Istoria nu îi respectă pe cei morali

Am spus-o prima dată în 2022, într-un talk-show de noapte, la o stație de nișă. Îl prezentam. Am spus atunci, clar și public, că prietenia ruso-chineză este una de conjunctură și că, în realitate, cel mai mare adversar strategic al Rusiei nu este America, ci China.

Era o constatare.O viziune. Rusia și China nu sunt legate de valori, ci de nevoie. Nu sunt unite de încredere, ci de frică. De frica unui Occident care, la acel moment, părea suficient de coerent și suficient de agresiv încât să le forțeze într-un dans comun. Dar istoria ne spune că alianțele construite exclusiv pe resentiment au termen de expirare. Iar geografia ne spune ceva și mai crud: China nu are unde să se extindă decât spre nord.

Siberia nu e un spațiu gol. Este un spațiu slab populat, bogat, înghețat și prost apărat demografic. Ani la rând au circulat rapoarte ignorate cu nonșalanță despre migrația zilnică, discretă, constantă, a populației chineze în Extremul Orient rus. Nu invazii spectaculoase. Nu tancuri. Familii. Comerț. Muncă. Copii. Demografia este cea mai lentă armă de distrugere a suveranității. Și cea mai sigură.

Am spus atunci că, după ce se va termina conflictul dintre Kiev si Moscova, Federatia Rusă va fi obligată să se uite spre est și să înțeleagă ce a acceptat din slăbiciune. Iar Beijingul, cu răbdarea lui milenară și memoria lui lungă, va cere nota de plată. Nu cu ură. Cu calm.

Am mers și mai departe. Am spus că nu m-ar mira deloc o alianță contra naturii, aproape obscenă ideologic, între Statele Unite și Rusia, la un moment dat, împotriva Chinei. Pentru că politica nu are morală. Are doar interese. Și pentru că marile puteri nu se ceartă pe valori, ci pe ordine. Iar China nu vrea să reformeze ordinea globală. Vrea să o înlocuiască.

Astăzi, la câțiva ani distanță, lucrurile încep să se miște exact în direcția aceea incomodă. Liderii europeni, care până mai ieri vorbeau despre Rusia exclusiv în limbajul demonizării, descoperă brusc nuanțele. „Locul Rusiei este în Europa." „A venit timpul dialogului." „Rusia nu a fost și nu este dușmanul nostru." Nu sunt declarații de curaj. Sunt declarații de panică.

Europa înțelege, târziu, că a fost împinsă într-o logică de sacrificiu unilateral. Că a renunțat la relații economice vitale, că și-a sabotat propria stabilitate energetică, că și-a subțiat clasa de mijloc pentru a finanța un război pe care nu îl controlează. Și mai înțelege ceva, poate cel mai dureros: că Statele Unite, sub administrația precedentă, au tratat Europa nu ca pe un partener, ci ca pe o resursă.

Între timp, America se repoziționează brutal. Strânge resurse. Își adună aliații. Își redefinește prioritățile. China este miza reală. Restul sunt teatre secundare. Iar Europa simte că rămâne, din nou, pe dinafară. Cu industrii slăbite, cu populații obosite, cu lideri care vorbesc frumos despre valori, dar nu mai pot plăti factura realității.

Germania vrea înapoi comerțul cu Rusia nu din nostalgie, ci din disperare. Franța vrea dialog nu din generozitate, ci din luciditate târzie. Italia spune lucrurilor pe nume pentru că nu-și mai permite ipocrizia. Nu e o schimbare morală. E o schimbare de interes.
Iar Rusia? Rusia va fi obligată să aleagă. Și când va face asta, va înțelege că Europa, oricât de duplicitară, este previzibilă. China nu este. China nu iartă slăbiciunea. O arhivează.

Previziunea mea rămâne aceeași, poate cu și mai multă convingere. Relația ruso-chineză se va fisura. Nu mâine, nu spectaculos, nu la televizor. Ci prin gesturi mici, prin suspiciuni, prin negocieri eșuate. Iar în momentul în care Rusia va simți că devine o periferie a Chinei, nu un partener, va căuta instinctiv un echilibru în altă parte. Chiar dacă asta înseamnă să stea, din nou, la masă cu vechiul adversar american si, din nou cu Europa.

Mădălin Ionescu