Maurul și-a făcut datoria...

Postat la: 21.12.2020 20:01 | Scris de: ZIUA NEWS

Maurul și-a făcut datoria...

Noua Convenție Democratică din România, ediție revăzută și adăugită, tocmai s-a înfățișat opiniei publice în toată splendoarea ei de centru-dreapta (un fel de a zice, desigur!), ceea ce reprezintă împlinirea întocmai a proiectului învingător inițiat de președintele Iohannis. Sigur, proaspăta alianță la putere, formată din perdanții alegerilor (PNL-USR-Plus și UDMR), mai avea de convenit Bugetul, dar și ultimele împărțeli de sinecuri din ce-a mai rămas de luat, deși sper să nu se ajungă chiar până la funcțiile de cantonier.

Oricum, e clar pentru toată lumea că liderii celor trei partide din CDR II - Orban, Barna+Cioloș și K. Hunor - au urmat recomandările prezidențiale și s-au bulucit trei zile la Vila Lac, negociindu-și toate dregătoriile țării după vechea regulă autohtonă "Una mie, una ție, una lui popa Ilie!" Da' nu numai atât, de vreme ce până și la numele viitorului premier a rămas așa cum au vorbit (și-au scris pe bilețele !) președintele Iohannis și ex-premierul Orban. Iar Florin Câțu, vechiul inamic al guvernatorului Isărescu, a fost nevoit să se supună, nu-i așa, dorinței și voinței exprimate la unison de atâția fruntași ai dreptei, de a fi desemnat prim ministru, cum s-a și confirmat luni seară,la semnarea Acordului pe patru ani. Ar fi deci culmea ca tocmai șeful statului să nu-l accepte, după ce l-a propus și el însuși, dar văd că de pe margine tot nu se liniștesc clevetitorii, care o țin una și bună că premier va fi până la urmă generalul Ciucă, interimarul de la Palatul Victoria. Eu îl creditam săptămâna trecută ca ministru al apărării și văd că, deocamdată, e bătut în cuie tot acolo, pentru viitorul cabinet, potrivit tocmelii de la Vila Lac. Și-atunci, ce să fie, ce să fie?!

Dezlegarea misterului ar trebui căutată în curtea liberalilor, unde se punea de un puci contra lui Ludovic Orban, că, vorba aia, dacă maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece, nu?! Ce-o fi greșit el însă, de i se coace debarcarea? Cică sunt nemulțumiri "prin teritoriu", că - pentru a fi susținut el însuși pentru șefia Camerei deputaților - ar fi cedat prea mult la negocierile cu aliații, ceea ce e de discutat, desigur. Îmi amintesc totuși că liderul liberal a făcut naveta în Dealul Cotrocenilor, atât înainte, cât și în timpul târguielilor cu aliații, detaliu care face surprinzătoare declarația președintelui Iohannis, cum că nu ar fi fost... consultat! Oare? Să-și fi asumat Orban de capul lui așa-zisul troc cu partenerii de negocieri, ignorându-l complet pe șeful statului? Nu prea cred, dar din spatele ușilor acelui pseudo - BPN al liberalilor - pitrocit de tandemul Sighiartău - Bogdan, după cum se aude -, răzbat vocile câtorva nemulțumiți care amenințau că, la o adică, ar f dispuși să nici nu voteze validarea lui Orban ca președinte al Camerei Deputaților!

Dacă se va ajunge până acolo, rușinea va fi atât de mare pentru liberali, încât partidul își va pierde orice credibilitate, știrbită oricum de eșecul electoral. Și, apropo de asta, încă nu am aflat de judecarea liderilor de organizații județene care s-au prăbușit dramatic între locale și parlamentare, iar aici ar fi suficient să amintim Prahova (45% la locale, 29% la parlamentare), Alba (51-36), Bihor (56-34), Iași (39-24) și Cluj (46-32)! Păi, văzând aceste umilințe județene, ne mai putem mira că PNL-ul lui Orban a pierdut alegerile? Sau e declarat vinovat numai el, după ce o fi fost... lucrat, tocmai pentru a-și da demisia din fruntea partidului, cum au făcut predecesorii săi? Sunt întrebări legitime, pe care nu putem să nu ni le punem, mai ales că analiza internă a rezultatelor de la parlamentare, promisă public de altfel, întârzie cam mult. Poate la apropiatul congres al PNL, pe care unii deja îl cer, dar care îi va da apă la moară exact lui Ludovic Orban, chit că nu el a fost purtătorul de stindard al partidului în această campanie ci, să recunoaștem, rolul a fost asumat de chiar președintele Iohannis!

Din această săptămână și-a intrat în pâine și noul Parlament, alianța CDR II se va prezenta la consultările de la Cotroceni și, din punctul meu de vedere, cred în promisiunea că vom avea instalat curând și guvernul Câțu. Până atunci, Crăciun fericit, căci despre împărțirea portofoliilor vom vorbi săptămâna viitoare, când așteptăm intrarea în scenă a noilor miniștri și a tuturor celorlalți... 15.000 de specialiști!

Horia Alexandrescu