Mâinile campionului

Duminică se încheie Jocurile Olimpice de la Tokio, ca un triumf al sportului și al olimpismului, în bătălia crâncenă și parcă interminabilă cu pandemia. Pentru sportul românesc, cele numai patru medalii pe care le-am cucerit până acum (1 aur și 3 argint), oricât de onorabile sunt, nu înseamnă însă decât egalarea bilanțului total de la Rio (1-1-2) sau, altfel spus, alți patru ani de bătut pasul pe loc, după cel mai slab rezultat din istoria olimpismului nostru, din 1936!

Suntem, așadar, tot acolo, dar nu e nici pe departe vina sportivilor, ci este consecința firească a felului în care toate conducerile României și toate partidele de după ‘89 au privit și au tratat atât marea performanță, cât și mișcarea sportivă în esența și importanța ei! Sporturi de mare tradiție, care ne-au adus succese istorice de-a lungul anilor, s-au prăbușit treptat-treptat până la pragul simplei figurații în arenele olimpice, mondiale și europene, umilind de-a dreptul gloriile de odinioară. Unde ne sunt gimnastica, atletismul, handbalul, caiacul și canoea, luptele, tirul, halterele, judo-ul, boxul, tenisul de masă chiar? În prezent, vedem ici și colo doar mari absențe sau apariții simbolice, unele chiar jenante. Dezamăgitoare au fost retragerea tenismenelor, în frunte chiar cu Simona Halep, căderea lui Marian Drăgulescu și accidentarea Larisei Iordache, decepționantă ratarea dublelor campioane mondiale Beleagă-Cozmiuc de la categoria ușoară și a schifistelor de la 8+1, inexplicabilă clasarea lui Robert Glință, ca să nu mai vorbesc și de francezul care ne-a reprezentat la triatlon (locul 36!).

Iar rușinea absolută a venit de la fotbaliștii guralivului Rădoi, incapabili să înscrie măcar un gol în turneul olimpic, la care FRF a deplasat a doua delegație ca mărime din întreg lotul tricolor, în frunte cu starostele Burleanu! Reproșuri li se cuvin și cluburilor autohtone care au refuzat să trimită la Tokyo jucătorii care fuseseră selecționați. Chipurile pentru că nu doreau să-și riște șansele din cupele europene. Or, știm de-acum că s-au făcut de râs și acolo, fiind eliminate pe rând.

Aici, însă, o paranteză, legată de comentariile apărute pe rețelele sociale. CSA Steaua, clubul lui Ciprian Tudosă, unul dintre glorioșii medaliați cu argint, alături de Marius Cozmiuc în proba de schif 2 rame, a postat pe net, în ziua succesului de la Tokyo, o fotografie cu palmele sportivului, însoțită de comentariul adăugat ulterior de un site: " În ziua în care un canotor medaliat la Olimpiadă publica poza cu aceste mâini muncite, ziarele de sport alocau 99% din spațiu unor fotbaliști eliminați de echipe din Kazahstan și Albania !".

Aveți imaginea alături și apreciați singuri ce poate însemna sacrificiul unui medaliat olimpic! Nu se mai înghesuie nici un lider politic să-și facă poze cu medaliații, iar dacă ar fi după mine, aș plasa această poză în Muzeul Sportului de la COSR, ca să intre în istorie și să vadă toată lumea prețul unei medalii. Sau să și-o agațe în birou ministrul Novak, al Sportului, care nu s-a mai deranjat să-i întâmpine pe schifiști la întoarcerea de la Olimpiadă, eventual să-i dea o copie și ministrului Drulă, de la Transporturi, care, din înălțimea funcției sale efemere, nu i-a răspuns la telefon Elisabetei Lipă, președinta Federației de Canotaj, cu șase prezențe olimpice, medalii și titluri olimpice, mondiale și europene!Marți dimineață a ieșit din istorie și ultima canoe românească ajunsă într-o finală olimpică, parcă pentru a onora măcar așa istoria flotilei de aur a amiralului Ivan Patzaichin.

Veteranul Victor Mihalachi și tânărul său coechipier Cătălin Chirilă n-au reușit însă decât locul 5, departe de podium și de speranțele noastre! Iar ca tacâmul să fie complet, tot marți dimineață, cu două ore înainte ca Larisa Iordache să intre în presupusa ei (unică) finală de la sol, a ticluit pe contul de fbook o lungă jelanie lacrimogenă,în care ne anunța că nu mai intră în concurs, că iar își ia o pauză , după care din nou... va reveni! La 25 de ani, când Nadia Comăneci s-a retras la 19?! Nimic mai trist și mai edificator pentru sfârșitul olimpic al gimnasticii românești!...

Horia Alexandrescu
(preluat din Romania literara)