Marcel Ciolacu, o mică piedică în calea uitării
Postat la: 01.03.2024 10:36 | Scris de: ZIUA NEWS
Îi dedic acest editorial lui Marcel Ciolacu, căruia acum, înainte de alegeri, îmi permit să-i transmit câteva nedumeriri, nu acuzații, Doamne ferește, referitoare la fapte din trecutul și din prezentul domniei sale. Iar pentru a nu fi acuzat de părtinire, voi începe depănând și câteva amintiri despre partenerul său, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă.
Despre generalul cu patru stele Nicolae Ciucă am scris până m-am plictisit, din păcate fără să fac gaură în cer. Am scris despre așa-zisul erou de la Nassiriya. Falsul erou. Denumit astfel de un pseudo-jurnalist, Radu Dobrițoiu de la TVR, care este chiar finul său. Acesta a pretins nici mai mult nici mai puțin, iar Ciucă nu l-a contrazis niciodată, că astăzi generalul cu patru stele, președinte al PNL, președinte a Senatului și prezidențiabil, în urmă cu mai mulți ani ar fi devenit cel mai mare erou al armatei române. Singurul ofițer român care a participat la o bătălie adevărată după cel de-al Doilea Război Mondial și a învins. Minciuna a fost destul de repede demontată, atunci când opinia publică a aflat că Nassiriya fusese eliberată cu circa o lună mai devreme de armata americană.
Nici până astăzi onoarea generalului nu l-a determinat să recunoască adevărul. La fel cum nu și-a asumat nici răspunderea pentru uriașa escrocherie desfășurată de către lucrători ai serviciului secret al Armatei aflat sub comanda sa directă, prin care aceștia au sustras din banii armatei în mod repetat tranșe de sute de mii de euro, sub pretextul că plătesc cu acești bani informatorii din teren ai armatei române. Care însă nu existau însă decât pe hârtie. Iar culmea este că, în această afacere, contabilul serviciului secret a fost chiar soția generalului. Mai mult, au existat o anchetă penală, un rechizitoriu și o sentință cu condamnare, fără ca niciodată până azi Ciucă să-și fi asumat răspunderea. Dar gata cu Ciucă! Să trecem la Ciolacu.
Există o serie întreagă de legături care trebuie explicate, între trecutul din Buzău al actualului premier și unele decizii pe care le-a luat mai recent. Spre surprinderea cititorilor, nu mă refer din nou la statutul său de „erou". Adică de revoluționar cu merite deosebite în evenimentele din decembrie 1989. Când Ciolacu s-a aflat la Buzău. Și când în Buzău nu sa aflat absolut nimic, până când Ceaușescu nu a părăsit Comitetul Central. Abia apoi, mai mulți dintre ei, dintre care unii s-au ales cu o patalama, au luat sub ocupație clădirea Comitetului Județean de Partid, autoproclamându-se revoluționari. Printre ei și Marcel Ciolacu al nostru. Nu, nu mă voi referi la această ispravă, ci la ceva desfășurat mult mai discret.
Poate nu știți, dar Marcel Ciolacu, după decembrie 1989, a devenit acționar cu o cotă de 25% într-o obscură firmă „D & G Industrie" SRL Buzău. În asociere cu câțiva oameni de afaceri locali controversați, cum ar fi Alexandru Constantin, Gheorghe Doloiu, cunoscut sub o dublă poreclă de „Bulionar" și „Regele retrocedărilor din Buzău". Iar al treilea dintre muschetari a fost nimeni altul decât Ionel Tescaru, fostul director al Companiei de Apă Buzău, care a afirmat despre el însuși că „apa sunt eu".
Ei bine, Ionel Tescaru este numit astăzi în funcția de președinte al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice pentru un mandat de cinci ani. Despre Gheorghe Doloiu am început să avem informații încă din 2015, când a figurat într-un dosar penal de răsunet, citez din rechizitoriu, „ca fiind persoana de contact pentru rezolvarea tuturor aspectelor referitoare la terenurile de pe raza Municipiului Buzău". A fost trimis în judecată sub control judiciar pentru infracțiunea de spălare a banilor, dar, în cele din urmă, a scăpat cu fața curată în iunie 2019, fiind achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Marcel Ciolacu așadar a făcut parte dintr-un cerc de, să-i spunem elegant, „interese nelegitime" din Buzău, continuând însă și astăzi să cultive respectivele relații. Poate că acum, înaintea alegerilor, când se pregătește și pentru marele salt înainte, urmând să se dea de trei ori peste cap și să se transforme în președinte, va găsi de cuviință să lumineze opinia publică în legătură cu cele câteva aspecte din trecutul și din prezentul său pe care le-am prezentat mai sus cât se poate de succint.
Sorin Rosca Stanescu