Klaus Iohannis - "cursă pe contra sens"!

Înainte de a pleca la Consiliul European, aflat în vizită în țara sa, președintele Klaus Iohannis a ieșit să-și contrazică supușii. Sorin Grindeanu și Emil Boc au declarat că instituțiile din subordinea lor își vor muta conturile la alte bănci, decât cele austriece.

„Statul român nu va boicota companiile austriece," a spus răspicat președintele, dorind să-și mulțumească stăpânii, el fiind doar o biată curea de transmisie între decidenții lor și decidenții noștri. De ce a intrat în "cursă pe contrasens" opiniilor majoritare? Ce l-a determinat să-și mai topească din încredere? Oare ce orient i-a dictat: „ieși," când orice recomandare medicală era să "tacă"?

Omul are diferite obediențe, nu-i pe inima goală, aveam să spun în cadrul unei emisiuni tv. A plecat la Consiliul European, unde are ordin să ia poziția ficusului, nu să vorbească, în numele poporului român. Deci, a plecat în calitate de persoană fizică "mandatată" de vreun fond străin de investiții sau vreo cauză nepotrivită românilor? E turist străin care ne vizitează tot mai rar. S-a obișnuit, ca în ritualul pomădării sprâncenelor, să mai scoată un rictus la oglindă, în semn de dispreț față de supușii ce l-au înfeudat peste o țară.

Noroc de oameni ca mine, care au refuzat să intre în armonie cu natura paradisiacă a emoțiilor luptei cu Victor Ponta, din 2014, când a fost ales să urce-n jilțul altui prăpăduitor de țară, Traian Băsescu. În timpul campaniei electorale cu gemete și urlete "vin comuniștii," mi-am luat rucsacul și arsenalul de obiective de foto, în căutarea aurorelor boreale. Trimiteam poze de la 1400 de km, mai sus de Cercul Polar, spre disperarea cauzacilor iohannisiști. Așa am simțit eu nevoia de a da cu flit republicii abjecte, conduse de structuri și de pomădații Garnizoanei. Prietenii mei știu că eu, ca monarhist, nu pot vota la prezidențiale.

Dar ce fraieri ați fost, mulți dintre voi, ați crezut că vine zânul și acum îl faceți cu ou și cu oțet, fără a sparge oglinda. Multă lume se întreabă ce reprezintă acest semn de circulație. Răspunsul unui miștocar: România - pas cu pas. Poate vă întrebați de ce am pus "cursă pe contrasens" între ghilimele. Nici pentru asta n-are jupânul de la Cotroceni drept de proprietate intelectuală, cum nici noi nu-l avem. E titlul cărții autobiografice a unui om care a salvat România de la faliment, într-un moment în care fondurile străine de investiții stăteau ca șacalii cu ghiarele încordate să ia activele noastre pe nimic.

A stat în "Jilțul vulturului" (pupitru de comandă al statului vasal - extraordinar descris de Carlos Fuentes, în cartea tradusă de Horia Barna), mai puțin de doi ani, dar a început prin Acordul de la Helsinki procesul de aderare a României la Uniunea Europeană, l-a adus în România pe Sfântul Părinte, a plătit datorii uriașe, într-un singur an, a susținut necondiționat NATO, în acțiunile din Balcani, s-a luptat cu minerii, a semnat primele acorduri cu Banca Mondială, dar sistemul l-a dat degrabă la câini. Nu le era pe plac.

Pentru cei care mai știu să aducă omagii, pot pune o floare la crucea sa brâncovenească, de lângă mormântul de granit negru al lui Corneliu Coposu. Semna documentele oficiale ale statului cu numele său: Radu Vasile. Prea repede a fost uitat de principalii săi colaboratori care, prin colaborare cu sistemul, s-au dezis de el. Aproape toți apropiații lui taie frunze la câini, dar trăiesc ca nababii.

Mexicul a luat foc, după ce guvernul a decis să nu mai livreze petrol SUA. Mai multe tentative de lovituri de stat, rebeliuni ale zapatiștilor, proteste pe străzi, un haos generalizat, într-o țară care refuza să fie colonie. Era o predicție pentru 2020 a magicianului scrisului Carlos Fuentes, încă din 2004, anul apariției operei la Humanitas. Supraviețuitorii epocii Radu Vasile pot găsi enorme similitudini.

Cât despre personajul principal al zilelor de azi, umbra nevorbitoare din Consiliul European, nu prea găsesc cititorii adjective substantivale, pentru că omul mai mult s-a odihnit în jilțul puterii. Nu s-a ostenit. De aia n-are riduri, decât un imens sictir. Ușor, ușor, primii care se vor oțărî la el, un ghemotoc de speranțe putrezite, coborât la limita de îngheț a încrederii, sub zece procente, vor fi liberalii. Viteji vor sări degrabă la gâtul lui, după principiul vechi "noi te-am făcut, noi te omorâm."

Priveam cu milă la un parlamentar liberal tânăr, cum se lupta în studioul B1 tv, în preajma mea, să-i apere „Onoarea pierdută a Katharinei Blum". Pentru cei neobișnuiți buchiselilor, microromanul lui Heinrich Böll cu același nume vorbeste despre cât de fragilă si vulnerabilă este imaginea oricăruia dintre noi în confruntarea cu monstruoasa putere ascunsă. Începem să ne gândim, tot mai mult, la momentul în care va trebui să-l apărăm pe posac de furia lumii.

Între Klaus Iohannis și Radu Vasile se cască hăul irelevanței istoriei. Dacă stăm să decuplăm emoțiile de atitudini, în dreptul actualului posesor de jilt, viitorul nu va rândui în apropierea numelui său decât Sharm El Sheik și un Everest de nesimțire. Va rămâne în amintire cu imaginea sa de nabab al statului, al șmecherului german care a prins fereastra de oportunitate și nu s-a mai dat jos din geam, oricâte ocări și invitații de părăsire a jilțului puterii ar fi primit.

Marius Ghilezan