelor." Lecturați și veți fi liberi!

Marius Ghilezan