Ipocriții pe Orban!
Postat la: 31.07.2022 12:36 | Scris de: ZIUA NEWS
Spatiul public de la noi este oripilat de cuvintele rostite de Orban la Baile Tusnad. Toti sunt afectati emotional si simt cum Europa este atacata din interior. Pe scena politica de la noi, reactii care mai de care mai agresive, menite sa demonstreze plebei cat de europeni suntem.
Tin sa te anunt ca sunt printre putinii care am citit integral discursul lui Orban. Marea majoritate comenteaza fara sa citeasca si se intrece in a debita tot felul de ineptii despre puritatea rasei. Niciunul dintre ei nu a auzit de Gobineau sau Chamberlain, dar toti sunt specialisti in datul cu parerea despre ce inseamna epurarea rasiala predicata de nazisti. Pentru a putea trece mai departe, exclud din start orice alaturare intre declaratiile lui Orban si atrocitatile comise de nazisti acum cateva decenii. De ce? Este penibil, ridicol si nu ma lasa creierul sa fiu atat de prost.
Orban a vorbit despre cu totul altceva si este tamp sa insist in a le demonstra acest fapt unor semidocti inculti. O parte semnificativa din monologul sau reprezinta intruchiparea unor realitati pe care le traim. Oamenii simt asta in subconstient, de aceea toti ipocritii se simt raniti de adevar. Faptul ca Europa de azi este o epava istorica din multe puncte de vedere, este o realitate. Clasa politica europeana de astazi este autoarea unei crime abominabile. Ei sunt autorii uciderii visului european construit cu truda si inteligenta politica in multe decenii de personalitati reale precum Schuman, Adenauer sau Monnet. De ce consider ca Europa a devenit o epava istorica? Va insir doar cateva idei, pentru a nu va ocupa timpul prea mult.
In primul rand, analizati nivelul intelectual al politicienilor europeni contemporani si incercati mental o comparatie cu figuri marcante ale deceniilor trecute. Timmermans a ce va seamana? Ursula cum vi se pare? Sunt toti o apa si-un pamant, niste ipocriti plin de minciuna si lozinci legate de corectitudinea politica. Preocuparile lor sunt doar niste ineptii, de la egalitati de sanse inventate la porcarii progresiste fara sens, rupte de nevoile concrete ale oamenilor simpli. Daca Orban este un lider autocrat, corupt si opac, Ursula care doarme sub perna pe contractele Pfizer cu achizitia europeana in valoare de zeci de miliarde de euro, cum este? Pura si cinstita. Daca Orban este un demagog nationalist, Timmermans care alerga lobbyst pentru contracte olandeze pe la Dragnea dupa finalizarea discursurile despre anticoruptie, cum este? Imaculat si integru. Are rost sa trecem si la nivel national, unde ambasadele occidentale sunt agenti de vanzari part-time pentru multinationale? Sau poate ati uitat de dosarele inchise pentru companii straine, la schimb cu decoratiile aplaudate cu fast de plutonierii acoperiti din presa imbecila? Voi ati uitat, Kovesi sigur nu.
Mai nou, toti marii lideri politici europeni sunt framantati si de problema migratiei. O alta demagogie penibila rostita pe nervii si banii nostri. Europa este astazi plina de probleme interne severe si noua ne arde de ipocrizii universale. De ce nu pleaca Ursula cu vaccinurile in spate si stocurile alimentare prin Africa pentru a salva oamenii de saracie? Aaaa, nu se poate, doar declaram si noi asa la unison aceleasi lozinci despre saracie si egalitate. Toate declaratiile se opresc la faptul ca Europa este "preocupata". Atat. In rest, se poate muri pe capete pentru ca nimeni nu este interesat real. Orban nu a facut decat sa denunte aceasta problema reala care vine peste noi din cauza declaratiilor fara acoperire ale liderilor europeni. A spus ca mai intai trebuie sa reusim sa salvam Europa, pana la a decide sa plecam prin lume sa ii ajutam pe altii. Lucid de adevarat.
V-a durut faptul ca in Europa se naste o generatie de copii pierduti si dezechilibrati mental? V-a ranit faptul ca educatia este o mizerie progresista care isi bate joc de creierele tinere ale acestor suflete? Este o crima ca Orban vrea sa evite indoctrinarea unor tineri de pana in 18 ani? Orice om normal vrea asta. Si eu, si toti prietenii mei sanatosi la cap. Faptul ca declara asta nu este nici demagogie, nici nationalism aberant. Este o realitate cruda pe care liderii ipocriti europeni o ignora absent. Se fac ca nu vad cum tinerii le cad pe strazi drogati si verzi in cap. Se fac ca nu vad cum copii iau cu asalt psihologii de la varste fragede. Sunt total de acord ca fiecare este liber sa traiasca cum vrea. Dar de aici pana la a ni se baga pe gat toate aberatiile unor minoritati din societate e cale lunga.
Orban nu a facut decat sa atace frontal niste probleme reale punand o tusa nationalista pentru a misca sufletul alegatorilor sai. Este dreptul lui de politician, cum este si dreptul nostru de cetateni sa intrebam de ce miliardele de pe vaccin nu le-am dat batranilor amarati din Romania. Niciun raspuns, doar o tacere lunga in speranta ca vom uita mizeriile unor politicieni de duzina. Mars cu puritatea rasiala inventata si cascati ochii ca se apropie iarna.
Un comentariu de Dana Budeanu pentru Verdict App