Meciul din PNL e pentru președinția României și este între Germania și SUA

Postat la: 31.05.2021 11:04 | Scris de: ZIUA NEWS

Meciul din PNL e pentru președinția României și este între Germania și SUA

N-are niciun rost să analizez meritele/calitățile versus greșelile/defectele lui Orban și Cîțu, cei doi n-au ajuns în funcțiile înalte din statul român datorită primelor, și nu vor pierde pozițiile sau competiția din cauza secundarelor, ba mai degrabă e oarecum viceversa.

Miza acestor alegeri din PNL este una care excede cu mult competiția internă și puteți deduce asta chiar prin simplul fapt că meciul a fost anclanșat prin nominalizarea competitorilor cu 4 luni de zile înaintea Congresului, timp în care multe se vor întâmpla. Durata ciudat de mare a campaniei interne poate sugera mai ales cunoscătorilor cât de mari sunt tensiunile și mizele subterane, dar despre asta e timp să mai scriu în viitor. Am văzut câțiva confrați care l-au criticat pe Orban că a devoalat că va candida la președinția României după ce va câștiga în PNL, eu cred însă că dimpotrivă, această ridicare a mizei îl deservește, ba chiar îl poate feri de niște accidente de parcurs "românești", ce-ar apărea ca fiind normale dacă s-ar vorbi doar despre PNL.

De ce zic că meciul din PNL este de fapt între Germania și SUA? Partidele românești și-au pierdut de ceva vreme autonomia în stabilirea și alegerea propriilor lideri, totul se face "pe butoane", ce sunt acționate de către regizorii interni ai jocului politic, care la rândul lor montează treburile după un scenariu și producție impuse din exterior. Știu, este și grav și rușinos, dar este corespunzător statutului de colonie pe care atâta l-am cerșit până l-am primit (și fără felicitări!). Dar Iohannis? Ei bine, mă pufnește râsul când aud analize care-l creditează ca fiind decidentul jocurilor din politica românească, el săracul abia își poate juca rolul de "trompetist", fapt pentru care este răsplătit deocamdată strict cu rămânerea în funcție acum, respectiv cu promisiunea unei viitoare funcții în diplomația internațională (de notat aici oficializarea propunerii de suspendare a sa, făcută prin AUR acum 3 zile, ceea ce indică faptul că regizorii vor să se asigure în plus că Iohannis nu va avea inițiative în afara partiturii). Lui KWI i s-a indicat că deocamdată un joc la două capete în competiția Orban-Cîțu este mai util, iar dacă treburile se vor clarifica între timp, atunci i se va impune și o opțiune.

Revin la demonstrația faptului că meciul este de fapt între Germania și SUA: Orban are un singur aliniament internațional, pe care și l-a agrementat și consolidat mai ales în ultimii doi ani, iar acela este cel cu creștin-democrații germani. Observatorii atenți au dedus asta, și unii au mai văzut că relaționarea sa în Germania este ușor diferită de cea a lui Iohannis. Formarea profesională și cariera lui Cîțu sunt sub semnul SUA, de la studiile absolvite (cu greu!) peste Ocean, până la job-urile obținute în Noua Zeelandă sau Frankfurt, în instituții financiare controlate de la Langley. Poziția de prim-ministru a obținut-o tot așa, prin intervenție americană, dar atenție, nu în timpul administrației Trump (deși s-a încercat!), ci doar după ce sorosistii lui Biden au preluat puterea în SUA!

Sper ca această scurtă demonstrație să fi fost lămuritoare despre cum stau treburile în realitate, iar jocul la două capete chiar și-n interiorul PNL este explicabil prin faptul că noile axe de orientare geopolitică în zona noastră încă n-au ajuns să-și implementeze jocurile. Americanii au dat deja semnalul că se retrag din regiunea noastră treptat, dar încă nu se știe negocierea finală cu rușii lui Putin, negociere care va avea loc însă peste două săptămâni la Geneva. Doar după asta vom afla dacă și cu ce atuuri mai vor americanii să rămână în mână, iar asta va include și prezența sau plecarea din România. Și tot după întâlnirea Putin-Biden va afla/negocia și Germania modalitatea și etapele dezvoltării în Europa a parteneriatului ruso-german, cvasi-oficializat prin renunțarea americanilor la sancțiunile din North Stream 2. Cam despre asta e vorba în formatarea viitorului spectru politic românesc, restul e... cancan.

Cozmin Gușă