Jocurile lui Victor Ponta

Postat la: 27.07.2020 10:47 | Scris de: ZIUA NEWS

Jocurile lui Victor Ponta

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea ne reamintește un episod extrem de interesant. Legat de momentul autodebarcării lui Victor Ponta. Și de jocul pervers al lui Robert Negoiță, primarul Sectorului 3. Acesta din urmă probabil, la comanda sistemului, devenise un vector pro-Dragnea. Și automat anti-Ponta. Astăzi, Negoiță s-a sucit. La comanda cui? Și ce execută în definitiv Victor Ponta?

Nu se știe când, dar, mai devreme sau mai târziu, vor avea loc alegeri locale. Ordinul de zi al statului subteran, o parte însemnată a sa, constă în identificarea Gabrielei Firea cu „ciuma roșie" și scoaterea acesteia din jocul pe Capitală. Se acționează în două direcții ușor de identificat. Pe de-o parte, prin intermediul Direcției Naționale Anticorupție. Pusă deja în mișcare în urma unei sesizări politico-penale. Din partea PNL București. A doua direcție este pur politică. Și cu atât mai periculoasă. Așa-zisa Alianță Pro Bucureşti 2020. Între două drone. Victor Ponta și Robert Negoiță. Despre acțiunea DNA, pentru moment nu e nimic de spus. Cred că nici procurorii nu știu încă în ce fel urmează să acționeze. Dar despre alianța dintre Ponta și Negoiță se poate vorbi la liber. Pentru că avem toate elementele necesare.

Să utilizăm din nou un anumit de raționament bazat pe logica formală. Să încercăm să eliminăm ipotezele neverosimile, pentru a afla în final care sunt cărțile aflate pe masă și în funcție de care se vor face jocurile. Gabriela Firea este prima clasată la mare distanță de următorul competitor în bătălia pentru București. Cum ar putea fi ea trecută în poziția secundă? Este absolut logic că singura posibilitate pe care o au adversarii acesteia este să-i confiște o parte din electorat. O parte cât se poate de consistentă. Și de aici încolo încep raționamentele de logică formală.

Intenționează Victor Ponta cu adevărat să-și adjudece în mod direct sau prin interpuși Primăria Generală a Capitalei? Să facă din Capitală trambulina pe care o va utiliza în alegerile din 2024? Când va avea loc marea rundă a prezidențialelor? Ipoteza e tentantă. Și, de aceea, plauzibilă. Cine stăpânește Capitala, beneficiază de o bună parte dintr-un electorat oficial de 2.500.000 de locuitori și, neoficial, de peste 4.000.000 milioane. Iar Bucureștiul dă tonul tuturor alegerilor. Victor Ponta a anunțat - și nu mă îndoiesc că are această intenție - că se înscrie în cursa prezidențială din 2024. De aceea, aparent logic, el a căutat și a identificat un contracandidat cu potențial al Gabrielei Firea. L-a identificat în persoana lui Robert Negoiță. Această combinație este serioasă sau nu?

Robert Negoiță a fost unul dintre agenții politici extrem de activi în operațiunea de debarcare sau autodebarcare a lui Victor Ponta de la șefia PSD și din poziția de prim-ministru. Atunci, imediat după declanșarea crizei Colectiv, am semnalat faptul că sistemul căuta un țap ispășitor. Țapul ispășitor a fost Victor Ponta. Cinstit vorbind, premierul de atunci, cu toate păcatele lui, nu avea nicio vină - și timpul a dovedit acest lucru - pentru declanșarea și desfășurarea dramei de la Colectiv. Semnalul însă fusese dat. Presiunile sociale și politice erau direcționate împotriva lui Victor Ponta. Iar acestea nu erau exercitate doar din exteriorul PSD. Sistemul a acționat și din interior. Victor Ponta însuși era un om al statului subteran. Numai că statul subteran se rupsese în două. Victor Ponta era susținut de partea mai slabă. Partea mai puternică a sistemului subteran, dirijat de generalul Florian Coldea, voia capul premierului. Iar presiunea străzii nu era suficentă. Trebuia declanșată și o mișcare din interior. Din interiorul PSD. Și au fost utilizate în acest scop mai multe pârghii. Cea mai importantă a fost Liviu Dragnea. Dragnea era bine plasat în ierarhia partidului. Logic avea toate șansele ca, în eventualitatea debarcării lui Victor Ponta, să ocupe poziția acestuia. Din acest motiv, Liviu Dragnea a făcut fix mișcarea pe care anterior o executase Victor Ponta, atunci când i-a dat brânci aliatului său de nădejde, Crin Antonescu. L-a pompat pe premierul de atunci cu suficient de multe informații false legate de ipotetice mișcări de stradă îndreptate împotriva Palatului Victoria, astfel încât lui Ponta i-au cedat nervii și a demisionat. Pe rând. Dar accelerat. De la conducerea Guvernului și de la conducerea partidului. Dar pentru ca Victor Ponta să fie frăgezit și adus în această situație, statul subteran, decis să-și mănânce puiul, a utilizat și alte mecanisme. De descurajare. Unul dintre aceste mecanisme a fost o altă dronă pusă în mișcare de Coldea. În persoana lui Robert Negoiță. Acesta s-a făcut luntre și punte pentru a susține debarcarea lui Ponta.

Ei bine, astăzi Negoiță este aliatul celui pe care l-a trădat la comandă în urmă cu câțiva ani. Și acționează alături de acesta la comanda aceleiași părți a statului subteran de care aparțin amândoi, pentru a o arunca peste bord pe Gabriela Firea. Ca om politic, Gabriela Firea este produsul tandemului Victor Ponta și a socrului acestuia Ilie Sârbu. Alt produs de excepție al sistemului. Gabrielei Firea i s-a oferit de către cei doi, înaintea alegerilor parlamentare din 2012, perspectiva de a deveni parlamentar PSD. Pentru partid, achiziția Gabrielei Firea a fost benefică. Întotdeauna înaintea unor alegeri parlamentare, partidele politice sunt în căutarea unor personalități neerodate în niciun fel, capabile să aducă un suflu nou și un suport electoral consistent. Miza pusă pe Gabriela Firea a avut un succes deplin. În scurt timp, același tandem a promovat-o într-o poziție cheie. Cea de purtător de cuvânt PSD. O funcție de care Gabriela Firea s-a achitat cu brio. De la înălțimea acestei platforme politice, Gabriela Firea a candidat și a reușit să-și adjudece Primăria Generală a Capitalei. Pentru prima dată în istorie, PSD a ocupat Bucureștiul. În continuare Firea, este pe prima poziție în top.

Am semnalat într-o analiză anterioară faptul că Firea nu poate fi scoasă din joc decât în ipoteza în care electoratul ei se fragmentează în mod semnificatv. Din această perspectivă, calea de urmat a celor care-i vor gâtul trecea inevitabil prin Pro România. Aici interesele s-au întâlnit. După ce a făcut până la capăt jocul statului subteran, rupând PSD și transformând Pro România într-un instrument îndreptat împotriva celui mai mare partid, scoțând practic PSD de la guvernare, Victor Ponta a primit aparent o nouă viață. În sensul că i se asigură de către o parte a statului subteran posibilitatea de a se reînșuruba la vârf în marea politică. Și chiar de a candida probabil în postură de iepuraș relevant în următoarea campanie prezidențială. Oricum, până una alta, i se asigură libertatea. Rând pe rând, dosarele penale construite împotriva lui sunt închise. Rămâne însă agățat cu infracțiuea de plagiat. Ponta și-a plagiat lucrarea de doctorat, Instanța Supremă a bătut în cuie acest lucru și oricând sunt posibile consecințe urâte pentru acest om politic. Consecințe care vor exista sau nu tot la comanda statului subteran.

Iată care sunt resorturile care îl determină pe Victor Ponta să inițieze o lovitură posibil mortală împotriva Gabrlei Firea. În tandem cu Robert Negoiță. Care, la rândul său, se află la cheremul sistemului. pentru că sistemul l-a patentat, sistemul l-a propulsat și același sistem l-a agățat cu mai multe dosare de corupție. Pe care oricând le poate activa.

În această logică a unui raționament prin eliminare, urmează să vedem în ce măsură Gabriela Firea are capacitatea să construiască o contrapondere la ofensiva declanșată de tandemul Ponta-Negoiță împotriva ei. În principiu, ea ar trebui să se bazeze pe partidul căreia îi aparține. Pe alianța pe care a făcut-o cu Marcel Ciolacu. Și cu grupul condus de acesta, aflat la butoanele puterii în PSD. Numai că nu se știe ce comandă a primit din această perspectivă, la rândul său, Marcel Ciolacu. Dacă sistemul care a pus în mișcare tandemul Ponta-Negoiță acționează și asupra lui Marcel Ciolacu, atunci Gabriela Firea, în prag de alegeri, când vor fi ele, în septembrie sau altă dată, se va vedea lipsită de cei mai importanți aliați. Nejucând cartea unui candidat independent, Gabrielei Firea îi poate fi tras oricând covorul electoral de sub picioare. Iar covorul electoral este populația PSD din București. Jocul perfid, total imoral al lui Victor Ponta îi poate fi fatal Gabrielei Firea.

Sorin Rosca Stanescu