Lanurile de grâu au inversat tendinţa pieţei valutare, stopând creşterea cursului leu/euro

Legenda spune că istoricii greci ar fi umflat realitatea când au scris că la nord de Dunăre, pe unde treceau oştile lui Alexandru, "spicele de grâu sunt atât de înalte încât trebuie culcate cu lăncile". Adevărul-adevărat - cel de atunci - e greu de dovedit.

Dar există date certe că, în anii interbelici, când patiseriile din Paris afişau în vitrine „Am primit făină românească", vânzările explodau. Sau că România - în ciuda unor negaţionişti din vremurile noastre - era socotită „grânarul Europei". Dovadă că, în 1943, în Al Doilea Război Mondial, consilierul economic al Ambasadei Germaniei la Bucureşti îi scria lui Hitler că „în timp ce pe întregul continent se moare de foame, în România se comercializează 11 sortimente de franzele". Iar ministrul de externe al Germaniei afirmase, în acelaşi an, că leul românesc, acoperit cu petrol, cu grâu şi cu aurul de la Banca Naţională, este cea mai solidă monedă din Europa.

Acum, când de mai mulţi ani balanţa de export/import înregistrează deficite mari, îndeosebi cu pronunţate accente negative imprimate de agricultură, e nevoie de politici economice care să readucă România în poziţia de putere competitoare în domeniile agriculturii şi industriei alimentare! Pentru că iată, un eveniment spectaculos petrecut pe piaţa noastră valutară ne îndeamnă s-o facem.

Am subliniat deseori, în dialogurile cu analişti independenţi, care s-au încumetat să facă prognoze de curs, că riscul pe care şi-l asumă e mare. Pentru că piaţa valutară este de multe ori imprevizibilă. Şi nu de puţine ori imprevizibilitatea pieţei nici măcar nu-şi are sursele în circuitele financiare. De zece ani, fără întrerupere, este prognozată trecerea peste pragul socotit psihologic de 5 lei/1 euro fără ca această prognoză să se fi adeverit vreodată. Mai mult, deprecierea leului a fost atât de calmă încât (este important să repet) în 12 ani moneda noastră a pierdut, faţă de euro, doar... 90 de bani. Atât, 90 de bani!

Acum, fiind criză, speranţele celor ce aşteptau să li se adeverească prognozele pesimiste crescuseră. Dar, pe neaşteptate, leul a luat-o în sens invers. Şi, în loc să-şi continue deprecierea, chiar dacă era modică, a trecut pe apreciere.

Scriam într-un comentariu de luna trecută, publicat în această rubrică din ZF: „Prognozele de luni 28 iunie, ale analiştilor financiari independenţi, privind viitorul apropiat al pieţei noastre valutare, sunt ponderate. Anticipaţiile au o plajă mai largă spre deosebire de anii trecuţi, au fost alese scadenţe rezonabile, iar spargerea plafonului nu merge dincolo de un curs prognozat de 5 lei şi 01 bani/1 euro".

Desigur, când au fost avansate aceste anticipaţii, repet - rezonabile -, analiştii au luat în calcul şi faptul, fundamental de altfel, că pe piaţa valutară e prezentă şi Banca Naţională. Care intervine, în baza unor analize aprofundate, ale căror efecte se simt şi se văd pentru că sunt făcute la vedere. Iar aceste intervenţii (cele la vedere, care sunt frecvente, deosebite de cele "care nu se văd", când BNR vinde ori cumpără valută, mai rare) au scopul să corecteze fie greşelile pieţei valutare, căci şi pieţele greşesc, fie extravaganţele ce împing uneori cursurile de schimb să penduleze dincolo de valorile fireşti în jurul cărora ar fi normal să se împace oferta cu cererea de valută. Tendinţă antrenată de câtă valută e cerută, câtă monedă locală e oferită la schimb, până unde a urcat deficitul balanţei comerciale şi al contului curent. Astfel de intervenţii - cele „la vedere" - s-au produs şi se produc în raport direct cu cerinţele de pe pieţele financiare şi au făcut ca paritatea leu - euro să n-o ia razna.

Despre intervenţiile care nu se fac la vedere, când este activată rezerva valutară, nicio bancă centrală din lume nu dă detalii. Dar celelalte tipuri de intervenţii, corelate cu nivelul adecvat al dobânzii de politică monetară şi cu rezervele minime obligatorii, ce au în vedere mai cu seamă dozajul optim al cantităţii de lei cu care operează băncile pentru a fi evitate atât surplusul, cât şi deficitul de lichiditate, sunt comentate frecvent în comunicate ale BNR. În acelaşi timp, BNR asigură raporturi corecte bănci-bănci şi bănci-clienţi pe piaţa valutară şi pe cea monetară şi pentru ca deprecierea leului (sau aprecierea) să nu producă şocuri. Pentru că iată, pe la jumătatea lunii iulie (luna în curs) am văzut cum piaţa valutară şi-a schimbat tendinţa. Au fost câteva zile bancare la rând de apreciere a monedei noastre, după mai multe zile de depreciere ceva mai evidentă, când cursul a atins, pe 14 iulie, cota de 4,9283. De acolo, de la această cotă, a tot coborât, până când ieri, marţi 26 iulie, a ajuns la 4,9208.

Ce s-a întâmplat? Speranţele celor ce se aşteptau ca deprecierea nu doar să continue, ci să se intensifice şi cursul să sară peste pragul de 5 lei/1 euro s-au împotmolit pe neaşteptate în... lanurile de grâu. A fost secetă, apoi ploi intense, culesul a întârziat, dar grâul s-a făcut. Iar comercianţii internaţionali, în căutare de grâu în aceste zile de iulie, cumpără de zor. Mulţi nici n-au aşteptat să se încheie treieratul, au cumpărat grâul încă din lanuri, au schimbat valută şi au plătit, iar piaţa valutară a reacţionat. Dacă ei au schimbat valută pe lei, pe piaţa valutară, leul a pornit să se aprecieze. Iar când leul a început să se aprecieze, cei cu valută în conturi au simţit că pierd şi au pornit s-o schimbe în grabă. Cei care aveau de plătit impozite la buget, mă refer la marile companii, ce aşteptau să se mai deprecieze leul ca să-şi schimbe valuta, au grăbit schimbul. În acelaşi timp, august e aproape, au început să vină în vacanţă compatrioţii din populaţia nerezidentă, cei care fac PIB pentru alte ţări, şi vând şi ei valută.

Împrejurările au devenit favorabile: cursul valutar îl stabileşte piaţa, ţinând seama de realităţile din acest moment: câtă valută e cerută, câtă valută e oferită la schimb contra lei. Ambii indicatori exprimă realitatea. De zi cu zi!

Adrian Vasilescu