Jubileul de platină

Azi, începe Jubileul de platină al Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și a Irlandei de Nord. Acesta va fi probabil cel mai grandios eveniment al deceniului.

Englezii știu să facă spectacol. Au în sânge măreția imperială. Pot face și din lipsa scenică a Reginei (având 96 de ani, apare rar în spațiul public) un regal. Papparazi au fotografiat-o când se întorcea de la reședința sa de la Balmoral din Scoția. Nimeni în lume nu-și iubește atât de mult șeful statului. Prin încrederea în Coroană, englezii își ritualizează de fapt măreția imperială. Jubileul de platină e pregătit, demult, în cele mai mici detalii.

De departe, evenimentul cel mai așteptat de public va fi "Trooping the Colour," ceremonia militară prin care regimente ale armatelor britanice și ale Commonwealth-ului defilează în onoarea Reginei. Tradiția datează din secolul al XVII-lea, deși rădăcinile sunt mult mai vechi. Pe câmpul de luptă, culorile unui regiment sau steagurile erau folosite ca simboluri.

Să ne mai întrebăm de ce Regina Elisabeta a II-a s-a distins mereu prin culorile vii, dar stridente, cărora inepții le zic țipătoare? Pentru că o suverană trebuie să se distingă în mulțime. O regină nu e un președinte. Cum nicicând un președinte nu va fi iubit, adulat și visat precum un purtător de coroană. Aici, abstractul republican pălește față de măreția unui cap încoronat. Ați auzit să i se spună unui șef de stat, din vreo republică oarecare, că are o ținută măiestuoasă? Că are purtări suverane? Sau că are o statură nobilă? Nicicând.

Comuniunea dintre Regină și poporul britanic este exemplară, chiar din progresista Canadă, până la Antipozi, trecând prin eterna Indie, recunoștiința supușilor e o recunoaștere a Monarhiei. Ținuta Reginei a fost mereu comentată. Încoronarea Elisabetei a lI-a a ținut planeta cu sufletul la gură. A fost primul eveniment mondializat de către televiziune. În șaptezeci de ani de domnie, a fost una dintre cele mai fotografiate femei din istorie. Vestimentația ei s-a perfecționat în timp. Astfel a devenit un model în societate. A învățat lumea ce înseamnă să te îmbraci ca o regină.

Viața ei a fost ecranizată în The Crown, probabil cel mai vizionat film de pe Netflix, culmea, un post progresist, care încearcă să schimbe ritualurile sociale și să enclavizeze onoarea, tradiția și bunul simț. Veșmintele ei n-au fost trendy, ci îndrăznețe, simbolice și rafinate. A devenit faimoasă prin rochiile ei stridente, prin asortările paradisiace, tocul jos și pălării galante. Cât despre poșetuța ei cu mistere, a moștenit-o pe străbunică.

Am întrebat-o odată pe Regina Ana ce poartă în gentuță. Mi-a mărturisit că scotch-ul său nelipsit și pachetul de Marlboro. Provine dintr-o familie de mari fumători. Tatăl ei, Regele George, a murit de cancer la plămâni. Niciodată dinastia n-a participat la campanii neomarxiste, gen "antifumat." Normalitatea le-a dat măreție, nu vulnerabilitate. Purtările elegante, distincție și loialitate.

În timpul Jubileului de platină al Reginei Elisabeta a II-a, care marchează 70 de ani de la domnie, chipul monarhului britanic este purtat cu fală de tineri pe tricourile „Team Queen," farfurii comemorative îi prezintă imaginea iconică, iar steagurile decorează străzile și accentuează solemnitatea. Pe celebrele pietre antice de la Stonehenge sunt proiectate fotografii din diferite perioade ale vieței Suveranei.

Organizația English Heritage s-a ocupat cu decorarea cu laser. Acțiunea a împărțit părerile pe rețelele de socializare. Unii au calificat tributul drept „frumos," în timp ce alții s-au amuzat. „Pietrele Stonehenge arată acum ca o colecție de brichete comemorative," a scris un utilizator, în timp ce un altul a numit acțiunea drept „complet nepotrivită," conform BBC.

Monarh de la vârsta de 25 de ani, Elisabeta a II-a a fost "slujită" de 14 prim-miniștri și s-a întâlnit cu 13 președinți ai SUA, în lunga ei domnie. În cei șaptezeci de ani a salvat Imperiul Britanic de la prăbușire și a evitat cu mare rafinament ascensiunea progresismului în epoca globalizării. A evitat cu măiestrie ca dramele familiei regale să modifice traiectoria istorică a Monarhiei britanice. Șaptezeci de ani de domnie reprezintă un triumf al vieții și al demnității unui serv al patriilor reunite sub același drapel.

Dar ce se va întâmpla după momentul transmiterii mesajului codat: „London Bridge is down"? Nu vreau să dezvălui semnificația acestuia. Pentru mine, Regina Elisabeta a II-a a fost mai mult decât verișoara Regelui Mihai. Am visat să ajung pe Wembley la o finală de Cupă a Angliei. Un lord englez a vrut să-mi împlinească visul: dar costa 8.000 de Lire sterline, biletul la tribuna oficială, la doi pași de suverană. Mi-a fost jenă să-i cer să plătească atât de mult, pentru visul meu de-a fredona, împreună cu o sută de mii de suporteri, "God Save the Queen."

Uneori, visele rămân vise. Marea frământare e dacă permanența din Windsor s-ar putea clătina, după plecarea Reginei sau lumea se va răsturna și vom asista la sfârșitul dogmatic al lumii de azi? ‘Om trăi și ‘om vedea.

Marius Ghilezan